Subiecte: Mari români
Foto: ziaristionline.ro

Zoe Dumitrescu Bușulenga, unul dintre cei mai mari eminescologi ai României, a trecut la Domnul pe 5 mai 2006, închinoviată la Petru Vodă și retrasă la Mănăstirea Văratec, sub numele de Maica Benedicta. Mormântul i se află la Putna

La 5 mai 2006 a murit Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist; membru titular al Academiei Române din 1990, vicepreședinte al acestui for (1990-1994); în ultimii ani ai vieții s-a retras la mănăstirea Văratec și s-a călugărit sub numele de Maica Benedicta

Fotografie de Cristina Nichituș Roncea, din proiectul foto-video „București, de ce îl iubești”

Ne mor marii actori: Mitică Popescu a încetat din viață la 86 de ani. Senzaționala lui întâlnire la Periprava cu viitorul său socru, Părintele Bălănuță, și cu Părintele Justin. Moștenirea inegalabilului actor va dăinui veșnic în sufletul poporului român

Actorul Mitică Popescu a încetat din viață, a declarat  purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală. Mitică Popescu avea 86 de ani și a fost unul dintre cei mai iubiți actori de film și de teatru din România.

Mária Berényi: 150 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI TRAIAN VUIA, PIONERUL AVIAȚIEI ROMÂNE, FOST BURSIER AL FUNDAȚIEI GOJDU, CU STUDII LA POLITEHNICA DIN BUDAPESTA (17 august 1872)

Acum 150 de ani (17 august 1872) s-a născut Traian Vuia, omul care avea să schimbe percepția lumii în ceea ce privește aviația. Nu mulți sînt cei care au auzit de acest inventator și pionier al aviației române care, în 1906, a realizat primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decît aerul.

Desen de George-Sorin Nicolae

Arhim. Arsenie Papacioc: „Să știți să iertați și pe față și în ascuns. Trebuie să dați valoare timpului acestuia, singurul, absolut singurul pe care îl avem”. MARI ROMÂNI - Cuvinte de folos și un Portret de artistul George-Sorin Nicolae

Mormântul Părintelui din curtea Mănăstirii Sf. Maria de la Techirghiol nu e niciodată singur. Să ne amintim de învățăturile Sfântului Părinte Arsenie Papacioc și să încercăm să ne trăim frumos, așa cum ne-a povățuit Sfinția Sa.

Foto: Suceava.photos / Basilica

IANCU FLONDOR, artizan al Marii Uniri, indezirabil pentru autoritățile ucrainene din nordul Bucovinei! Maria Toacă: CARE DIN FRUNTAȘII REMARCABILI ROMÂNI AR PUTEA DA NUME UNOR STRĂZI DIN CERNĂUȚI? Fotografii de la ședința Primăriei Cernăuți

La fel de clar am înțeles că numele lui Iancu Flondor este indezirabil, că nu există loc la Cernăuți pentru boierul care și-a sacrificat avutul întru prosperarea Bucovinei. Cavalerul este cunoscut doar prin prisma bolșevică și din istoria denaturată în perioada sovietică.

Ziua nașterii marelui român Vasile Alecsandri, un glorios Bicentenar al Culturii Române, ignorat total de o oficialitate ostilă spiritualității poporului pe care momentan îl conduce

A fost un uriaș. N-a existat moment major al secolului XIX de la care el să fie absent. Om politic, a uzat de prețuirea pe care i-o acordau Înaltele Curți Europene și a susținut în fața acestora idealurile Revoluției de la 1848, Unirea Principatelor, constituirea Statului Român, Războiul de Independență.