Subiecte: Stare de alertă

Platforma ÎMPREUNĂ: Plângerea administrativă împotriva Ordinului prin care autoritățile își permit să intre în desfășurarea cultului liturgic a fost respinsă de MAI ca nefiind formulată de o persoană care să aibă un interes legitim vătămat

Platforma civică Împreună a anunțat că Ministerul Afacerilor Interne a respins ca nefondată plângerea administrativă formulată de președintele acesteia, Mihai Gheorghiu, împotriva Ordinului 875/80/22.05.2020, prin care Guvernul impunea măsuri privind desfășurarea slujbelor bisericești în perioada stării de alertă

Foto: YouTube (Realitatea Plus)

Liviu Dragnea, în a doua parte a interviului pentru Realitatea Plus: De un an de zile, am văzut și văd o societate mai captivă decât sunt eu aici. O societate captivă unei manipulări incredibile! Și nu e decât începutul răului

În a doua parte a interviului acordat joi de Liviu Dragnea, prin Skype, jurnalistei Anca Alexandrescu de la Realitatea Plus, fostul lider PSD a vorbit despre cum vede el viitorul imediat al țării în contextul crizei post-pandemice, dar și viitorul partidului pe care l-a condus până în 2019. 

Persoanele venite în România din Italia, Franța, Estonia, Finlanda și Irlanda nu vor mai fi izolate începând de marți, când pot fi reluate și zborurile către și dinspre aceste destinații

Guvernul României, prin CNSU, a decis ca, începând de marți, persoanele care sosesc în România din Italia, Franța, Estonia, Finlanda și Irlanda să nu mai fie izolate sau carantinate, iar zborurile către și dinspre aceste țări europene să poată fi reluate pe toate aeroporturile românești

Foto: Economica.net

Adrian Severin decriptează comportamentul lui Raed Arafat: Sentimentul că o mare parte a populației, care cândva îl susținea, nu îl înțelege, deși el este convins ca are dreptate, îi amplifică boala

Adrian Severin, fost ministru de Externe, consideră că atitudinea doctorului Raed Arafat ar trebui înțeleasă, fără ură și fără părtinire, prin prisma unei persoane afectate de paranoia și lipsite de cultură democratică, pentru care transparența, dialogul și darea de seamă sunt noțiuni străine, lucru la care se mai adaugă și

Jurnalistul S.R. Stănescu: Ciolacu a fost întors cu cheia, din nou! El imprimă o mișcare brauniană întregului partid, buimăcindu-și și aliații politici

„Constat un tipar de comportament al domnului Marcel Ciolacu: de fiecare dată când este supus unui test politic, domnia sa începe prin a anunța, cu intransigența cuvenită, că va contesta deciziille Guvernului Orban, urmând să-i arate cartonașul roșu. Și să-l scoată de pe teren. Întotdeauna însă își lasă o portiță.

Logică de ministru: Tătaru invocă un număr de „cazuri active în societate” și „rata de transmitere în comunitate” pentru a îngrădi slujbele din biserici până cel puțin pe 1 iulie

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat vineri că slujbele din interiorul bisericilor nu vor fi reluate odată cu diminuarea restricțiilor din 15 iunie și nici mai devreme de 1 iunie, invocând drept pretext transmiterea coronavirusului în comunitate, deși același argument nu a fost unul decisiv pentru amânarea deschiderii

Avocatul Gheorghe Piperea: Înțeleg că, de fapt, starea de alertă va dura până pe la finalul lui 2020 - începutul lui 2021. Aveți speranțe că parlamentul va respinge noua hotărâre a guvernului Orban de prelungire a stării de alertă? Eu nu!

