A murit Papa. Mesajul Patriarhului României
Papa Francisc, unul dintre cei mai progresiști conducători ai Bisericii Catolice, a murit luni dimineață, a anunțat cardinalul Kevin Ferrell, camerlengo al Vaticanului.
Papa Francisc, unul dintre cei mai progresiști conducători ai Bisericii Catolice, a murit luni dimineață, a anunțat cardinalul Kevin Ferrell, camerlengo al Vaticanului.
Dragoș Cristescu și-a început cariera de fotograf în anul 1986 la Agerpres și la ziarul Scânteia și după 1986 a fost timp de 15 ani fotograf la trustul lui Adrian Sârbu, Media Pro. A fost fiul fotografului agenției oficiale de presă Agerpres Radu Cristescu, cunoscut și drept unul dintre fotografii cuplului Ceaușescu, fie în țară sau în deplasări în străinătate.
Astăzi a plecat și Mario Vargas Llosa... și, la fel ca la plecarea lui Gabriel Garcia Marquez sau a lui Ernesto Sabato, am resimțit această pierdere a literaturii universale ca pe o uriașă pierdere personală.
Astăzi, în valul unanim al reacțiilor convenționale, veți auzi fraze reci, lustruite de protocol, despre „plecarea spre stele” a marelui scriitor peruan Mario Vargas Llosa.
„Momi a plecat din viata asta in aceasta dimineata, in mod surprinzator si neasteptat, asa cum si-a si trait-o.... ”, a scris Ileana Galai pe Facebook.
Bogdan Teodorescu a murit marți, 8 aprilie 2025, la vârsta de 61 de ani. Cunoscut profesor, scriitor și analist politic, Bogdan Teodorescu a lăsat o amprentă de neșters asupra domeniului comunicării și vieții publice din România.
Petre Brănișteanu, fostul international, a fost un baschetbalist emblematic al echipei Steaua București și al naționalei României. Acesta a murit la vârsta de 66 de ani, fiind internat în stare gravă la spitalul Universitar din București.
La scurtă vreme după plecarea dintre noi a lui Marin Diaconu, aflu astăzi că ne-a părăsit și Dora Mezdrea, cea mai împătimită specialistă de Nae Ionescu de la noi, care a creat și un fond „Nae Ionescu” la Biblioteca Academiei Române.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanțe sâmbătă, după ce Arhiepiscopul Anastasie al Tiranei, Durresului și întregii Albanii, a trecut la Domnul.
Astăzi, 21 ianuarie 2025, domnul doctor Nicolae Constantinescu, președintele Fundației Culturale Memoria și directorul Memoria – revista gândirii arestate, a plecat la Domnul!
Pentru cei care vor să participe la înmormântarea profesorului Marin Diaconu, aceasta are loc astăzi, 21 ianuarie, la ora 11, la Cimitirul Schimbarea la Față al Bisericii Cuțitul de Argint, lângă Arenele Romane.
Pe 18 ianuarie s-au împlinit 16 ani de la moartea într-un accident rutier suspect a poetului Grigore Vieru, un mare patriot român și idealist unionist din Republica Moldova. Autor de poezii în care portretiza în cuvinte simple dar puternice Mama
Liderul istoric al dreptei franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit la vârsta de 96 de ani, transmite marți AFP.
Părintele Florin Emanuel Ganciu a fost și va rămîne în amintirea celor care l-am cunoscut un exemplu de slujitor al altarului dar și un cetățean de o probitate și un curaj rare în vremurile tulburi pe care anumiți iubitori de putere și de onoruri nemeritate ni le perpetuează exasperant.
Fostul președinte Jimmy Carter, cel de-al 39-lea președinte al Statelor Unite care și-a dedicat viața, după ce a părăsit funcția, pentru a intermedia pacea internațională, a murit la vârsta de 100 de ani, a confirmat duminică biroul său, citat de presa americană
Părintele Profesor Nicolae Răzvan Stan, fostul decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, a trecut la cele veșnice luni, 23 decembrie 2024, „după o lungă și grea suferință”, anunță Basilica, fără să ofere cauza morții. Decedat de cancer la numai 46 de ani, cunoscutul preot a fost înmormântat azi.
Pictorul Sorin Dumitrescu - fondator al Fundației Anastasia - a decedat la vârsta de 78 de ani.
Valentin (Vali) Petricenco, fostul toboșar a trupei Proconsul, a murit la vârsta de 48 de ani. Anunțul a fost făcut sâmbătă seară, 21 decembrie, de foștii săi colegi, care nu au oferit alte detalii.
L-am întâlnit pe marele actor Mircea Diaconu pentru prima oară în 1990, când vântul schimbării sufla puternic peste România. Eram tânăr, cu elanul specific vârstei, și poate că acesta a fost atuul meu în ochii lui. Realizasem emisiunea Gaudeamus la TVR1, iar acest lucru părea să îi fi câștigat respectul.
„Cristian Pohrib, camaradul meu din presă, alături de care am hălăduit în lumea largă ani și ani, s-a dus la Cer ... Alături de Cristi am râs, am plâns, am simțit împreună sentimentul de frică, dorul de casă și de cei dragi.”
