Rex Tillerson a refuzat să organizeze la Departamentul de Stat ceremonii de Ramadan
Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, a refuzat să găzduiască, la Casa Albă, un eveniment pentru a marca sărbătoarea Ramadanului,
Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, a refuzat să găzduiască, la Casa Albă, un eveniment pentru a marca sărbătoarea Ramadanului,
Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schauble, face noi declarații șocante. După ce, în urmă cu o lună, afirma că dacă migranților musulmani nu le place Europa se pot duce în altă parte,
Crucea îi lezează tot mai mult pe cei care se închină la semilună. Arabia Saudită, cerere-șoc către șefii FIFA: fără semnul Crucii pe terenul de fotbal.
Crucea îi lezează tot mai mult pe cei care se închină la semilună. Arabia Saudită, cerere-șoc către șefii FIFA: fără semnul Crucii pe terenul de fotbal.
Basuki Tjahaja Purnama a fost condamnat marți la doi ani de închisoare pentru blasfemie la adresa Coranului,
Danemarca a publicat marți, pentru prima dată, o listă neagră pe care a inclus șase cetățeni străini, acuzați că predică ura,
Într-una dintre cele mai ciudate mișcări ale ONU din istoria recentă, Arabia Saudită, renumită pentru încălcarea drepturilor omului,
Comunitatea islamică este invitată să voteze în masă candidatul de centru, Emmanuel Macron, care a obținut 23,75% din voturi în primul tur al
Referendumul care are loc duminică ține în șah Turcia, în condițiile în care ambele tabere au făcut eforturi pentru a-i convinge pe indeciși
Mitropolitul Serafim de Pireu, cunoscut pentru luările sale de poziție în diverse ocazii, i- a trimis o scrisoare deschisă președintelui turc Recep
6 aprilie: Televiziunea Suedeză - la Aktuellt - spunea că atentatul din Sankt Petersburg este o dovadă a eșuării integrării musulmanilor în societatea rusă.
Mulți au crescut urmărindu-i pe micul ecran aventurile de erou mitologic, însă puțini știu că acum încearcă să deschidă ochii celor care se tem
De fiecare dată când are loc un atac islamist asupra populației autoritățile încearcă îndreptarea atenției opiniei publice pe alte piste,
O școală elementară musulmană din Suedia, care separă băieții și fetele care merg cu autobuzul, precum și în timpul orelor de sport,
Un raport publicat de Gatestone Institute arată, dacă mai era nevoie, că Londra a devenit paradisul moscheilor.
Numeroși sirieni musulmani care au fost nevoiți să își părăsească țara sfâșiată de interminabilul conflict sângeros
Hocine Drouiche este un tânăr imam născut în Algeria și conduce o mică moschee din Nîmes, în estul Franței.
După cum am aflat de câțiva ani, visul unora este să transforme România dintr-o țară creștină, într-una secularizată, pe model occidental.
Un important arhiepiscop italian a provocat o furtună mediatică, după ce a declarat că, în 10 ani, toată Europa va fi musulmană "din cauza stupidității noastre".
Liderul Partidului Libertății din Austria (FPO), Heinz Christian Strache, s-a pronunțat sâmbătă pentru adoptarea unei legi care să interzică "islamul
Dintre statele membre UE, România ocupă primul loc, cu 92.346 de cetățeni veniți în Germania.
Robert Menard, un politician din Frontul Național condus de Marine Le Pen și primar al orașului...
Ministerul de Externe al Indoneziei a salutat propunerea social-democratei Sevil Shhaideh pentru poziția de premier al României. Dacă președintele o va desemna pentru a forma noul executiv, atunci aceasta va deveni prima femeie și prima musulmană premier în România.
Dreapta eurosceptică și antiimigrație din Germania o acuză pe Angela Merkel că are mâinile pătate de sângele victimelor atentatului de la Berlin.
În Arabia Saudită începe campania de vaccinare. Nu împotriva vreunui virus ucigaș, ci a Occidentului.
Guvernul din Slovacia a aprobat o lege care prevede interzicerea Islamulului ca religie de stat.
Așa numiții "susținători silențioși" sunt cei care au contribuit la victoria lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă, în ciuda tuturor sondajelor
La vremuri tulburi, imagini cutremurătoare care fac mai mult decât o mie de cuvinte.
Un căpitan musulman de origine cameruneză și adjunctul său sunt acuzați...
Tema aleasă de de muftiu este legată de "Drepturile omului conform Dreptului Islamic și Dreptului Canonic”.
Miercuri seară, fostul președinte Traian Băsescu, a încărcat un filmuleț pe facebook
În contextul a ceea ce unii numesc ”criza refugiaților” iar alții numesc ”invazie musulmană” în Europa,
Auzim tot mai des că imigranții și refugiații care vin în Europa ar trebui să se integreze, și ni se explică în ce constă: să renunțe la shari’ah