Avocatul Gheorghe Piperea a reacționat marți pe Facebook la anunțul prezidențial privind prelungirea stării de alertă, coroborat cu declarația Ministrului Educației despre scenarii de continuare a școlii în regim de distanțare socială dacă va izbucni un nou val de epidemie la final de an. Juristul consideră că

Foto: Noobz.ro

Aplicația Zoom, folosită de mii de elevi pentru a face școală online, nu oferă criptare integrală conturilor gratuite. Părinții sunt îngrijorați că activitatea copiilor lor ar putea fi interceptată de pedofili

În contextul generalizării școlii online în România, unde se urmărește ca fiecare elev să aibă o tabletă conectată la Internet, însă neadaptată special pentru vârsta și nevoile strict educaționale ale minorilor, cresc îngrijorările privitoare la siguranța programelor pe care aceștia le folosesc pentru a urma cursurile la distanță.

Foto: Facebook

Casa Memorială „Nicolae Iorga” din Botoșani rămâne închisă la împlinirea a 149 de ani de la nașterea istoricului, din cauză că Muzeul Județean Botoșani nu a primit bani de materiale sanitare și dezinfectanți pentru unitățile din subordine

Casa Memorială „Nicolae Iorga” din municipiul Botoșani a rămas închisă, vineri, când s-au împlinit 149 de ani de la nașterea marelui istoric, din cauză că instituția muzeală nu a putut îndeplini normele de securitate impuse de autoritățile sanitare pe fondul pandemiei de Covid-19

Platforma ÎMPREUNĂ apără juridic practica liturgică milenară a Bisericii de imixtiunea MAI și MS prin măsurile impuse în starea de alertă, care depășesc limitele legii și reprezintă un exces de putere

Platforma Civică ÎMPREUNĂ a depus la Ministerul Sănătății și la MAI o solicitare de anulare în parte a Ordinului 875/80/22.05.2020 prin care se impun de către Guvern măsuri privind desfășurarea slujbelor bisericești în perioada stării de alertă. Astfel, sub pretextul limitării răspândirii coronavirusului, admițând reluarea slujbelor 

Foto: captură Facebook

ÎPS Teodosie, despre Odovania praznicului Învierii: „Iată, am început Paștile FĂRĂ dumneavoastră, le terminăm CU dumneavoastră!” Această slujbă nu-i creată de mine, ci doar am făcut-o solemnă ca să recuperăm ziua de Paști

ÎPS Teodosie a răspuns joi ascultătorilor Radio Dobrogea, la emisiunea „Cuvântul Ierarhului”, transmisă și pe Facebook de pagina Arhiepiscopiei Tomisului. Fiind primul asemenea dialog de după oficierea slujbei Odovaniei (încheierii) praznicului Învierii, realizatorul emisiunii a pus întrebări despre acest eveniment 

Foto: Basilica.ro (captură Trinitas TV)

Ministrul Sănătății, la Trinitas TV: „Ne gândim la o relaxare și la nivelul Bisericii, ne gândim și la o relaxare la nivelul spectacolelor în aer liber, în proximitatea zilei de 1 iunie”

Ministrul Sănătății a anunțat marți la Trinitas TV posibiltatea unor măsuri de „relaxare a populației și la nivel de comunicare sau de comuniune” începând cu data de 1 iunie. Nelu Tătaru a fost invitatul Elvirei Gheorghiță la emisiunea „Prețuiește Sănătatea”

Senatul a votat majoritar o moțiune simplă la adresa ministrului de Interne. Marcel Vela a luat apărarea măsurilor restrictive, susținând că au fost „corecte”, impuse „pentru a proteja sănătatea cetățenilor”

Moțiunea simplă inițiată de Partidul Social-Democrat la adresa ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, a fost adoptată marți seară cu 65 de voturi pentru, 25 împotrivă și 5 abțineri. Social-democrații au solicitat demisia ministrului Marcel Vela, pe motiv că 

Ministrul de Interne, Marcel Vela, despre activismul online și proteste: Au scopul „destabilizării, al neîncrederii, al haosului, al contestării autorităților”. „Toate acestea duc spre o destabilizare economică”

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a indus luni seara ideea că informațiile alternative publicate în mediul online, care contrazic viziunea guvernului asupra crizei coronavirusului, ar fi plătite din exterior, poate chiar din „state care nu agreează, să spunem, fie politica noastră europeană, fie politica de alianțe militare”.