Subiecte: campanie umanitară

Concert caritabil pentru Irene, fiica părintelui protopsalt Mihail Bucă, susținut de CANTUS DOMINI la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Capitală, azi, începând cu orele 18.00. Corul Symbol se alătură campaniei. Cum puteți ajuta. VIDEO

Corul Bărbătesc „Cantus Domini” cântă azi, 25 iunie, de la ora 18:00, într-un concert caritabil denumit ÎMPREUNĂ PENTRU IRENE, fiica părintelui arhidiacon Mihail Buca, fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic Tronos.

Foto: Instagram

Viitorul centru de consiliere „Sfânta Elena” din București a strâns 33% din suma necesară în prima săptămână de strângere de fonduri. CUM PUTEȚI AJUTA femeile aflate în criză de sarcină și copiii acestora

Campania de strângere de fonduri pentru deschiderea noului Centru „Sfânta Elena” din București, dedicat consilierii femeilor aflate în criză de sarcină, a demarat promițător, reușindu-se din prima săptămână adunarea a circa 33% din suma estimată. Toate acestea sunt însă roadele entuziasmului inițial, fiind însă nevoie de un sprijin constant

Foto: centrulalexandra.ro

Asociația pentru sprijinirea Femeii însărcinate și a Familiei derulează campania REDĂM SPERANȚA PENTRU AMÂNDOI, de strângere de donații pentru noul Centru de consiliere în criza de sarcină „Sfânta Elena” din București. CUM POȚI AJUTA

Din cauză că Centrul de consiliere „Sfânta Alexandra Împărăteasa” pentru femeile aflate în criză de sarcină funcționează la capacitate maximă, neputând angaja noi lucrători, s-au făcut demersuri pentru întemeierea unui nou centru, complementar celui existent și axat pe consilierea cu impact rapid a beneficiarelor.

Foto: Facebook

Preotul bisericii maternității din Iași reia colectele pentru sărbători, dorind să încalțe, îmbrace și hrănească peste 7000 de copii din familii nevoiașe. Cum puteți deveni colaboratorii părintelui Dan Damaschin

Cei care vor să facă o faptă bună în Postul Paștilor pot sprijini campania părintelui Dan Damaschin, preot misionar la Spitalul Clinic Universitar de Obstetrică și Ginecologie „Cuza-Vodă” din Iași. Prin Asociația „Glasul Vieții”, acesta a demarat vineri o nouă campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea a 7.000 de copii