Alt vaccin care ucide
Un studiu realizat de cercetătorii din Spania, în care au fost implicați peste 2 milioane de pacienți, monitorizați pe o perioadă de un an, a scos la iveală un adevăr crunt.
Un studiu realizat de cercetătorii din Spania, în care au fost implicați peste 2 milioane de pacienți, monitorizați pe o perioadă de un an, a scos la iveală un adevăr crunt.
Mai țineți minte avertismentul creștinesc și plastic al Părintelui Arhimandrit Zenovie Grigore cu „solzii de pește” de după vaccin, ridiculizat de agenții soroșiști din instituții și presă? Îi puteți vedea (din nou) în prezentarea doamnei doctor.
În ultimul timp făcea un efort extraordinar să vină la redacție, dar muncea chiar și în starea foarte grea de sănătate în care se afla.
Avocatul Dan Chitic a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj tulburător, întru ajutorarea prietenul său afectat grav de serurile experimentale Covid la doar 45 de ani:
În ciuda faptului că 82% dintre cetățenii UE de peste 18 ani s-au vaccinat cu cel puțin o doză de vaccin Covid, o cercetare făcută de Comisia Europeană și citată într-un raport al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) arată că
Comisia Europeană a retras, la cererea gigantului farmaceutic AstraZeneca, autorizația de comercializare în statele membre a vaccinului dezvoltat de compania anglo-suedeză împotriva COVID-19, vaccin cunoscut sub numele „Vaxzevria”, folosit inclusiv în România.
Am decis să fac publice aceste note scrise sperând că vor fi utile pentru informare dar și pentru alte acțiuni.
Îmi amintesc cum scriau pe paginile cabinetelor lor medicale niște inconștienți care se dădeau specialiști, că vaccinarea covid este indicată și celor care au avut tromboze înainte de pandemie și cu atât mai mult că au avut tromboze trebuie musai să se vacineze
Monahul Filotheu Bălan, cunoscut exeget, editor și autor de lucrări patristice, fost secretar personal al Părintelui Justin Pârvu, în încheierea predicii de Sf. Vasile cel Mare, s-a referit și la problema fierbinte a României, în ziua de azi și, probabil, și de mâine: vaccinurile. Redăm aici fragmentul de final, transcris, cât și în format audio.
Fără îndoială, evenimentul civico-medical al anului a fost Conferința International Crises/Covid Summit IV (ICS4) organizată de AUR la Parlament, cu o participare de excepție.
Împotriva măsurilor din pandemie va trebui deschis un proces, asa cum au fost procesele impotriva nazismului sau comunismului.
Deci a fost adevărat tot ce a scris ActiveNews în ultimii 3 ani „pandemici”. Am avut dreptate întru totul. „Teroriștii”, „conspiraționiștii”, reclamații și cenzurații pentru „fake-news” sunt confirmați azi de Direcția Națională Anticorupție și procurorii ei.
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, la rândul lui afectat de serurile experimentale Covid care i-au declanșat o boală autoimună, își arată compasiunea față de președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, despre care
Într-un proces aflat în curs de soluționare în sistemul judiciar din Marea Britanie s-ar putea decide soarta unui proces colectiv intentat împotriva AstraZeneca de peste 80 de persoane care susțin că ele sau un membru al familiei lor au fost rănite de vaccin.
În emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă de la TVR 1, difuzată sâmbăta trecută, 28 octombrie 2023, președintele Academiei Române a făcut o confesiune publică dureroasă: după a două doză de vaccin Covid a aflat că suferă de o boală autoimună gravă: gamapatie monoclonală, o formă de cancer osos.
Infarct Al Di Meola pe scenă la Arenele Romane. Să fie oare de la vaccin? Nuuu, nu... Important e că e bine și că primește cele mai bune îngrijiri la Spitalul Bagdasar-Arseni...
Horia Moculescu a fost invitatul lui Robert Turcescu la Metropola TV, unde a dezvăluit că a plătit un preț ”atât de profund” în urma vaccinării anticovid.
Postul reprezintă o cale naturală de eliminare a toxinelor din organism, și, dacă se ține asumat, cu urmărirea constantă a stării generale de sănătate, are șanse să funcționeze (am găsit și la Gh. Piperea o postare în acest sens, pe care o atașez mai jos).
Cercetătorii coreeni au atras atenția, după un studiu efectuat la nivel național, că moartea subită cardiacă ar trebui inclusă în efectele adverse ale vaccinului anti-Covid ARN mesager.
Domnul John Campbell, asistent medical și realizator a numeroase filme informative, bine documentate despre covid și produsele experimentale "anti-covid” a postat în data de 29-05-2023, pe canalul youtubei pe pagina sa de substack informații despre un nou efect advers grav al acestor produse – scleroza multiplă.
