Vinerea Mare sau Vinerea Neagră: Ziua în care Hristos a murit pe cruce pentru noi
Creștinii ortodocși se află în Sfânta și Marea Vineri, numită în popor și Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, deoarece mulți credincioși țin post negru.
Creștinii ortodocși se află în Sfânta și Marea Vineri, numită în popor și Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, deoarece mulți credincioși țin post negru.
Patriarhul Daniel vorbește despre pace și despre conflicte militare devastatoare și le cere omologilor săi „”să aducem alinare, vindecare și nădejde tuturor celor aflați în suferințe și nevoi”.
Pe urmă eroul Floriilor a fost dat în judecată ca un agitator oarecare și – culmea ironiei! – același popor care delirase la Florii urla acum din rărunchi: – Să se răstignească! Să se răstignească!
Esența sărbătorii Învierii este amintirea Învierii Mîntuitorului Iisus Hristos în prima Duminică de după Pesahul iudaic. Pesahul iudaic este data la care a fost răstignit Mîntuitorul. Așadar avem două condiții fundamentale pentru calculul sărbătorii Învierii:
Joe Biden a declarat cea mai sfântă dintre sărbătorile creștine "Ziua vizibilității transsexualilor", anunțând că "americanii transsexuali fac parte din țesătura națiunii noastre".
Este ultimul articol scris de Nae lonescu în seria a doua a ziarului „Cuvântul” (21 ianuarie - 17 aprilie 1938) și ultimul articol scris de el în viață, redactat pentru a fi publicat în numărul de Paști al „Cuvântului".
Pentru tainica perioadă a Triodului, Librăria Sophia a pregătit un demers deosebit. Echipa librăriei a realizat pagini informative cu privire la săptămânile Triodului, unde veți găsi Evanghelia Duminicii, explicații cu privire la săptămâna în curs, dar și recomandări de lectură.
Iar noi, credincioșii, și noi „ostași ai lui Hristos”, să mergem la slujbele la care ne așteaptă și părinții Bisericii noastre și sfânta Înviere a lui Hristos! Altfel, vom muri cu adevărat!
Deodată, în pacea acelei dimineți sfinte, ca împinsă de un resort, fără să mai dea nici o explicație, Maica Tatiana alergă spre ușă și începu să lovească cu pumnii, strigând cât o țineau puterile:
Atunci, când - de asemenea să nu uităm nici ce presiune era -, la Constanța a fost procesiune de la Catedrala Sfinții Apostoli Petru si Pavel până în Portul Tomis, exact după rânduiala din anii precedenți. Iar în Portul Tomis au fost
Grîul leagă floarea-n spic, iar patrioții dezleagă limbile spre a numi reacțiunea trădătoare și înțeleasă cu străinii, iar reacțiunea, învechită în zilele rele precum se știe, privește zîmbind semănăturile și ascultă zîmbind acuzările patrioților
De astăzi, din amiaza Duminicii Tomii și până mâine la chindie, creștinii ortodocși aleargă la mormintele celor din veac adormiți, pentru întâlnirea tainică a celor vii, cu cei din veac adormiți.
Odinioară Biserica era zguduită de heterodoxii mai „organice”. Erau, adică, minți luciferice care pe cont propriu se ridicau și cădeau, tăindu-se în ascuțișurile ascunse ale dumnezeieștilor învățături.
Scriitorul Mircea Platon surprinde într-o frescă modernă, tip bandă desenată, câteva figurine populare în picturile lui Hieronymus Bosch, Edvard Munch sau, după caz, ale lui Agnolo di Cosimo, atunci când nu se regăsesc printre piticii de grădini ai lui Andrei Pleșu. Veți recunoaște singuri personajele în descrierea autorului:
Dacă Pilat i-ar fi pus întrebarea dreaptă: „Cine este Adevărul?”, ar fi primit răspuns: „Eu sunt Adevărul”. Domnul Iisus Hristos i-ar fi zis ceea ce a spus, de fapt, mai înainte și ucenicilor: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”
Înalții oaspeți au fost primiți de copiii parohiei cu pâine și sare, apoi au participat la întreaga slujbă, oficiată în română, malteză și engleză.
„O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu: baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor."
„ÎNVIEREA DOMNULUI - REALITATEA ULTIMĂ A EXISTENȚEI NOASTRE” se intitulează Pastorală la Învierea Domnului a Preasfințitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a sărbătorit noapte de Înviere alături de sute de credincioși la Sfânta Mănăstire Comana.
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă. O, ce trist și ce-nalt părea Crist! Luna venea după El, în celulă Și-L făcea mai înalt și mai trist.– Unde ești, Doamne ? Am urlat la zăbrele. Din lună venea fum de cățui… M-am pipăit… și pe mâinile mele, Am găsit urmele cuielor Lui.
Învierea lui Hristos, începutul vieții veșnice pentru umanitate - Pastorala Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Învierea Domnului ne dăruiește, pe de o parte, o victorie asupra păcatului, pe de altă parte, o biruință asupra morții însăși. Mai mult, această mare taină ne aduce la o stare harică de trăire cu Dumnezeu care este fără de păcat și fără de moarte. Cu Hristos, noi pășim în veșnicie!
