Soros acuzat de incitare la ură și violență rasială și de destabilizare statală După lecturarea a zeci de mii de documente, analize, studii, articole am ajuns la concluzia că (aproape) toate... 16.03.2017 21:45
Discurs incendiar al lui Daniel Gheorghe în plenul Parlamentului: Parteneriatul civil este în realitate o formă perfidă de a păcăli legislația și valorile morale ale acestei țări. Am avut de a face cu o nouă manipulare a propagandei LGBT Coaliția pentru Familie a strâns peste trei milioane de semnături din partea românilor, care au fost depuse la... 15.03.2017 13:25
Coaliția pentru Familie: „Familia monoparentală este și va fi recunoscută și ocrotită și după referendumul de revizuire a Constituției” În cadrul noțiunii de familie există categorii diferite, cu structuri diferite, componență diferită și aflate în situații juridice diferite. Toate sunt, în egală măsură, recunoscute și ocrotite fără discriminare 14.03.2017 08:45
Sorin Grindeanu susține inițiativa Coaliției pentru familie: Sunt printre cei trei milioane de semnatari. Sunt mai tradiționalist Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că susține inițiativa Coaliției pentru Familie, fiind unul dintre cei trei milioane de semnatari 13.03.2017 18:35
Referendumul pentru familie ar putea avea loc în luna mai. Un individ nemulțumit de inițiativa cetățenilor a încercat să întrerupă conferința Coaliției pentru Familie de la Timișoara Președintele Coaliției pentru Familie, Mihai Gheorghiu, a declarat că referendumul pe tema definirii căsătoriei în Constituție 09.03.2017 13:15
Dragnea: Referendumul privind familia trebuie făcut. Nu poți să nu iei în seamă 3 milioane de români care au spus ceva Liviu Dragnea a declarat că referendumul privind familia trebuie făcut, dar, pe de altă parte, trebuie găsită o soluție... 08.03.2017 08:50
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat aviz favorabil pentru revizuirea Constituției prin care se stabilește că familia este întemeiată pe CĂSĂTORIA între un bărbat și o femeie După tergiversări îndelungate, cu majoritate de voturi, Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat, marți, aviz favorabil inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției pe tema definiției familiei. 07.03.2017 17:17
Biserica Catolică din România despre Proiectul de lege privind Parteneriatele civile: „Vocația pro-occidentală a națiunii noastre nu presupune copierea modelelor ideologice distructive” Biserica Catolică din România dezaprobă Propunerea legislativa privind Parteneriatele civile între persoane de același sex și solicită retragerea acestei inițiative legislative pe care o consideră un atac la demnitatea persoanei și la integritatea familiei 06.03.2017 22:06
Trei culte se alătură Bisericii Ortodoxe și cer respingerea „parteneriatului civil”. Politicienii taxați: Se tergiversează nepermis de mult adoptarea legii privind organizarea referendumului pentru familie Alături de Biserica Ortodoxă, alte trei culte din România își anunță prezența la Marșul pentru Viață, de pe 25 martie, un miting de amploare care se anunță în București și în mai multe orașe din țară. 06.03.2017 15:46
Deputatul PNL Daniel Gheorghe: Cer iertare românilor pentru greșeala colegilor de a depune un amendament fără noimă la proiectul de modificare a Constituției. Nu poți să ai în 2016 un mesaj de apărare a Familiei, iar acum să sprijini parteneriatul civil Demersul PNL, care, printr-un amendament, cere eliminare condiției întemeiate 03.03.2017 22:08
ACCEPT le cere deputaților să respingă referendumul pentru familie. Stenograma integrală a ședinței Comisiei Juridice din Camera Deputaților (VIDEO) Comisia Juridică din Camera Deputaților a discutat despre amendamentul propus de trei liberali, dar și despre solicitarea celor de la ACCEPT, care cer respingerea referendumului pe motiv că dezbaterea inițiativei a depășit șase luni. 02.03.2017 16:08
PNL SFIDEAZĂ 3 milioane de români: "Căsătoria este între un bărbat și o femeie, dar familia NU se întemeiază exclusiv pe căsătorie". Se dorește legalizarea parteneriatului civil Chiar dacă au fosat îndeplinite formalitățile legale pentru organizarea unui referendum privind modificarea Constituției, acest lucru întârzie să fie pus în aplicare. 01.03.2017 20:49
