OMS revine la vechile obiceiuri din pandemie. Recomandă masca în interior și în transportul public, pe fondul valului de infecții din China Directorul regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Hans Henri P. Kluge, le-a recomandat cetățenilor europeni, având în vedere valul de infecții cu coronavirus din China, să continue să folosească măști în interior. 13.01.2023 15:48
STUDIU: Dioxidul de titan, considerat cancerigen, descoperit în măștile de protecție S-a descoperit că măștile de față de unică folosință conțin dioxid de titan care cauzează cancer. Într-un studiu efectuat pe 12 măști, s-a constatat că fiecare mască conținea particule de dioxid de titan (TiO2) în cel puțin un strat. 31.10.2022 14:00
MASCA, VACCINUL, VREMURILE. Nu e nimeni vinovat de alegerile altuia! CUVÂNTUL CITITORULUI Am observat că am început să ne învinovățim tot mai des unii pe alții, în loc să ne asumăm proprile decizii! „Nevaccinați” îi învinovățesc pe „vaccinați”: din cauză că ei au cedat așa ușor s-a putut face atâta presiune, asupra noastră și lua măsurile absurde și anti-democratice care s-au luat și se vor mai lua! 04.09.2022 16:45
DA, AM AVUT DREPTATE: VOR SĂ NE PUNĂ DIN NOU BOTNIȚĂ. Dacă îi lăsăm. Pe lângă vaccinarea dovedită total ineficientă, Comisia Europeană vrea și reintroducerea unor măsuri „non-farmaceutice”: masca și limitarea reuniunilor „Dacă astfel de măsuri se aplică înaintea sau la începutul următorului val, impactul lor va fi mai mare. Prin urmare, este posibil să fie nevoie de reintroducerea unor măsuri non-farmaceutice în lunile următoare”, anunță Comisia Europeană. 02.09.2022 21:00
Părintele Hrisostom de la Meteora: „Nimeni nu are dreptul să impună vaccinarea! Masca e o cădere!” Lovitură dură pentru pandemiștii din Biserică: „Dacă eu cred că sfânta linguriță de împărtășanie are microbi, nu merit să mă împărtășesc niciodată!” Părintele Bogdan Florin Vlaicu din Belgia, care a realizat un întreg serial de discuții cu folos duhovnicesc pe teme actuale ale societății, ne oferă și o convorbire extrem de importantă, din pelerinajul său la Meteore, avută cu părintele arhimandrit Hrisostom 06.08.2022 00:30
Dr. Adrian Cacovean: EI ȘTIU. Sufocarea prin mască. Iar au început să moară oamenii prin spitale Creierul percepe lipsa de aer provocată de mască și efortul respirator ca să tragi aer prin ceva ce creează rezistențe la fluxul aerului către plămâni. 05.08.2022 12:00
AMENINȚĂRILE LUI RAFILA. Claudia Marcu: Din toamnă, vaccin nou și stare de alertă. Ministerul se plânge că nu poate impune masca Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță introducerea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun din septembrie, însă se plânge că măsura nu poate fi obligatorie. Și asta pentru că nu mai este stare de alertă, pe care Guvernul 04.08.2022 15:44
VACCINAT, MASCAT, LEȘINAT, COVIDAT și scurs pe covoarele de la Palatul Victoria în plină ședință de Guvern! Salvarea a venit de urgență pentru a-l lua pe secretarul de stat Cristian Vasilcoiu. Chiar Rafila, care ne explica cum ne ajută masca, l-a ridicat Azi m-am "prelins” puțin în timpul ședinței de Guvern, apoi am avut un episod de "brake dance” fără să vreau. Îi mulțumesc lui Alexandru Rafila pentru reacția rapidă și pentru că a avut grijă de mine, până a ajuns ambulanța, care m-a dus la Matei Balș. 03.08.2022 20:05
Dr. Damian Baciu: Summit-ul Mondial Covid - 17.000 de medici au denunțat politica sanitară. Două aspecte pediatrice importante și dezvăluiri despre CEA MAI MARE ESCROCHERIE din istoria lumii Spre informarea medicilor de bună-credință din țară, dar și a Doctorilor în Științe Medicale din Pediatria românească! Summit-ul mondial pediatric Covid - unde 17.000 de medici au denunțat politica sanitară - precizează două aspecte importante: 08.06.2022 20:30
Pericolul din mască de abia acum se vede, în plămânii celor autopsiați. PLASTIC ÎN PLĂMÂNI - STUDIU BRITANIC Într-un moment în care specialiștii avertizează despre pericolul sutelor de milioane de tone de plastic care poluează planeta, pandemia Covid-19 a împins problema plasticului la cote și mai mari, odată cu obligativitatea purtării de măști 30.05.2022 00:00
