Subiecte: eficiența vaccinului
Foto: blazetrends.com

A MURIT! Președintele vaccinist al Parlamentului European, reinternat cu o formă gravă de disfuncție anormală a sistemului imunitar, o posibilă consecință a vaccinării, a decedat. David Sassoli a fost un promotor al Pașaportului Vaccinal al UE

Președintele Parlamentului UE, David Sassoli, a murit după ce a fost spitalizat pentru a doua oară în ultimele 3 luni. Sassoli ar fi vrut să vaccineze 70% din populația UE până la mijlocul verii trecute și apoi întreaga Uniune Europeană de câteva ori

Foto: Ciprian Tătărușanu (eurosport.ro)

VACCINAT, INFECTAT: Ciprian Tătărușanu, portarul echipei AC Milan, va urmări meciul cu AS Roma la TV, din carantină. Și Messi e infectat alături de alți 3 colegi de la Paris Saint-Germain, deși el s-ar fi vaccinat cu Sinovac înainte de Copa America

Portarul echipei AC Milan, Ciprian Tătărușanu, a fost testat pozitiv la SARS-CoV-2, deși este vaccinat anti-Covid, a anunțat clubul italian, conform Știri pe Surse. Iar asta, în condițiile în care guvernul italian a impus certificatele de 

Foto: Instagram

VACCINAT, INFECTAT și MÂNDRU: Al Bano, triplu vaccinat anti-Covid, a ieșit pozitiv la testul Covid și nu va mai putea prezenta revelionul la televiziune. În loc să-și vadă de sănătate, el zice că nu-i înțelege pe antivacciniști

Starul muzicii italiene Al Bano este infectat cu varianta Omicron a noului coronavirus, deși are la activ 3 doze de „vaccin” anti-Covid. Artistul susține că e total asimptomatic și a descoperit că are Covid la o verificare de rutină

DE ABIA ACUM! Uniunea Europeană a început discuțiile privind eficacitatea vaccinului și a dozelor de rapel. O primă concluzie: Persoanele ar putea călători liber doar dacă au primit a doua sau a treia doză în ultimele șase luni

Guvernele țărilor din Uniunea Europeană au dat startul marți unei dezbateri privind durata eficacității vaccinurilor anti-COVID și dacă va fi necesară dovada unei doze de rapel pentru a menține libertatea de circulație în blocul comunitar

Foto: blog.winnowsolutions.com

Ceva e putred în Danemarca: La două luni de la „eliberarea prin vaccin”, numărul de infectări s-a ÎMPĂTRIT și autoritățile cer resinstituirea restricțiilor pentru a „nu supraîncărca spitalele”, deși 86% dintre danezi au făcut schema „completă”

La două luni după ce Danemarca ridica toate restricțiile covidiene, pentru a-și recompensa populația majoritar vaccinată, autoritățile vor să limiteze din nou libertățile și amenință cu supraaglomerarea sistemului sanitar

Maria Grapini: Eu am fost vaccinată de două ori și la 5 luni m-am infectat. Trebuie testați și vaccinații! Vaccinarea singură nu rezolvă nimic. Pandemia poate fi întreruptă asigurând antivirale pentru cei cu forme ușoare. FILMAREA ZILEI

Europarlamentarul Maria Grapini (PPU) a afirmat luni în cadrul unei emisiuni găzduite de televiziunea Antena 3 că strategia de combatere a pandemiei a fost un eșec. Ea a recunoscut că a fost dublu vaccinată și, cu toate acestea, a făcut boala

Captură: Israel Today, care se întreabă dacă Vaccinul Pfizer poate fi învinuit pentru nivelul ridicat de infectare cu Covid din Israel

Studiu publicat în Jurnalul European de Epidemiologie: Vaccinarea nu diminuează infectarea, ba chiar dimpotrivă. Autorii sunt cercetători la Harvard iar redactorul șef al revistei este președintele Departamentului de Epidemiologie al Universității

Un studiu de la Harvard demonstrează că vaccinarea nu diminuează numărul infectărilor cu coronavirus, ceea ce răstoarnă rău de tot carul de vacciniști cu tot cu discursul lor oficial, care acum se poate rezuma probabil doar la textul că vaccinatul decedat a avut o moarte mai ușoară.

OBSERVAȚIILE lui Lucian Sârbu: Vaccinurile demonstrează o eficacitate de numai 27,88%. Cum a evoluat populația Bucureștiului în capul bolnav al celor de la DSP

Lucian Sârbu, specialist în marketing digital și industria online, cu o diplomă de licență în marketing și o altă diplomă în filosofie (logică și gândire critică), ne semnalează câteva observații foarte intereseante pe care le-a făcut cu acribie, urmărind și analizând datele oferite zilnic de autoritățiile în privința infecției de Covid

Pericolul vaccinurilor: Ce anume nu îndrăznește ministrul Véran să le spună verde-n față francezilor. O analiză de Eric Verhaeghe pentru Le Courrier des Stratèges

Pericolul vaccinurilor este marele tabu al comunicării guvernamentale. Nu este, într-adevăr, ușor de explicat că se pregătește sacrificarea cu bună știință a unei părți din populație pentru a implementa un program de vaccinare obligatorie despre care pe zi ce trece se observă că nu este lipsit de...

Vaccinarea copiilor, contraindicată. Studiu al unor experți internaționali privind serurile cu ARN mesager, tradus de Dr Geanina Hagima de la organizația Medici pentru Respectarea Eticii Covid

Doamna dr. Geanina Hagima, membră a organizației internaționale Medici pentru Respectarea Eticii Covid și invitată specială a ActiveNews, a tradus pentru cititorii noștri un text publicat pe 3 iulie 2021 de expertii  Michael Palmer MD, Sucharit Bhakdi  MD, Stefan Hockertz PhD

Producătorii de medicamente și vaccinuri pot fi dați în judecată pentru produsele lor cu defecte și pentru practicile lor comerciale incorecte. OPINIA AVOCATULUI

Producătorii de medicamente și vaccinuri pot fi dați în judecată pentru produsele lor cu defecte și pentru practicile lor comerciale incorecte. Autoritățile administrative pot dispune retragerea de urgență de pe piață a produselor riscante. Autoritățile administrative sau judiciare pot dispune încetarea