Subiecte: fals în acte
Plagiatul în redactarea lucrării de licență „se sancționează cu anularea examenului” - Codului Etic și de Deontologie Profesională al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu absolivite în fals de Emilia Șercan în 2003

S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE

Plagiatul în redactarea lucrării de licență „se sancționează cu anularea examenului”, potrivit prevederilor Codului Etic și de Deontologie Profesională al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu absolivite în fals de Emilia Șercan în 2003, Capitolul XIV.6 - Onestitatea și Corectitudinea Intelectuală din Carta Universității.

Cine l-a girat pe PENALUL USR Ionuț Moșteanu: Incompatibilul Dominic Fritz, șeful lui, Ilie Bolojan, ministrul Daniel David, care nu a contestat DIPLOMA FALSĂ, instituțiile statului. Cine răspunde? Mădălin Pribu: Cât de greu e să vezi un fals grosolan?

Dar lucrul cel mai evident, care ar fi trebuit să sară în ochii oricărui procuror care se ocupă de falsuri, sau SRI care dă avizul pentru persoanele care au acces la informații ultra-clasificate, cum e cazul ministrului Apărării, este faptul că diploma a fost emisă de un minister inexistent.

Bolojan a primit banii de chirie și cât a stat la Cotroceni? Senatul României este obligat să furnizeze public informația privind sumele încasate de cetățeanul Bolojan Ilie pentru chirie de la începutul acestui an. Este CAZ PENAL. AUR CERE CLARIFICĂRI

Însă o nouă întrebare care se pune este câte luni din anul 2025 a primit Ilie Bolojan suma forfetară de aproximativ 1000 de euro pe lună, având în vedere că timp de mai bine de 3 luni a stat la Palatul Cotroceni „pentru limitarea cheltuielilor”?

Petru Lucaci în atelierul său, vecin celui pe care i l-a oferit lui Călin Dan. Foto: Mihai Petre / Bucureștiul meu drag

FABULOS: Suspiciune de FRAUDĂ MAJORĂ LA UAP! Directorul Muzeului de Artă Contemporană, C. Dan, ar fi primit un atelier FORȚAT, fără voia lui, prin FALS și UZ DE FALS, de la P. Lucaci. O sursă din interior răstoarnă ”narațiunea” oficială. DOCUMENT

În urma articolului nostru de azi, noi informații terifiante, de domeniul clanurilor infracționale, ies la iveală din tenebrele Uniunii Artiștilor Plastici din România. Astfel, o sursă din interiorul conducerii UAP ne confirmă suspiciunile noastre de CORUPȚIE și CONFLICT DE INTERESE dar mai adaugă la acestea și încă două suspiciuni

Foto ilustrativă de la o vânătoare de urs din România

Ucigașul lui Arthur a plecat cu carnea lui cu tot. Ion Cristoiu demonstrează cu acte că prințul Emanuel de Liechenstein este un mincinos notoriu și acuză SRI de implicare, în defavoarea României. DOCUMENTE

Scriitorul și gazetarul Ion Cristoiu a publicat pe blog-ul său documentele privitoare la uciderea ursului Arthur din județul Covasna, înscrisuri ce dovedesc că prințul austriac Josef Emanuel de Liechtenstein a mințit pretinzând că a venit în România să împuște o ursoaică agresivă