Și după scurgerea a 84 de ani, durerea e vie nu doar în inimile românilor din Mahala și alte sate din apropiere, cărora noaptea de 7 februarie 1941 le-a schimbat, le-a îndoliat pentru totdeauna destinele.
În plus, lipsesc mireni cu viață sfântă care s-au jertfit sau au fost uciși în închisori pentru credința strămoșească și strălucesc ca noi martiri ai Bisericii Ortodoxe Române chiar fără canonizarea formală, cum este, Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor.
Istoria fără ură și părtinire, însă cu răstigniri, sânge, lacrimi, documente, mărturii, litanii și învieri, poate constitui o „liturgică” științifică, academică, pentru întregirea și restabilirea Adevărului.
Masacrul din 6 - 7 februarie 1941 nu a fost însă decât un episod din drama românilor bucovineni, asta deoarece mii dintre ei au fost uciși, câteva luni mai târziu, în alt masacrul, cel de la Fântâna Albă, când au fost uciși aproape 4000 de români bucovineni.
Despre clasa politică și, în genere, despre elitele care ajung să guverneze popoarele, se spune că sunt produsul spiritual al acestor popoare. Ideea de sorginte hegeliană cum că fiecare popor își are conducătorii pe care-i merită este eronată.
Masacrul de la Fântâna Albă nu a fost singurul, alte mii de români au fost uciși de trupele sovietice în încercarea lor de a trece sârma ghimpată a graniței ce a sfâșiat trupul țării. Toți acești oameni simpli au avut o singură vină: au refuzat pur și simplu să trăiască sub ocupația sovietică.
78 de ani s-au scurs de la Masacrul din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941 în Lunca Prutului, ținutul Herța, regiunea Cernăuți, considerat una dintre cele mai cumplite atrocități comise de soldații ruși împotriva românilor care doreau să evadeze din ”paradisul proletarilor”.
