9 august: Sfântul Apostol Matia; Sfinții 10 Mucenici care au pătimit pentru icoana lui Hristos Sfântul Apostol Matia era cu neamul din Betleem, din seminția lui Iuda. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe cei 10 mucenici care au pătimit pentru icoana de aramă a Mântuitorului Iisus Hristos, ce era așezată deasupra „Porții de aramă” 09.08.2022 00:30
8 august: Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului, apărător al sfintelor icoane în fața ereziei iconoclaste și Sfântul Miron, Episcopul Cretei Sfântul Emilian, mărturisitor al dreptei credințe, a fost ierarh al Bisericii din Cizic pe vremea împăratului iconoclast Leon Armeanul 08.08.2022 00:10
La 5 august Românii îl sărbătoresc pe Sf. Ioan Iacob Hozevitul Românul care se roagă neîncetat pentru ei. Minunea descoperirii moaștelor Sfântului în Peștera Sf. Ana din pustiul Hozevei, biografia, profețiile și o filmare cu o verișoară din satul natal Minunea descoperirii moaștelor Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, pomenit în calendarul ortodox la 5 august, ne este relatată de un fost ucenic al acestuia, părintele Pantelimon, întemeietor a două mănăstiri în SUA. În București există o Biserică închinată Sfântului Ioan Iacob Hozevitul 05.08.2022 01:00
5 august: Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului; Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, trecut în cetele Sfinților Români la doar 47 de ani Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul) este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 5 august. Cuviosul Ioan Iacob, călugăr la Mănăstirea Neamț, a fost un sihastru care și-a petrecut 24 de ani în Țara Sfântă, pe Valea Iordanului și în pustiul Hozeva. 05.08.2022 00:30
3 august: Sfânta Salomeea, una dintre femeile mironosițe Sfânta Mironosiță Salomeea, una dintre femeile care au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos și I-au urmat Lui pe tot parcursul predicii și lucrării Lui de mântuire, este prăznuită în Biserica Ortodoxă la data de 3 august. 03.08.2022 08:10
31 iulie: Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea; Sf. Evdochim. Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci; Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Patriarhul României, PF Daniel, despre importanța acestui post Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea (sec. I) – era originar din seminția lui Efraim. A fost un om bogat, ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Iosif a fost cel care s-a ocupat de îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos. 31.07.2022 00:10
30 iulie: Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos și Andronic; Sf. Sfințit Mc. Valentin, Episcopul Umbriei Sfinții Apostoli: Sila, Silvan, Crescent și Andronic – Au făcut parte din cei 70 de apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În anul 50, s-a desfășurat la Ierusalim sinodul apostolic, în cadrul căruia s-a discutat problema tăierii împrejur a celor care vin la credința în Hristos. 30.07.2022 00:00
Sfinții Mucenici Calinic, Veniamin și Mamant și Sfânta Muceniță Teodota cu fiii săi. Sfantul mucenic Eustatie, din Mtskheta, în Georgia (29 iulie) Sfântul Mucenic Calinic († 290), originar din Cilicia, a trăit într-o perioadă în care mulți creștini se lepădau de credința în Hristos și slujeau idolilor. Plângând pentru pierzarea lor, sfântul s-a făcut multora dascăl de mântuire și-i învăța pe ei Adevărul. 29.07.2022 00:30