Subiecte: propagandă LGBT

Alis Popa: Ce dorim noi, suveraniștii. Dacă-i întrebi pe deștepții cu IQ din o sută de cifre îți vor spune că susținerea acestor 10 puncte de vedere suveraniste de mai jos înseamnă să ții cu rușii

Ce dorim noi, suveraniștii. 1. Să fie respectate legile țării! 2. Instituțiile statului să-și facă datoria și treaba pentru care sunt plătite. Să acționeze în interesul cetățenilor români, nu în interes personal sau, mai grav, în interesul altor țări!

Ilustrație: Sign of the Cross / FB

Patriarhii României și Bulgariei în presa de peste Ocean pentru condamnarea marșurilor homosexuale: Conducătorii Bisericilor Ortodoxe s-au pronunțat împotriva paradelor ”mândriei” LGBT din întreaga Europă

În weekendul trecut, patriarhiile ortodoxe din Bulgaria și România au criticat paradele pro-LGBT care au loc în țările cu tradiție creștină, transmite LifeSiteNews, una dintre cele mai cunoscute publicații pro-viață, conservatoare și creștine de peste Ocean.

Asociatia Accept a intrat ilegal în satele României să facă propagandă homosexuală/LGBT minorilor — fără licență, fără autorizare. Kaufland Romania a plătit proiectul, dar neagă. Asociația Patria Prima a reclamat și lucrează la o plângere penală

În septembrie 2025, Asociația Accept, un ONG de propaganda LGBTQ, a lansat proiectul „Demnitate în sate: sprijin pentru adolescenții trans din comunități invizibile”, finanțat cu 132.188 lei prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC).

Demonstrații în Grecia împotriva „căsătoriilor” homosexuale

Poziții normale față de legalizarea ”căsătoriilor” homosexuale: ”UE nu poate impune nimic Poloniei”. Grecia: ”Ne opunem cu desăvârșire oricărei forme de căsătorie sau adopție care contrazice învățătura Evangheliei”. Parlamentari, excomunicați

Declarația liderului PSD, Sorin Grindeanu, privind intenția de a recunoaște căsătoriile între homosexuali dacă ajunge premier, a dat deja apă la moară propagandei LGBT, care va pune presiune pe clasa politică să voteze legea privind parteneriatul civil.

Foto: Asociația homosexualistă Accept

Poziția Bisericii Ortodoxe față de ”căsătoriile” LGBT, sodomie, pedofilie și zoofilie. De ce trebuie reluat Referendumul pentru Familie și Căsătorie

Biserica Ortodoxa Romana a sprijinit initiativa mirenilor pentru amendarea Constitutiei in sensul precizarii ca familia este constituita prin casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie, dupa cum s-a aratat intr-un comunicat al Patriarhiei Romane de la momentul lansarii Referendumului pentru Familie si Casatorie

Noul PSD și președintele lui

Premierul și Președintele PSDLGBTQ+. Grindeanu a ieșit din ”closet”: vrea legalizarea ”căsătoriilor” homosexuale în plin post al Sfintelor Paști

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, într-un interviu pentru G4Media, că dacă ar fi premier, după cum îi urmează rândul la rotativă, ar pune în aplicare decizia CEDO privind recunoașterea căsătoriilor între persoanele de același sex. „Pur și simplu nu știu de ce nu e pusă în aplicare în acest moment”, a declamat președintele PSD.

KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO

Ați auzit cu siguranță că Kaufland a dezmințit că are vreo legătură cu Tabăra LGBT de antrenamente trans și homosexuale și poate v-ați bucurat. Ați uitat cam repede țarcurile de vite făcute de Kaufland pentru români în timpul plandemiei Covid sau „cărucioarele LGBT” livrate pentru a normaliza anormalul inclusiv în ochii copiilor cu care părinții merg la 

UE adoptă o rezoluție care recunoaște bărbații care se identifică drept femei ca fiind femei cu drepturi depline. Rezoluția nu are efect pentru România. Mișcarea de Rezistență informează cum au votat europarlamentarii români

Parlamentul European a adoptat pe 12 februarie 2026, o rezoluție care recomandă recunoașterea bărbaților care se identifică drept femei ca fiind, legal și social, femei. Documentul, parte a priorităților UE pentru cea de-a 70-a sesiune a Comisiei ONU

Adulții de la Accept încearcă să ademenească în tabere minori de la țară, care se cred ”queer” și ”trans”. E normal așa ceva, e legal!? În Insula lui Epstein? Anunțul a fost răspândit și de graficianul Dan Perjovschi de la GDS și ”22”

Adulții de la Accept încearcă să ademenească în tabere minori de la țară, care se cred „queer” și „trans”. E normal așa ceva, e legal!? Aparent, s-au plictisit de homosexualii și lesbienele de la oraș și merg cu prozelitismul la sate, în orașele mici, unde copiii sunt mai săraci, mai ușor de impresionat.

Comisia Europeană, fericită pe Facebook cu o poză de la Budapesta

Firea, cot la cot cu AUR pentru apărarea copiilor în fața intenției LGBT-iștilor Comisiei Europeane de a li se schimba sexul ”fără restricții de vârstă”: Copiii mei, ai tuturor românilor și ai celorlalți cetățeni europeni NU sunt subiecți de experimente

Copiii ar putea să-și „aleagă” singuri sexul, potrivit noilor propuneri ale UE iar statele membre ar putea fi sancționate pentru contestarea ideologiei de gen, conform noii strategii prezentate miercuri de Comisia Europeană.

Copiii ar putea să-și aleagă ”ce sex vor să aibă” de la grădiniță, conform noii strategii UE pentru „egalitatea și drepturile” homosexualilor, lesbienelor și transsexualilor. Comisia Europenă plănuiește pedepsirea țărilor care nu se conformează

Copiii ar putea să-și aleagă sexul, conform noilor propuneri ale UE iar statele membre ar putea fi sancționate pentru contestarea ideologiei de gen, conform noii strategii prezentate miercuri de Comisia Europeană.

Foto Arhivă: Arhiepiscopia Sucevei. Profesoara de religie pro-LGBT și pro-vaccinare Daniela Ceredeev, al cărei soț, preotul Dan Ceredeev, a murit subit anul trecut la 52 de ani, și susținătorul ei frenetic de la SuperTeach, fostul aghiotant de Sibiu al lui Raed Arafat în pandemie, PR-istul Constantin Necula

Apocalipsa are loc și la Suceava. Manipulare în stil orwellian la Olimpiada națională de Cultură și spiritualitate românească. Responsabilă cu evidența ”harului” a fost inspectoarea de religie pro-LGBT Daniela Ceredeev

Când vezi că persoane ca profesoara de religie pro-LGBT Daniela Ceredeev și vedeta vaccinist-new-age-istă Constantin Necula îți „formatează” copiii pe subiectul cultură și spiritualitate înțelegi mult mai bine că trăim în plină Apocalipsă.

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar NICUȘOR DAN susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

Dintre sutele de comentarii ne-a atras atenția unul în care o postacă afirma că „Părintele are un clip în care îl susține pe Nicușor Dan”. Atenți la toate cele, administratorii paginii de internet O Chiliei Athonită a Părinților Pimen și Teologos, au intervenit rapid pentru a contrazice enormitatea:

Războiul părinților pentru apărarea copiilor de mesajele subliminale de la Disney - sexuale, pro-LGBT, violență și consumul de droguri. Interviu Familia Ortodoxă

Bătălia pentru sufletele copiilor noștri este din ce în ce mai pe față și din ce în ce mai dură. De la mesajele subliminale din desenele animate până la orele de educație sexuală, de la cântecele nevinovate pentru cei mici până la festivaluri de muzică care promovează intens satanismul sau ideologia LGBT, se dorește cu orice preț macularea minților copiilor.