Senator american: Următorul pas pe agenda gay e să definească, prin lege, creştinismul drept discurs al urii Senatorul republican Marco Rubio a declarat că în America de astăzi, dacă nu sprijini căsătoria între persoane de acelaşi sex, "eşti automat catalogat drept homofob şi o persoană stăpânită de ură" 29.05.2015 11:57
Spui ce vrem noi sau iți închidem microfonul Mi-a fost, la o zi după ce îl redeschisesem şi aveam deja 1000 de prieteni recâştigaţi într-o zi, închis contul pentru a doua oară. Din nou, fără nicio explicație. 27.05.2015 22:09
Sâmbătă are loc marşul pentru normalitate. Organizatorii: Politicienii fac turul mânăstirilor în campanie şi apoi votează cum le dictează lobby-ul homosexual Sâmbătă, 23 mai de la ora 12:00, va avea loc a X-a ediţie a Marşului pentru Normalitate, anunţă organizaţia Noua Dreaptă într-un comunicat de presă. 22.05.2015 10:27
Universitatea Bucureşti te vrea "Charlie". Sau mort Îmi este foarte greu să scriu aceste rânduri, mai ales că este o zi de sărbătoare aşa de importantă. Aş fi vrut să mă gândesc numai la înaintaşii mei şi ai noştri, care s-au înălţat şi ei, prin sacrificiul de sine, asemenea lui Hristos. 21.05.2015 14:01
Scrisoare către conducerea Universităţii Bucureşti Stimați profesori, Zilele acestea, Peter Singer, susţinător al uciderii copiilor după naştere şi al relaţiilor sexuale dintre oameni şi animale, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti şi va susţine, cu această ocazie, o conferinţă. 19.05.2015 15:55
Părinţii copiilor cu dizabilităţi protestează împotriva decorării lui Peter Singer de către Universitatea Bucureşti: Ideile sale au fost puse în practică de nazişti. Veţi răspunde în faţa istoriei Decizia Universităţii Bucureşti de a-i acorda titlul de Doctor Honoris Causa filosofului Peter Singer, a stârnit proteste din partea mai multor organizaţii non-guvernamentale. 19.05.2015 10:48
Scrisoare către facebook Stimati administratori ai mijlocului de socializare Facebook, 14.05.2015 00:29
Facebook i-a șters contul regizorului Iulian Capsali chiar în timp ce scria un mesaj: Nici măcar nu m-au lăsat să mă apăr Regizorul și publicistul Iulian Capsali a rămas fără cont de facebook, fără niciun fel de avertisment, chiar în timp ce se conversa cu un alt utilizator al rețelei sociale. 13.05.2015 16:08