Colegul, prietenul și fratele nostru, Jurnalistul Marian Ghițeanu, a plecat la Domnul la numai 63 de ani. Avea o inimă mare și bună în care s-au adunat, din păcate, prea multe dintre nedreptățile din viața noastră. Un ziarist excepțional și un om minunat
Actorul Petrișor Stan, o legendă a scenei românești, a încetat din viață, lăsând în urmă o carieră de peste 40 de ani dedicată artei teatrale. Maestrul a tras cortina pentru ultima dată, dar amintirea sa va rămâne vie, scrie Capital.
Fostul șef al armatei britanice, Generalul Sir Mike Jackson, a murit la vârsta de 80 de ani. Cel supranumit „Prințul Întunericului” a rămas în istorie după replica sa celebră: 'Nu voi începe al Treilea Război Mondial pentru tine'.
Marți, 8 octombrie 2024, a murit deputata PSD de Prahova Simona-Maya Teodoroiu. Aceasta avea doar 55 de ani și suferea de o boală incurabilă.
A murit jurnalistul Ioan Ceaușescu. Vestea tristă a fost dată de echipa SIMFEST, festival fondat și condus de Ioan Ceaușescu. Ionuț și-a început cariera de jurnalist la TV Deva, imediat după revoluție, și a încheiat-o la TVR.
Dar boala lui Gigi a fost foarte accelerată. Îmi dădeam seama de la o zi la alta, când pierdeam câte ceva din el. Nici lor nu venea să creadă: «Tratăm astfel de persoane de ani de zile. Nici noi nu știm ce se întâmplă».
Părintele Constantin Cornițescu, profesor la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” a Universității din București, s-a mutat la cele veșnice, a anunțat comunitatea parohială Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală sâmbătă
Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Iași, anunță cu profundă tristețe incetarea din viață a pictorului, Stelian Onica.
Ei bine, expresia aceea cu „mort să te vezi”... și-a dovedit astăzi încă o dată înțelepciunea deplină. Oare cine lipsea din corul cioclilor moraliști ca să-l spurce pe Alain Delon, cel abia plecat dintre noi? Răspuns corect: CTP-ul lipsea!
Tatiana Maxim, fiica unuia dintre sfinții închisorilor, mărturisitorul Virgil Maxim, s-a mutat azi la Domnul, răpusă de o boală necruțătoare. Născută pe 22 ianuarie 1968, chiar de Sfanta Tatiana, fiica mărturistorului i-a dus la capăt testamentul acestuia și a redat lumii românești, și nu numai, scrierile neprețuite ale tatălui său, între care
Marți, ora 10.00, are loc la cimitirul Reînvierea înmormantarea jurnalistului veteran postdecembrist Matei Vîrtosu, plecat la Domnul pe 16 august 2024, într-un spital bucureștean, la ATI.
Piesa ”Laetitia” interpretată de Alain Delon, coloana sonoră a filmului ”Les aventuriers” (1967) este o reflecție emoționantă asupra iubirii, pierderii și conștientizării a ceea ce contează cu adevărat în viață.
Vă dați seama ce ar fi pățit Delon, în aceste zile, dacă era român? Parcă îi aud pe vorbitorii de giboneză corporatistă: „aaaa, coruptul ăsta e conservator și n-a terminat nici liceul!”
Știți știrea privind cererea organizațiilor feministe adresată Festivalului de la Cannes de a nu i se acorda actorului Alain Delon, trofeul Palme d’Or onorific.
Marele actorul francez Alain Delon, care a plecat la Domnul azi, în vârstă de 88 de ani, a fost invitatul special al Festivalului de Film TIFF de la Cluj-Napoca, în 2017. Actorul francez a ajuns la începutul proiecției filmului „Afacerea Pigot”, care a rulat în cadrul TIFF, și a afirmat direct că este încântat că în public sunt mai multe femei decât bărbați,
Un istoric și un luptător pentru cauza foștilor deținuți politic, cunoscut și drept „călugărul citadin”, a plecat la Domnul înainte de vreme, la 55 de ani. Ieri s-au împlinit 40 de zile de la moartea doctorului în istorie Nicolae Videnie. Apropiații l-au amintit pe rețelele sociale:
Mi-a murit un prieten bun și fost coleg, azi dimineață. Cel care avea cancer și pentru care am cerut ajutorul. Dar nu cancerul l-a doborât, ci sistemul criminal de sănătate.
Când a murit Cristi Pațurcă, a lăsat cu limbă de moarte, ba chiar cu blestem, să fie incinerat. Trecuse prin perioade foarte grele care-l dezechilibraseră sufletește și, nefiind ancorat în Biserică, a dus la acest deznodământ fatal.
Nicu Covaci a plecat cu roua-n picioare în cel mai lung turneu cu chitara lui de argint.
"Stau singur și mă-ntreb De ce-am plecat de-acasă? Să fie blestemul De veacuri ce ne-apasă? Căci n-am greșit cu nimic Dar cât am pătimit! Hulit am fost fără rost De cei ce i-am iubit!