Subiecte: discriminarea pe criterii de vaccinare

NOI NU UITĂM! ÎPS Teodosie a contestat prin avocat decizia de carantinare emisă de DSP București. Ce mesaj le-a transmis el la predica de după prima Liturghie săvârșită în izolare celor care l-au închis în reședință, dar și credincioșilor - 25.01.2022

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a slujit Sfânta Liturghie în izolare la paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Constanța, slujba fiind transmisă online și stârnind reacții călduroase din partea unei mulțimi de credincioși care nu 

Decizie epocală în lupta pentru libertate: Decizia Curții Supreme New York trebuie să aibă ecou în întreaga lume! Cei responsabili pentru discriminarea și abuzul asupra angajaților care au refuzat vaccinul trebuie să plătească reparații

Curtea Supremă a statului New York a hotărât că măsura demiterii angajaților care au refuzat vaccinarea împotriva Covid că este „arbitrară și discreționară”. Cei care trebuie să plătească pentru săvârșirea acestei nedreptăți nu sunt contribuabilii, ci politicienii și companiile care au impus și acceptat acest dictat totalitar și criminal.

Europarlamentarul olandez Rob Roos, în emisiunea lui Tucker Carlson: recunoașterea Pfizer cu privire la testarea vaccinului COVID-19, „unul dintre cele mai mari scandaluri ale timpului nostru”

Rob Roos, membru olandez al Parlamentului European (MEP), a spus, în emisiunea lui Tucker Carlson, că recunoașterea de către Pfizer că nu a testat niciodată vaccinurile anti-COVID cu privire la oprirea transmiterii este „unul dintre cele mai mari scandaluri ale timpului nostru”.

O echipă de oamenii de știință de top publică un studiu care schimbă total paradigma despre vaccinurile COVID-19: Impunerea acestora este „neetică” și de până la 98 de ori mai dăunătoare decât boala

O echipă de nouă experți de la Harvard, Johns Hopkins și alte universități de top a publicat un studiu care schimbă paradigma referitoare la „eficacitatea și siguranța” vaccinurilor COVID-19 și demonstrează de ce impunerea acestor vaccinuri în cazul studenților este neetică, scrie The Epoch Times, care prezintă studiul.

Foto: Sorin Cîmpeanu (PNL), ministrul Educației (knd.ro).

Alianța Părinților înaintează propuneri privind instruirea în sistem HomeSchooling și îl întreabă pe ministrul Educației: Ce măsuri ați luat pentru ca elevii români de pe teritoriul Ucrainei să beneficieze de aceleași facilități ca cei ucraineni la noi?

Alianța Părinților a  înaintat ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu și secretarului de stat Sorin Ion un set de propuneri privind acreditarea în România a sistemului de instruire în regim HomeSchooling, pe fondul dezamăgirii părinților în 

Aberațiile iscate de vaccinarea obligatorie în Armata SUA: Marina se plânge că nu va mai folosi un distrugător de rachete ghidate din aceeași clasă ca și Dewey (foto sus) din cauză că este comandat de un ofițer nevaccinat pe care nu îl poate disponibiliza atât timp cât acesta se judecă cu superiorii împotriva ordinului de vaccinare Covid impus de Biden.

Marina SUA refuză să mai scoată în larg o navă-distrugător din cauză că ofițerul comandant al acesteia nu s-a vaccinat anti-Covid din motive religioase, iar instanța îi interzice să-l disponibilizeze din pricina opțiunii sale

Marina SUA refuză să mai scoată în larg o navă-distrugător comandată de un ofițer care a refuzat vaccinarea Covid din motive religioase. O organizație pentru drepturi și libertăți îl apără în instanță pe soldatul american, în timp ce Mari

Ilustrație: MInisterul Afacerilor Interne și ActiveNews

AM ÎNVINS! VACCINAREA A MURIT! MASCA MERGE ȘI EA LA GROAPĂ! Starea de alertă a încetat la miezul nopții, de Ziua Sfinților 40 de Mucenici și Ziua Națională a Foștilor Deținuți Politic Anticomuniști. Toate restricțiile pandemice își pierd cadrul legal

Starea de alertă își încetează efectele începând cu miezul acestei nopți, 9 martie 2022 fiind prima zi fără restricții covidiene. Astfel, dispare obligația de a purta mască în spații publice, inclusiv în cele interioare, iar elevii și studenții 

Curtea de Apel Suceava a anulat definitiv șantajul vaccinist practicat de Universitatea Ștefan cel Mare contra căminiștilor, la sesizarea unui student: Senatul acesteia s-a substituit Legiuitorului, impunând condiții suplimentare ilegale

Curtea de Apel Suceava a anulat definitiv hotărârea Senatului Universității „Ștefan cel Mare” de a le interzice accesul în cămine studenților nevaccinați și netestați anti-COVID: „Senatul s-a substituit legiuitorului, impunând condiții suplim

Foto: Captură video - „Mai multe persoane au murit din cauza vaccinului decât a virusului în Taiwan”

PANDEMIA VACCINAȚILOR: În Taiwan, numărul de persoane care au murit după vaccinarea Covid depășea numărul de decese cauzate de virusul în sine, la finele lui 2021. Documentar realizat de organizația canadiană Justice Centre for Constitutional Freedoms

Vaccinurile Covid nu au oprit răspândirea noului coronavirus, fapt recunoscut public de autoritățile sanitare și chiar și de producătorii de vaccinuri. De asemenea, vaccinurile nu au împiedicat îmbolnăvirea oamenilor de Covid

Olivia Steer sancționată și persecutată de milițienii gândirii pentru dreptul inalienabil și inexpugnabil la liberă exprimare

CNCD o amendează pe Olivia Steer ca să abată atenția de la scandalul emblemei vaccinismului în România, doftor plagiator și impostor Vasi Rădulescu. O supraviețuitoare a Holocaustului îi dă dreptate curajoasei jurnaliste sancționate abuziv cu 5000 de lei

În plin scandal a impostorului „dr. Vasi”, pe numele lui Vasilică Rădulescu, o emblemă vedetistă a tuturor televiziunilor mituite de stat din banii noștri pentru Cântarea Vaccinării, CNCD scoate de la naftalină o auto-sesizare aberantă contra Oliviei Steer

Foto: ÎPS Teodosie by Vali Vădănoiu

ÎPS Teodosie va face recurs la decizia judecătoriei Constanța de a nu-i anula carantinarea abuzivă. Ierarhul a participat pentru prima dată de la distanță la dialogul duhovnicesc cu ascultătorii Radio Dobrogea. Cât are de plătit Arhiepiscopia pe utilități

Cele mai proaspete știri din Arhiepiscopia Tomisului: Magistrații de la Judecătoria Constanța au respins joi contestația depusă în numele Arhiepiscopului Tomisului împotriva deciziei de carantinare a acestuia, emise de DSP București.