Subiecte: detractorii lui Eminescu

Ioan Aurel Pop și Daniel David VOR SĂ REIA VOTUL pentru Cărtărescu PÂNĂ IESE! PATOLOGIE SOROȘISTĂ la ACADEMIE. Filmul evenimentelor și protestul lui Valeriu Matei care l-a pulverizat pe PORNO-SCATOFAGUL Cărtărescu împreună cu Breban și Mihăescu

Poate să existe ceva mai caraghios decât asta? S-a anulat și rezultatul votului prin care d-l Cărtărescu n-a fost primit în Academie, așa că se va face o nouă votare - și, dacă va fi nevoie, probabil încă una, și încă una. Evident că și aici vorbim de o presiune a unui grup de interese ilegitim, cum s-a întâmplat și cu anularea turului doi de la prezidențiale

Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga despre Mircea Cărtărescu: ”Unul dintre detractorii cei mai notorii ai lui Eminescu - nu există lucru mai lipsit de delicatețe și de sensibilitate”

Mircea Cărtărescu este, în momentul de față, unul dintre detractorii cei mai notorii ai lui Eminescu, pentru că nu există lucru mai lipsit de delicatețe și de sensibilitate, decât să faci portretul unui muribund, aflat pe un pat de spital. Oribil. M-a durut îngrozitor. Ce se întâmplă? Are complexe față de Eminescu? Dacă ar fi un om de mare cultură

Prof. Constantin Barbu la marea conferință de la Universitatea București cu tema 120 de ani de la uciderea lui Eminescu

DOSARELE DE INTERDICȚIE ale jurnalistului Mihai Eminescu, publicate pentru prima dată de Constantin Barbu. ActiveNews reproduce toate DOCUMENTELE OLOGRAFE, inclusiv interogatoriul lui Eminescu și Istorisirea celei mai cumplite crime

Opinia publică și presa își aduc aminte de Eminescu, îndeobște, de două ori pe an. De ziua lui de nașterea și de cea de săvârșire. Neîntâmplător, ambele date cunoscute publicului larg sunt false. Eminescu nu s-a născut pe 15 ianuarie și nici nu a murit pe 15 iunie.

Foto colaj: History / ActiveNews

Cacapitecul CTP îl atacă analfabet pe Eminescu, de mână cu un actor grăbit și pe urmele lui Pleșu, Patapievici și Cărtărescu. Constantin Barbu despre Falsurile lui Eugen Simion, Inchizitorul Ramolit, și Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (III)

La fel ca în cazul uciderii ritualice a lui Avram Iancu în piața publică, la Ciuc, sau precum eliminarea statuii lui Mihai Viteazul, la Oradea, și înlocuirea ei cu cea a regelului ungur Ladislau, vorbim de elemente ale unui Război Axial, cum ne spune profesorul Ilie Bădescu