Subiecte: Pelerinaj Sf. Dimitrie
Foto: Ziarul Lumina și Trinitas TV

Irina Bazon: Pelerinajele, izvor al nădejdii și rezistenței sufletești a României profunde. Cine sunt cei care pot salva România

Toamna este anotimpul care atinge probabil cel mai adânc inima României profunde, când, din toate colțurile țării, românii cei mai demni și cei mai liberi, tocmai prin credința lor viu mărturisită, se unesc, cu zecile și sutele de mii, pentru a participa, trup și suflet, la cele mai mari pelerinaje, la Sf. Cuvioasă Parascheva și la Sf. Cuvios Dimitrie...

Foto: Basilica.ro

”Numai intervenția Patriarhului, să pună în ordine toată nebuneala, ar rezolva rapid lucrurile cu Psalții României. Anul trecut la Sfantul Dimitrie Basarabov s-a cântat psaltic. Deci s-a putut. Poate dă Dumnezeu și anul acesta!” - Cuvântul Cititorului

La articolul publicat de Victor Roncea privind dezbaterea legată de îndepărtarea psalților la Sfânta Parascheva - Dacă noi vom tăcea, la anul, la Sfânta, pietrele vor cânta. În apărarea Tradiției Bisericii și a psalților înlăturați din Sfânta Liturghie la Cuvioasa Parascheva - s-au iscat mai multe comentarii.

Foto: Facebook

Biserica în pandemie: au voie polițiștii, jandarmii și DSP-iștii să pătrundă în lăcașurile de cult și să amendeze credincioșii? OPINIILE SPECIALIȘTILOR

După ce Poliția a trimis către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților o directivă prin care cerea ca adunările religioase să fie organizate cu respectarea tuturor măsurilor de protecție, echipe formate din polițiști, jandarmi și inspectori DSP au verificat duminică mai multe lăcașuri de cult din județul Suceava și i-au amendat pe cei care nu purtau măști

Lămurind atacul lui CTP la Patriarh, Profesorul Ilie Bădescu ne tâlcuiește minunea de la pelerinajul de Sfântul Dimitrie. Patriarhul Daniel ne-a arătat calea spre Adevăr și Lumină iar Purtătorul de cuvânt al întunericului pucioasa și densitatea ei

"Sf. Dimitrie a mijlocit accesul nostru la Adevăr, adică la Iisus Domnul: ne-a scos din mâzga oricărei confuzii săvârșind minunea lămuririi prin focul trăirii, prin darul cuvântului care exprimă adevărul și prin minunata adeverire că duhul sfânt este lucrător în poporul român."

PS Macarie: CĂDEREA MĂȘTILOR. Ura viscerală a cunoscuților influențatori ai opiniei publice este un simptom al cancerului necredinței, o reacție a supușilor tatălui minciunii care simt că-i arde adevărul

Iată, cum cad măștile! Sub pretextul criticii, se aruncă invective și se linșează moral credincioșii, laolaltă cu păstorul lor. De când constituie pentru un jurnalist stigmatizarea noastră ca „vite” amăgite de un „șarlatan”, argument și gândire critică?