Să dea Dumnezeu ca Patimile Domnului și suferințele și persecuțiile neamului nostru să ne dea tăria să înfruntăm necazurile acestor vremuri, ca să putem rămâne așa cum ne-am născut în Tradiția noastră ortodoxă și să nu ne rătăcească nimeni cu învățături străine de duhul evanghelic.
Povestiți-ne, vă rog, din anii grei de închisoare pe care i-ați făcut, o amintire legată de cum ați trăit Sfânta Înviere a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos.
Așa i-au tăiat și mâna Sfântului Ioan Damaschin, dar Maica Domnului i-a dăruit-o înapoi și i-a descoperit modul minunat în care poate socoti pe mână data Praznicului Învierii.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care va sărbători Învierea tradițional, la malul mării, păstrând simbolistica venirii Sfântului Apostol Andrei pe tărâmuri dobrogene, a avut o intervenție pe tema calendarului în emisiunea cunoscutei jurnaliste Adriana Bahmuțeanu.
În urcușul spre Înviere, sufletului omului este pus în fața unor alegeri pe care trebuie să le facă privind calea de urmat, calea crucii dar și identificarea opririlor sau a pașilor pe care trebuie să îi facă, cât și atitudinea pe care trebuie să o adopte pentru reușita misiunii sale.
Redăm câteva extrase din spusele Părintelui cu privire la scandalul Săptămânii Mari inițat de doi dilemiști și amplificat de „Patriarhul Statului Paralel” - cum inspirat l-a poreclit un internaut pe nenumitul nostru de servicii:
O jurnalistă din Constanța, Natalia Păun, are un mesaj pentru actualul purtător de cuvânt al Patriarhiei, omul recent Vasile Bănescu, care a tulburat Săptămâna Mare prin animarea zâzaniei create de doi traseiști politici și ideologici, acum și traseiști religioși.
Dincolo de calculul matematic care stabilește Data Paștelui și care pare destul de complicat, există un calcul dumnezeiesc pe care Sfinții Părinți l-au statornicit cu înțelepciune de acum 2000 de ani și va dura până la sfârșitul veacurilor?
Este absolut îngrozitor pentru un om, ca el să își vândă veșnicia în schimbul unui post călduț, al unei măriri vremelnice, al unor zorzoane aurii. E eșecul total, e tragedia absolută. De aceea trebuie să nu ne oprim din plâns și din rugăciune pentru ei.
Nu se poate conviețui bisericește la nesfârșit cu duhuri cel puțin deosebite, dacă nu chiar potrivnice! Așa a fost de la începutul bisericii și va fi până la sfârșitul (binevenit!) lumii!
„Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că închideți împărăția cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați. (...) Așa și voi, pe din afară vă arătați drepți oamenilor, înăuntru însă sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.”
Bomba pusa la temelia Ortodoxiei de iudele contemporane în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim seamănă tulburare, nervi, supărare, zâzanie și tristețe printre Ortodocșii practicanți. Dar cei 30 de arginți încă circulă. Și tot fariseilor le lucesc ochii după ei.
Bulai, după ce ne-a zis că Fecioara era o mamă surogat și Iisus un copil de pripas, mai are puțin și ne spune că și pe Mântuitor l-a răstignit tot Putin. Ce păcate o avea poporul ăsta, că de fiecare Sfântă Sărbătoare conștientizăm cine ne conduce și cam cum stăm cu școala?
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei din București, nu putea să nu comenteze pozitiv propunerea diabolică privind sărbătorirea Paștilor ortodocșilor, când Sfânta Lumină se pogoară la Ierusalim, la o altă dată, alături de catolici.
VIDEO: Despre calendarul bisericesc: Elemente de calendar bisericesc. Echinocțiul, precesia, hotărârile de la Niceea. Soarele răsare la Constanța nu la Arad. Explicația științifică scrisă, sub cele două lecții video. Prezintă Pr. Dan Bădulescu:
„Sigur ca am dori din tot sufletul să se poată repara calendarul și apreciem demersul profesorului Papahagi.” Dar „tare greu este să te lupți cu ignoranța”, a mai adăugat cel poreclit în popor Andrei Andrăcuț.
Dacă ai ajuns la bursă în Apus cu trei cărți citite, pe pile, politică, ocultă sau securisme, te copleșește măreția stearpă a catedralelor, ordinea monumentală, scolastica, obsesia imperial filosofică și devii un lup în blană ortodoxă.
După mai bine de trei ani de activitate în librăria muzicală Spotify, Grupul Tronos oferă ascultătorilor un număr impresionant de albume: 42 de buchete muzicale ce cuprind înregistrări din concerte, albume muzicale înregistrate în studio
Au început să apară îndoieli cu privire la participarea reală a președintelui rus Vladimir Putin la slujba de Paști, la Moscova, după ce presa a realizat că imaginile publicate de Kremlin seamănă izbitor de mult cu cele de anul trecut