Nu românii trebuie să-l certe pe Cărtărescu pentru falsificarea istoriei poporului evreu, ci chiar evreii pe care i-a mințit. Eichmann a ucis cinci milioane de evrei, iar Cărtărescu jignește poporul român care a salvat mai mult de jumătate din evreii puși în grea și nedreaptă cumpănă de istorie.
Întrebat odată despre când va veni sfârșitul lumii, Cuviosul Dionisie de la Colciu a răspuns: „Când s-a înmulți știința, când s-a înmulți mintea omului, atuncea să știi că o să fie sfârșitul”.
Intelectualul de temperament narcisist-tiranic, care e adesea și de spirit totalitar, e obsedat de dihotomie și își justifică alura asumată, de semizeu politico-moralo-epistemic, prin repetarea constatării că el este excepțional capabil să descopere
Cu totul întâmplător și colateral, aflu că excelența sa dl. ambasador Baconski este scandalizat de prestația ambasadorului Rusiei la O.N.U., numindu-l: „încă un eșec al speciei umane și o rușine pentru profesiunea de diplomat”
Păi bine, măi maestre... pe noi cui ne lași? Cum să pleci mata în pădurea amazoniană, să stai acolo în pielea goală, cu „dăcât” un șomoiog de frunze pe-o sforicică acoperindu-ți prețiosul inexprimabil și cum să umbli cu arcul și tolba de săgeți pe spate și să papi lighioane fripte care ar putea să-ți cauzeze la stomac?
De ce intelectualii români una zic și alta fumează. Pentru că Papahagi, Baconschi sau Plesu ori Liiceanu și Paleologu sunt figuri reprezentative ale "dreptei” românesti bo-bo, formată, ca și sora ei mai mare din Franța, din indivizi care se declară conservatori...
Ciuma gândirii zilelor noastre este reprezentată de externalizarea gândirii. Fenomenul asta e cu atât mai periculos cu cât atinge mai degrabă pe posesorii de diplome de studii. Unele care au costat și foarte multi bani, EMBA-uri gen.
Ce gândește eseistul Gabriel Liiceanu (pretins filosof și mare moralist) despre covid și despre vaccinarea obligatorie ? Nici eternul nostru candidat la premiul Nobel, Mircea Cărtărescu, nu pare prea interesat de asemenea subiecte, care sunt tratate în lung și în lat pe toată planeta.
Și cum stăteam eu așa, parcă-parcă mi s-a făcut dor să aflu ce mai face și ce mai gândește domnul Liiceanu Gabriel. Nu mi-a părut rău că mi-a trecut prin cap așa o trăsnaie. Căci domnul Liiceanu tocmai a produs un text antologic, un text-fluviu despre ultima sa grandioasă dezamăgire...