Poziție a Patriarhiei Române: „Parteneriatul civil nu ar face decât să încurajeze concubinajul și să deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului” Patriarhia Română a dat publicității un comunicat în care își exprimă îngrijorarea față de demersurile legate de eventuala oficializare a așa-zisului „parteneriat civil”, 28.02.2017 16:04
Coaliția pentru Familie solicită Parlamentului respingerea proiectului legii parteneriatului civil Coaliția pentru Familie a transmis, astăzi, liderilor partidelor parlamentare și liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților o scrisoare prin care solicită 27.02.2017 15:00
41 de membri ai Partidului lui Obama și Clinton fac presiuni asupra lui Tăriceanu și Dragnea cerându-le să OPREASCĂ referendumul pentru familie 41 de congresmani au scris un text adresat lui Călin Popescu Tăriceanu și lui Liviu Dragnea pe tema referendumului pentru familie, informează Știri pe Surse 22.02.2017 14:32
Discutarea inițiativei cetățenești de modificare a Constituției, amânată din nou de Comisia juridică din Camera Deputaților Comisia juridică a Camerei Deputaților a amânat pentru a doua oară 21.02.2017 21:55
Iohannis, un actor grăbit Domnule Iohannis, eu nu v-am susținut din prima clipă. Nu ați demonstrat decât o suficiență scârboasă și lipsa dialogului încă din 2014. 07.02.2017 14:35
Vlad Mixich (Hotnews) susține că referendumul pentru familie și „naționalismul feroce” sunt elementele cu care Liviu Dragnea vrea să instaureze „un regim autoritar” Protestele din aceste zile au plecat de la celebrele ordonanțe privind grațierea unor pedepse și reîncadrarea altora, dar au ajuns să cuprindă o plajă mai largă de doleanțe, dintre cele mai diverse. 06.02.2017 11:35
Liviu Dragnea: În această primăvară, susținem un referendum pe tema familiei. Ne vom întâlni cu Coaliția pentru Familie. Ce am discutat cu ei rămâne valabil!! Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică seara, la RTV, că discuțiile purtate cu reprezentanții Coaliției pentru Familie, în vederea organizării unui referendum pe tema modificării Constituției 05.02.2017 20:40
Deputatul PNL Daniel Gheorghe: Plebiscitul inițiat de Iohannis scoate de pe agenda publică referendumul pentru Familie Divizarea națiunii, climat anti-parlament sau scoaterea de pe agenda publică a referendumului pentru Familie sunt câteva dintre consecințele demersului președintelui, anticipate de Daniel Gheorghe, deputat PNL în Parlamentul României. 24.01.2017 16:09
Ce se întâmplă în SUA, ce se mai întâmplă pe la noi SRI a fost folosit ca ciocan pneumatic de distrugere a pilonilor de stabilitate socială, inclusiv ai Familiei. 16.01.2017 15:11
Cele mai importante victorii ale activiștilor pro viață din întreaga lume, în 2016. Inițiativa de succes a Coaliției pentru Familie, triumful lui Kim Davis în fața comunității gay, legi anti avort și interzicerea teoriei de gen în școli 2016 a fost anul în care trei milioane de români au semnat pentru modificarea 03.01.2017 17:45
Veterani, realizatori de emisiuni, susținători ai vieții și ai homeschooling-ului. Cine sunt cei 13 congresmani americani care au sărit în apărarea „fanaticilor religioși” din România care doresc referendum pentru familie Este interesant de aflat cine sunt semnatarii scrisorii de sprijinire a Coaliției pentru Familie, deoarece aceștia personifică în mare măsură și viziunea poporului american. 19.12.2016 22:40
Documentul oficial semnat de 13 congresmani americani care i-au cerut președintelui Iohannis să susțină referendumul pentru apărarea familiei FOTO Deși multă lume s-a îndoit de acest lucru, iată că ActiveNews a intrat în posesia documentului original semnat de... 18.12.2016 15:35
Bate alt vânt dinspre America: 13 congresmani i-au scris președintelui Iohannis făcând apel să susțină referendumul pentru apărarea familiei Dacă administrația Obama a fost apărătoarea comunității LGBT, noua putere de la Washington, ce se va instala la 20 ianuarie prin învestirea lui Donald 10.12.2016 18:30