ANCHETELE DNA. 30 de lei pe mască! 11 milioane euro pentru măști în vin și cafea, șpagă și multă ticăloșie. Șefa ONAC, UDMR-ista Cornelia Nagy, urmărită penal pentru achiziții de măști supraevaluate. Soțul ei, Ferdinand Nagy, acuzat de legături cu SIE UDMR-ista Nagy, șefa ONAC este urmărită penal alături de un consilier din aceeași instituție pentru atribuirea unui contract supraevaluat de achiziție a 1.750.000 de măști de protecție de la SC Romwine & Coffee SRL din Giurgiu. 05.05.2022 12:13
Streinu-Cercel vrea să ne pună din nou mască Adrian Streinu-Cercel (PSD), președinte al Comisiei de sănătate din Senat, a afirmat joi că pandemia de coronavirus nu s-a terminat și că masca sanitară ar trebui să fie „un accesoriu obligatoriu” pentru următoarea perioadă de timp, de 31.03.2022 13:40
A MURIT PANDEMIA? Copiii din New York scapă de oroarea măștilor în școli miercuri, 2 martie. De pe 7 martie nu se mai cere nici dovada vaccinării pentru spațiile publice închise din New York. AVIZ AMATORILOR Statul New York va ridica obligativitatea purtării măștii în școli și în instituțiile de îngrijire a copiilor miercuri, 2 martie, a declarat duminică guvernatoarea Kathy Hochul, menționând o scădere importantă a cazurilor de COVID-19 28.02.2022 15:45
Primele reacții după ce s-a stabilit că masca este ilegală. Guvernul nu ia în discuție decizia CCR. Studentul care a învins guvernul de două ori: Am fost amendat când eram singur pe stradă. Mi s-a părut un pic deplasat Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat, marți, că este neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice 16.02.2022 12:54
Dr. Iulian Șerban, debut la ActiveNews: Ce a transformat o boală banală ca această COVID-19 într-o sperietoare mondială? Au fost trei cauze Începând de azi, Dl. Dr Iulian Șerban ne face onoare de a accepta să publice și la ActiveNews. 05.02.2022 16:24
Virgiliu Gheorghe: Ideea de obligativitate și certificat mi se pare a fi esența celei mai bine puse la punct dictaturi din toate timpurile. Simplul fapt al controlui total al persoanei prin codul QR este suficient pentru mine ca să nu accept vaccinarea Însăși ideea de obligativitate și de certificat verde, fără de care nu mai ai nici un drept social, mi se pare a fi esența dictaturii, cea mai bine pusă la punct dictatură din toate timpurile. Simplul fapt al acestui control total al persoanei umane prin codul QR 30.01.2022 22:22
Fetiță de 11 ani cu abces cerebral. Numărul infecțiilor intracraniene a crescut de 60 de ori de la implementarea vaccinurilor. Medicii cred că de vină ar putea fi o combinație de mască, seruri experimentale și teste nazale Astfel de cazuri sunt din ce în ce mai frecvente, mai ales la copii, arată Steve Kirsch, fondator al Fundației pentru Cercetarea Siguranței Vaccinurilor și al Fondului pentru Tratamentul Timpuriu al COVID, pe plaforma sa de Substack. 27.01.2022 14:25
Dr. Geanina Hagima: MĂȘTILE FACIALE – INUTILE, INEFICIENTE, NOCIVE. STUDIU Exclusiv ActiveNews Autoritățile conduse de Raed Arafat, sub acoperirea expertizei unui grup de savanți de renume mondial cvasi-anonimi, impun din nou îmbotnițarea României 11.01.2022 13:30
Luminița Arhire: Cherecheș, o mască cu păr Sunt Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică, la Universitatea Babeș Bolyai... întrebarea zilei: cum se poartă corect masca? Răspunsul meu: astfel încât să acopere complet nasul și gura care sunt surse de infecție. 10.01.2022 07:45
Olivia Steer despre Baba No-vak Djokovic și măștile păgînilor Nu vreau decît să pun față în față două informații, care nu au absolut nimic în comun, în afară de termenii mască, grafen, toxicitate, sănătate publică, și să văd dacă își scot una alteia limba. 09.01.2022 19:15
Europol reclamă noua aberație a lui Arafat: Polițiștii nu sunt croitori-filatori și specialiști în microfibre Sindicatul polițiștilor Europol protestează față de noile măsuri arafatienie cu masca obligatorie, deși România e verde, o cerere care naște suficiente suspiciuni rezonabile asupra naturii ei: 09.01.2022 18:40