„Corect, el nu a "forțat" pe nimeni să se vaccineze, doar i-a concediat pe nedrept, i-a atacat financiar, i-a persecutat, i-a insultat, le-a refuzat drepturi fundamentale, i-a împiedicat să călătorească etc.”, a spus Bernier.
Cursul 100 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască: o dezbatere cu invitații speciali ai părintelui Bogdan Florin Vlaicu, preot paroh la Parohia Ortodoxă Română Charleroi, din Belgia:
Nu toți doctorii au acceptat eticheta de "eroii din linia întâi”. Unii au fost "mai catolici decât Papa” și au pus sub semnul întrebării aberațiile care se impuneau de la începutul pandemiei, măsuri care nu corespundeau cu ce au învățat ei în facultate
Un nou raport estimează că 26,6 milioane de persoane au fost rănite, 1,36 milioane de persoane cu dizabilități și 300.000 de decese în exces pot fi atribuite daunelor provocate de vaccinul COVID-19 numai în 2022
După ce au ignorat timp de trei ani creșterea alarmantă a numărului de decese cauzate de atacuri de cord în rândul copiilor și adulților, mass-media și guvernul au început, în sfârșit, să se ocupe de acest subiect. Cu toate acestea, ei sunt prea „preocupați” de alte subiecte
Un studiu științific arăta că proteina spike traversează bariera hemato-encefalică, provocând atât boli neurodegenerative, cât și atacuri cerebrale și boli autoimune.
„Cursul 99 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască”: o dezbatere cu invitații speciali ai părintelui Bogdan Florin Vlaicu, Oana Mihaela Secara, medic igenist și dermato-venerolog din Onești, și Tatiana Uruioc, medic neurolog din Buhuși.
Plângerea a fost depusă de Hannah Davis la 9 martie, la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul de Vest din Carolina de Nord. La fel ca un număr tot mai mare de reclamații similare, procesul acuză Merck Co. că nu a cercetat în mod corespunzător
Într-un episod al emisiunii „American Thought Leaders" de la Epoch Times, actrița în vârstă de 40 de ani a împărtășit pentru prima dată ce a trăit în urma injecției cu cheaguri și de ce a decis să vorbească
Guvernul Japoniei este îndemnat să spună adevărul despre numărul uriaș de reacții adverse provocate de vaccinuri și de decese excesive în timpul unei audieri.Yanagase Hirofumi, un politician japonez, membru al Camerei consilierilor din Japonia
Continui prezentarea conferinței medicilor de la Palatul Parlamentului cu prezentarea unei intervenții a doctorului Alexandru Paul, care a publicat și o carte despre problema covid – „Vaccinarea anticovid.
O femeie din Lethbridge se simte îndreptățită să accepte cererea ei de despăgubire pentru leziunile provocate de vaccinul anti-Covid și își dedică tot timpul pe care îl are la dispoziție pentru a-i ajuta pe alții aflați în situații similare
„Am primit de Ziua Femeii, a Mamei, o „felicitare” de la Colegiul Medicilor din România, Comisia Superioară de Disciplină, pentru a mă chema să răspund la contestația domnului Coriu față de decizia Colegiului Medicilor Argeș
Continui prezentarea conferinței medicilor din 10 februarie 2023 de la Palatul Parlamentului cu intervenția doctorului Sorin Muncaciu, care este și deputat din partea AUR. Cu litere cursive între paranteze drepte am adăugat subtitluri
Fostul jucător al echipei New York Mets, Matt Pobereyko, care a jucat cel mai recent în Mexic, a murit subit vineri în urma unui atac de cord. El avea 31 de ani. Vestea decesului lui Pobereyko a fost anunțată pentru prima dată de Hector Gomez
Atunci când vaccinurile covid-19 au primit autorizație de urgență în decembrie 2020, au existat dileme dacă femeile însărcinate ar trebui să fie vaccinate sau nu. Femeile însărcinate și cele care alăptează au fost excluse din studiile clinice
„Încă nu știm cu adevărat", a spus Jackson. „Nu răspundea la apeluri și mesaje, așa că ne-am dus să vedem ce face și l-am găsit în casa lui. Nu avea încă prea mult sens. Am încercat să ne dăm seama ce s-a întâmplat.
După succesul extraordinar al primei Conferințe a medicilor români care s-au opus măsurilor pandemice neștiințifice și campaniei cu seruri experimentale insuficient testate, sâmbătă, 25 februarie 2023, are loc a două ediție a manifestării.
Diana Șucu a vorbit pentru prima dată despre boala autoimună de care a suferit unul dintre fiii ei. Aceasta a istorisit în cadrul emisiunii de pe Pro TV, „La Măruță” drama pe care a trăit-o când unul dintre băieții săi s-a vaccinat