Se anunță vremuri grele pentru creștinii din România după alegeri. Un site al UE declară Coaliția pentru Familie și Biserica Ortodoxă drept instituții „iliberale” Într-un text publicat pe site-ul Uniunii Europene, EurActiv, creștinii români sunt 09.12.2016 17:52
O opțiune rațională: creștin-ortodox votez pentru ANR Multă lume în aceste zile își pune perpetuua întrebare a alegătorului român, de pe vremea lui Caragiale încoace: ”dar eu cu cine votez”? 08.12.2016 14:00
Marian Munteanu, discurs de zile mari: Vrem să rămânem ce-am fost dintotdeauna, o cetate a credinței și civilizației creștine în această parte lumii! Despre USR: O „anexă a PNL”, în „așa numitul proiect Cioloș, care face de râs România și poporul român” Liderul Alianței Noastre România, Marian Munteanu, a participat la o emisiune electorală de la Realitatea TV, unde a explicat principalele direcții ale formațiunii sale politice. 07.12.2016 16:53
Homosexualii, violența și manipularea De când a început procesul istoric de revizuire a Constituției României 29.11.2016 20:20
Recunoașterea căsătoriilor homosexuale, din nou la CCR Recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex este dezbătută, din nou, la Curtea Constituțională. 29.11.2016 09:15
Coaliția pentru Familie respinge orice acuzație de incitare la ură și violență din partea asociațiilor pro homosexualitate Referitor la insinuările făcute de asociațiile MozaiQ și Accept, de pretinsă implicare a Coaliției pentru Familie în amenințările la adresa unuia dintre organizatorii manifestației „Dumnezeu nu face politică” din 19 noiembrie 2016. 25.11.2016 21:12
Președintele Camerei Deputaților: Trebuie neapărat modificat articolul din Constituție care definește foarte clar familia. Să avem tăria și să spunem foarte clar că trebuie să ne păstrăm tradiția și identitatea României Președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a declaratâ, la evenimentul de aniversare a CCR, care se... 25.11.2016 13:50
Ana Blandiana revine și vorbește public despre „sinuciderea” unei Europe „care nu mai crede și se mândrește că nu mai crede în nimic”: Corectitudinea politică pune GRAV libertatea sub semnul întrebării Poeta Ana Blandiana a făcut o analiză fără menajamente a situației prezente din Europa 24.11.2016 16:05
Liberala Adriana Săftoiu făcu o căcărează în oferta electorală a PNL Într-o mâzgălitură publicată în Blogurile Adevărul, doamna Săftoiu, Prim-vicepreședintele PNL, face un fel de lamentație despre... 16.11.2016 09:20
Familia îi divorțează politic pe liberali de Klaus Iohannis. PNL susține referendumul pentru modificarea definiției familiei în Constituției în ciuda poziției președintelui PNL susține organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției, în privința definirii familiei în luna aprilie 2017, dar vine în contradicție cu poziția președintelui României. 15.11.2016 16:30
ALDE și Coaliția pentru Familie au semnat un protocol pentru susținerea referendumului privind familia Coaliția pentru Familie și ALDE au încheiat un protocol prin care ALDE se obligă să susțină legea privind... 14.11.2016 22:30
E oficial: PNL susține referendumul pe tema familiei Liberalii susțin organizarea referendumului pentru modificarea Constituției pe tema familiei în aprilie anul viitor. 14.11.2016 15:35
Dedicație pentru Klaus Iohannis. Mesajul pro-familie afișat de suporterii echipei naționale la meciul România - Polonia România a pierdut cu 3-0 meciul de pe teren propriu cu Polonia din preliminariile pentru CM 2018. 12.11.2016 09:35
Alina Gorghiu despre modificarea Constituției pentru protejarea familiei: Este o inițiativă legitimă. Posibil referendum la primăvară Prin vocea Alinei Gorghiu, liberalii spun că inițiativa de modificare 11.11.2016 19:01
INTERVIU: Adina Portaru, avocat ADF International: Jurisprudența Uniunii Europene și a CEDO susține clar că statele membre au libertatea să permită accesul la căsătorie doar cuplurilor de sex opus Adina Portaru este avocat al ADF (Alliance Defending Freedom) International (sediul Bruxelles) , una dintre cele mai importante organizații care apără libertatea religioasă în lume. 11.11.2016 13:05