Pericolele din spatele măștilor FFP2: Nu îndeplinesc cerințele de sănătate și siguranță, iar dioxidul de carbon și grafenul inhalat afectează sănătatea copiilor, producând boli neurodegenerative și pulmonare În cazul anumitor măști FFP2 pentru copii, performanțele de filtrare ale materialului nu sunt suficient de bune, raportează sistemul de alertă rapidă al UE. Dar aceasta nu este singura problemă a măștilor. 06.01.2022 14:09
FILMAREA ZILEI. Biden scuipă o femeie în față la un miting din Virginia „Omul care predică purtarea măștii de parcă ar fi o poruncă biblică, a scuipat pe o femeie săptămâna aceasta, în timpul unui miting în Virginia. Sper că demența nu se transmite prin picături de salivă 29.10.2021 13:04
Av. Alexandru Mușătoiu, debut la ActiveNews: Doar două săptămâni. Doar până aplatizăm curba... De ce n-am avut politicieni războinici și în lupta cu alte afecțiuni? Doar până aplatizăm curba. Doar până pregătim infrastructura medicală. Doar o lună stare de urgență. Doar două. Doar stare de alertă apoi. Doar temporar. E doar o mască. Doar distanțare fizică temporară. Doar puțină izolare. Doar vrei s-o salvezi pe bunica, nu? 24.10.2021 17:15
Pelerinii de la Sf. Parascheva au tot dreptul să sărute moaștele fără mască. Pr. Constantin Sturzu răspunde criticilor celor certați cu credința: Este un act de credință și noi nu putem interveni în relația aceasta a omului cu Dumnezeu și cu sfinții Lui Discuția atinge deja penibilul „recomandărilor” trecute de a se folosi lingurițele de plastic la sfânta împărtășanie, ingerențe nepermise în actul cultic și puse la punct chiar de Lege. 12.10.2021 22:00
Jurnalist dublu vaccinat cu Pfizer și infectat cu Covid este internat cu simptome de dublă pneumonie la Matei Balș, de două săptămâni. Colegii îi urează ziaristului de investigații Cristian Burcioiu multă sănătate! Cristian Burcioiu, un jurnalist de front al presei post-decembriste, dublu vaccinat dar infectat cu Covid, se află internat de două săptămâni la Matei Balș. Ziaristul a respectat toate normele impuse, mască etc, după cum relevă colegii săi. În plus, s-a vaccinat pentru protecția sa, conform reclamei oficiale, cu ambele doze ale serului experimental Pfizer, 23.09.2021 06:30
Complet vaccinată cu PFIZER și complet infectată cu COVID, îndrăgita artistă Elena Merișoreanu, susținătoare a măștii și vaccinului, își pune acum toate speranțele în Dumnezeu "Sunt așa și așa, cred că urmează perfuzia în curând. Mi-a făcut toate investigațiile aici, la Matei Balș, am ieșit pozitivă, deși am făcut amândouă dozele de vaccin Pfizer și antigripalul. Sper să mă ajute Dumnezeu să scap cu bine!", a spus duminică Elena Merișoreanu, în exclusivitate, la Antena 3. 19.09.2021 14:15
Un copil de șapte ani din Botoșani a murit sufocat după ce i s-a făcut rău la școală. Se crede că din cauza măștii obligatorii Un copil de șapte ani a murit la spital, după ce i s-a făcut rău la școală. Băiatul a fost la școala din satul botoșănean Ibănești doar în prima zi, dar cum nu se simțea bine a fost trimis acasă, transmite ObservatorNews. „Din cauza măștii, așa spuneau profesorii. El fiind mai grăsuț, a intrat în comă...” 16.09.2021 17:17
Dr Scott Atlas: Știința s-a sinucis din motive de COVID-19 „Știința nu ar trebui să fie despre intimidare, abuzuri sau cenzurarea datelor... Nu ar trebui să existe vreodată 'o viziune acceptată' a științei.” 16.09.2021 16:00
Un copil de doi ani care a suferit o criză de astm într-un avion al companiei American Airlines, a fost dat jos pentru că nu purta mască. VIDEO ȘOCANT Într-o declarație pentru Dosarul Național, American Airlines a recunoscut că a dat jos dintr-un zbor un copil de doi ani pentru că nu a purtat o mască, în ciuda faptului că mama a spus că acesta a avut un atac de astm 15.09.2021 09:49
Ministrul de Interne și al Justiției a încălcat regulile pandemice la UNTOLD. Bode a apărut fără mască la scurt timp după ce Cîțu a cerut amendarea aleșilor care nu poartă masca Covid: Regulile sunt aceleași pentru toți! Printre cei aproape 75 de mii de oameni care au petrecut în a treia seară la UNTOLD, s-a numărat și Lucian Bode, numit recent și ministru interimar al Justiției. Acesta a fost surprins în timpul unei discuții, însă fără a purta masca de protecție. 12.09.2021 17:35
De ce nu mă vaccinez? (III) Nu știu de ce nu vă vaccinați voi, cei care nu vă vaccinați, dar încerc să pun cap la cap, de ce nu o fac eu! Am început să mă clatin, în convingerile mele? Nicidecum, dar devin o „pasăre rară” in mediul în care trăiesc și asta înseamnă că ori sunt foarte inteligent, ori sunt dus cu pluta! 09.09.2021 15:30
Cîțu anunță „noi relaxări” înșelătoare de la 1 august, scăzând puțin din restricții și adăugând condiția vaccinării sau testării, în unele contexte EXCLUSIV a vaccinării. MASCA REVINE. Protestele se limitează la 100 - 500 de participanți Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri așa-numite „măsuri de relaxare” de la 1 august, care sunt de fapt diminuări minore ale restricțiilor existente, dar care presupun PAȘAPORTIZAREA SOCIETĂȚII. Cu alte cuvinte, libertatea de a participa la evenimente și contexte sociale este acordată doar... 28.07.2021 18:15
Cenzurarea – cu efecte criminale – a informațiilor despre IVERMECTINA salvatoare. Cea mai mare campanie de dezinformare din istoria omenirii. STUDIU tradus integral de ACTIVENEWS Dacă Organizația Mondială a Sănătății a fost capturată de Big Pharma și propagă informații care contravin științei medicale, atunci sănătatea publică se află în mare pericol. Ivermectina determină reducerea semnificativă statistic a mortalității, a timpului până la recuperarea clinică și a timpului până la eliminarea virusului. 27.07.2021 07:00
Aproape 50 de studii confirmă ineficiența măștilor în transmiterea Covid-19 și alte 32 confirmă efectele negative ale acestora asupra sănătății, mai ales în rândul copiilor. STUDIES / ENGLISH Înainte de obligativitatea purtării măștilor de protecție ca o presupusă prevenire a infecției și transmiterii Covid, astfel de măști erau purtate foarte rar în spitale și în alte unități medicale. 25.07.2021 17:22
Șeriful de Los Angeles refuză să pună în aplicare un ordin al Departamentului Sănătății, pentru impunerea obligativității măștilor în spațiile interioare, indiferent de starea de vaccinare Șeriful ținutului Los Angeles, Alex Villanueva, a declarat că nu va pune în aplicare ordinul Departamentului de sănătate intrat în vigoare sâmbătă la ora 23:59, pentru reintroducerea obligativității măștilor în spațiile publice de interior, indiferent de starea de vaccinare. 18.07.2021 16:03
Dr. Oana Mihaela Secară: Epidemia s-a încheiat. Măștile nu au nici un rost și trebuie eliminate Medicul Mihaela Secară a afirmat că epidemia, în momentul de față, în România, este ca și încheiată și, prin urmare, masca nu ar mai trebui să fie o necesitate, potrivit Național. 01.07.2021 13:27
The Majority of the Best Scientific Studies Show Masks are Useless, So Why Do People Keep Claiming They Work? The science is settled on this and has been for a very long time. The vast majority of years of scientific research regarding the efficacy of masks, show they do not prevent the spread of any respiratory illnesses. So why do people keep claiming that they do? 08.06.2021 00:46
Oameni și Măști. Fotografia Zilei - de Nic Hanu Oameni și măști. Fotografia Zilei - de Nic Hanu 07.06.2021 19:42
SE SURPĂ MINCIUNA COVID. ActiveNews republică 3234 de pagini cu e-mail-urile lui Tony Fauci care dovedesc MINCIUNA MĂȘTILOR, ORIGINEA de laborator a VIRUSULUI și legăturile lui cu Bill Gates și Mark Zuckerberg. Republicanii cer demiterea lui „Dr. Moarte” Un scandal monstruos care îl zgâlțâie din țâțâni pe „Dr. Moarte” Tony Fauci și tot eșafodajul Minciunii Covid a erupt în America pe 1 iunie și la noi nimic-nimic, nu se-aude, nu se vede și, mai ales, nu se comentează. Spargem noi tăcerea: 03.06.2021 09:45