Subiecte: doza 4

CONTRA-SISTEM. Fost profesor de la Universitatea de Vest din Ontario se opune reintroducerii de către instituție a obligației vaccinării și susține protestele studenților canadieni

Fostul profesor Dr. Julie Ponesse, de la Universitatea de Vest din Ontario, distribuie un video în care își exprimă îngrijorarea cu privire la reintroducerea de către instituție a obligației vaccinării, astfel că studenții și personalul vor trebui să aibă cel puțin trei doze de vaccin pentru a putea rămâne în campus în noul an universitar.

Directorul CDC din SUA: „Am făcut greșeli grave, dar acum puteți avea încredere în noi”. Noile vaccinuri Covid, varianta „actualizată” - cei „eligibili” trebuie să aibă „la zi” seria inițială de vaccinări

Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din USA (CDC), doar persoanele care au făcut anterior „seria completă” de „booster”-e COVID vor fi eligibili pentru viitorul rapel de vaccin ARNm anti-Omicron, care va fi lansat atât de Pfizer, cât și de Moderna.

Cioclii Apocaliptici Mondiali vor să ne pună din nou mască. Fauci și Tedros dau vina pe varianta „Centaurus” în timp ce, în cazul Canadei super-vaccinate, peste 90% din covidații, spitalizații și decedații de Covid sunt VACCINAȚI cu 3 și 4 doze

Avertismentul profesorului Luc Montagnier: „Vaccinarea este o eroare uriașă… Creează noi tulpini și provoacă decese”. „Cărțile de istorie vor consemna aceasta, deoarece vaccinarea este cea care provoacă tulpinile.”, a spus regretatul laureat Nobel.

Karl Lauterbach

Germania cumpără vaccinuri de încă aproape 1 miliard de euro ca să facă față unei serii de „posibile variante” în această toamnă, deși doar 5,6% dintre germani au mai fost păcăliți cu DOZA 4 redenumită viclean RAPELUL 2. PLANUL MERGE ÎNAINTE

Germania plănuiește să cheltuiască încă 830 de milioane de euro (872 de milioane de dolari) pentru a cumpăra noi vaccinuri împotriva coronavirusului care vor permite țării să facă față unei serii de „posibile variante” în această toamnă

Foto: gov.ro

România mai are de primit 87 de milioane de doze „gratuite” de vaccin din cele negociate de Cîțu cu Ursula la peste 1 miliard de euro. Baciu, adjunctul lui Gheorghiță de la CNCAV, anunțase ținta de „acoperire vaccinală” pentru 2022 și 2023: 70% și 90%

România are de primit 87 de milioane de doze de ser anti-COVID până în 2023, deși aproape nimeni nu se mai vaccinează. Ministerul Sănătății încearcă renegocierea cu Comisia Europeană, scrie jurnalistul Andi Miron într-un material EXCLUSIV transmis de RTV, din care redăm în continuare: