Subiecte: concurență neloială

Ordonanța militară 8, prin sistarea vânzărilor de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din SEN, ar ajuta statul român, prin Hidroelectrica, să cumpere înapoi Electrica Oltenia de la grupul CEZ, care își vinde 9 companii deținute în România

Compania de stat Hidroelectrica este una dintre entitățile care beneficiază de pe urma prevederilor ordonanței militare nr. 8, prin care s-au suspendat procedurile de vânzare/cumpărare de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din Sistemul Energetic Național (SEN)

CEL.ro, dat în judecată de către eMag și Consiliul Concurenței, în procedură de urgență, fără a avea timp să-și pregătească apărarea, pentru cenzurarea opiniei exprimate în social media despre demersurile celor două entități

După ce Tiberiu Pop, șeful CEL.ro, a dat în judecată eMag pentru încălcarea legii 84 din 1998, deoarece constatase că timp de 20 de luni magazinul online își promovase în Google propriul site, folosind fără acord marca înregistrată CEL.ro și încălcând astfel