Acum veți înțelege de ce a căzut Referendumul pentru Familie. Neomarxiștii, neolimbajul și neosexul Cred că ne aflăm în prezența celei mai halucinante, dar și a celei mai puternice soluții propuse de neomarxiștii sorosiști pentru a ne schimonosi gândirea și raportarea la valorile pe care le respectăm de secole întregi. A fost greu de înțeles pentru oamenii cu mintea întreagă cum de referendumul pentru definirea familiei prin Constituție drept o uniune dintre un bărbat și o femeie a căzut, în condițiile în care atâtea miloane de români au votat „pentru”. 17.03.2021 17:15
Elveția va organiza un Referendum pentru a elimina puterea guvernului de a impune lockdown și alte măsuri restrictive Sistemul de democrație directă al Elveției va fi pus din nou la încercare. De data aceasta cu un referendum, a cărui dată nu a 20.01.2021 10:00
Iohannis, un nou salt EXPLICIT spre activismul LGBT: Nu există o educație universitară decât bazată pe valori cardinale precum libertatea, toleranța, diversitatea. Afectarea acestor libertăți prin orice mijloace de către entități retrograde e de netolerat Președintele Klaus Werner Iohannis mai face un pas către activismul LGBT, și unde putea să sprijine mai bine homosexualitatea dacă nu la deschiderea 01.10.2020 11:47
UE dă piept cu un nou „moment Brexit”: Elvețienii, chemați la referendum să spună dacă mai vor continuarea acordului de liberă circulație cu blocul comunitar Elveția, stat nemembru UE, ar putea călca pe urmele Marii Britanii, având „propriul moment Brexit”, după un referendum care va decide relația țării cu UE 13.02.2020 12:44
Mark Zuckerberg recunoaște că Facebook a intervenit în „discursul politic” înaintea unui important referendum din Irlanda: „Am luat legătura cu guvernul țării pentru a vedea dacă anunțurile ar trebui sau nu să fie permise” Mark Zuckerberg a recunoscut că rețeaua de socializare pe care a creat-o a interzis o serie de anunțuri pro-viață 10.07.2019 16:05
Să se revizuiască, dar să se schimbe doar cât vreau eu. Klaus Iohannis: Referendumul a fost câștigat de mine, împreună cu românii Klaus Iohannis nu dorește o revizuire mai amplă a Constituției acum, ci doar pentru a implementa rezultatul referendumului. 04.06.2019 14:10
Klaus Iohannis, în 2009: „Referendumul mi se pare inutil. Nu am votat”. Klaus Iohannis în 2018, despre Referendumul pentru Familie: „Luna mai e o lună frumoasă, nu știu dacă și pentru referendum” Președintele Klaus Iohannis și-a schimbat radical opiniile politice în ultimii 10 ani. În 2009, Iohannis era primar al Sibiului și 23.05.2019 08:26
Membru CNA, replică dură după acuzațiile lui Iohannis: Îl somez pe președinte să prezinte dovada existenței ordinului lui Dragnea. Mă gândesc dacă nu cumva ar trebui să răspund cu o plângere în justiție Cu doar câteva zile înainte de referendum, președintele a lansat un nou atac la adresa PSD și, în același timp, a acuzat 22.05.2019 21:45