Alertă! Fauci s-a oploșit la un Bio-Laborator “anti-pandemic” finanțat de guvernul Meloni
Pensionat oficial la Washington fără a fi tras la răspundere pentru crimele pandemiei, Anthony Fauci nu se potolește nici la 82 de ani.
Pensionat oficial la Washington fără a fi tras la răspundere pentru crimele pandemiei, Anthony Fauci nu se potolește nici la 82 de ani.
Am o întrebare pentru cei care intră „mascați” în biserică și participă tot așa la Sfânta Liturghie, dar și pentru preoții care „se fac că plouă” și le permit lucrul acesta!
„Dacă astfel de măsuri se aplică înaintea sau la începutul următorului val, impactul lor va fi mai mare. Prin urmare, este posibil să fie nevoie de reintroducerea unor măsuri non-farmaceutice în lunile următoare”, anunță Comisia Europeană.
Spre informarea medicilor de bună-credință din țară, dar și a Doctorilor
în Științe Medicale din Pediatria românească!
Summit-ul mondial pediatric Covid - unde 17.000 de medici au denunțat politica sanitară - precizează două
aspecte importante:
În haosul și instabilitatea zilelor noastre există ceva care nu s-a schimbat: psihologia umană. În consecință, nici tehnicile care urmăresc să o manipuleze în diverse interese.
Ministrul Sănătății, Al. Rafila, a făcut prima lui declarație normală din pandemie: el a admis ineficiența serurilor experimentale care au îmbolnăvit de Covid milioane de români sub falsa protecție a „imunizării” TV, afirmând textual că ar da vaccinurile pe mască.
Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat, marți, că este neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice
New York renunță la purtarea măștii în interior, deoarece cazurile de Covid-19 și spitalizările continuă să scadă în tot statul, a declarat miercuri guvernatorul Kathy Hochul, conform CNBC.
Guvernatorul Philip D. Murphy din New Jersey, un democrat care a impus unele dintre cele mai stricte măsuri în pandemie, nu va mai cere elevilor și angajaților din școli să poarte măști, semnalând o schimbare deliberată
Începând de azi, Dl. Dr Iulian Șerban ne face onoare de a accepta să publice și la ActiveNews.
Părinți, medici, profesori, avocați și specialiști în protecția copilului au manifestat sâmbăta trecută, 29 ianuarie 2022, la Geneva, Elveția, împotriva abuzului instituțional asupra copilului în contextul politico-sanitar actual
Spania va pune capăt săptămâna viitoare obligativității de a purta mască în aer liber, a declarat ministrul sănătății, Carolina Darias.
Cântărețul și compozitorul Kid Rock a anunțat că își va anula toate concertele din orașele sau spațiile în care participanții la eveniment sunt obligați să poarte mască și/sau să fie vaccinați împotriva COVID-19...
Autoritățile conduse de Raed Arafat, sub acoperirea expertizei unui grup de savanți de renume mondial cvasi-anonimi, impun din nou îmbotnițarea României
Poliția metropolitană investighează petrecerea care a avut loc pe Downing Street, unde Boris Johnson a fost fotografiat în timp ce servea brânză și vin, alături de soția sa și alți 17 angajați, fără a păstra distanțarea socială, în
Un bărbat costumat în Moș Crăciun a fost luat pe sus de către polițiștii din Germania pentru că nu purta masca de protecție.
După ce Klaus Iohannis a încălcat legea prin care se instituie obligativitatea purtării măștii în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori „în toate spațiile publice publice deschise”
Bravii soldați români cad de pe cal, nu știu să bată pas de defilare, dar, spre deosebire de nemți, sunt responsabili. Poartă mască, arată că le pasă. Bine că nu le-a căzut coroana pe picioare, că le strica pedichiura.
Biden a fost văzut la cumpărături în interiorul unui magazin din Nantucket, Massachusetts, în weekend, fără să poarte mască, în ciuda unui afiș mare pe care scria: „MASCA NECESARĂ”. Cu toate astea, el i-a îndemnat în repetate
Președintele Biden și prima doamnă Jill Biden au fost filmați fără mască în timp ce se plimbau sâmbătă seara într-un restaurant de lux din Washington, în ciuda faptului că bodyguarzii care-i însoțeau purtau măști
Fotografiile din Tribuna, cu Iohannis radios de mână cu Răvășitoarea lui, după cum îi spune Ion Cristoiu, ne-au fost semnalate de un cititor ActiveNews care a transmis revoltat și următorul mesaj: „NOI DE CE AM MAI PURTA MASCĂ dacă Președintele României nu o face? JOS MASCA!”