Deconstrucția omului
Lumea deconstructiviștilor – fie ei tehnocratici sau woke – nu constituie o lume „dată”, ea nu „este”, ci „se face” continuu, putând fi remodelată, reconstruită, deconstruită sau „îmbunătățită” la nesfârșit
Lumea deconstructiviștilor – fie ei tehnocratici sau woke – nu constituie o lume „dată”, ea nu „este”, ci „se face” continuu, putând fi remodelată, reconstruită, deconstruită sau „îmbunătățită” la nesfârșit
Cea mai mare parte a populației nu a auzit despre „Pactul pentru viitor”, adoptat pe 22 septembrie, astfel că au existat foarte puține dezbateri publice despre adoptarea unui document care, după cum se menționează în acesta, stabilește bazele unei noi „ordine globale”
Ioan Ianolide, blândul mărturisitor și pătimitor din temințele comuniste, cuvinte profetice despre tirania tehnicii (anticipând transumanismul, care acaparează și ia în stăpânire o lume fără suflet și fără Dumnezeu) și venirea lui Antihrist
Reforma cea mai recentă, prin care se dorește introducerea în învățământ a Inteligenței Artificiale, nu doar că desăvârșește procesul ruperii totale de realitate, al dezrădăcinării și dezumanizării copiilor noștri, care vor fi tot mai absorbiți în antirealitate, dar constituie lovitura de grație la adresa educației, integrității și viitorului României.
Ecosistemul „Internetul Corpurilor” poate crea terenul pentru Internetul Creierelor, care va apărea între 2035 și 2050, potrivit unui raport RAND, comandat de Ministerul Apărării din Regatul Unit.
În timpul summitului anual al Guvernului Mondial, 2024, fondatorul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, a ținut să redenumească Marea Resetare ca fiind o „umanocrație” mai degrabă decât o „tehnocrație”
Fondatorul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, a vorbit la Summitul Guvernului Mondial, ediția 2024, afirmând că omenirea face tranziția către „o nouă eră”, „era inteligentă”
Agenda globalistă prin care se urmărește ca fiecare cetățean să aibă o identitate digitală are de depășit o altă criză – reprezentată de conținutul falsificat cu ajutor IA, iar soluția propusă de elitele FEM se bazează pe aceeași tehnologie care i-a menținut pe oameni în blocaje în pandemie
Redăm mai jos fragmente traduse din discursul excelent în Parlamentul României al Dr. Mattias Desmet, lector în psihoterapie psihanalitică la Universitatea din Ghent, Departamentul de Psihanaliză și Consultanță clinică, și autorul cărții „Psihologia totalitarismului”
Praful inteligent constituie viziunea unui viitor în rețea, în care rețele inteligente de trilioane de senzori minusculi simt, gustă, miros, văd și aud încontinuu ceea ce se întâmplă în mediul înconjurător, comunică între ei și schimbă informații
Trăim în „epoca experților”, în care, prin inginerii sociale, am fost transformați în oameni atât de vulnerabili și infantilizați încât avem constant nevoie de îndrumări de la „specialiști” și instituții – care, cu cât sunt mai globaliste, cu atât sunt mai „credibile”, mai demne de ascultat și de urmat – care să ne învețe cum e corect să gândim și să trăim
Marion Koopmans este virusolog în guvernul olandez și a lucrat la Organizația Mondială a Sănătății, precum și la cunoscutul laborator Wuhan. Ea a declarat la televiziunea națională că, timp de ceva ani, OMS a plănuit 10 ani de pandemii, din 2020 până în 2030.
Omul este din ce în ce mai dominat de obiectele pe care le-a creat: IA, telefoane inteligente, rețele sociale, virusuri, vaccinuri etc. Fiecare strat maschează din ce în ce mai mult realitatea, înlocuind-o cu hiper-realitatea, toate acestea îmbinându-se pentru a crea un simulacru și mai mare. În final, simulacul nu mai are nicio legătură cu nicio realitate. Este anti-realitate
Crearea unor astfel de baze de date uriașe combinate – formate din bănci ADN și înregistrările medicale digitalizate – prezintă pericole semnificative
Un raport comun publicat de Forumul Economic Mondial (FEM) și Accenture recunoaște că economia circulară propusă este o „agenda” care „trebuie aplicată de sus în jos”
Aceste inițiative au scopul de a crește interconexiunea sistemelor bazate pe date pentru a îndeplini Obiectivele de Dezvoltare Durabilă – ceea ce înseamnă fuziunea Agendei 2030 a ONU cu a Patra Revoluție Industrială a Forumului Economic Mondial
„Dacă ne prețuim libertatea, să ne opunem imperialismului sănătății publice. Democrația moare în tehnocrație”, avertizează specialistul în bioetică Wesley J. Smith.
Un nou studiu de la Universitatea Cornell arată că oamenii de știință pot reconstrui cu o precizie remarcabilă muzica pe care o ascultați. AI este folosit pentru a descifra modificările din creier în timp ce ascultați o înregistrare muzicală
Dacă sunt implementate așa cum este în plan, CBDC-urile vor distruge sistemul bancar/financiar existent și vor pune în aplicare tehnocrația. Nu vrei să accepți această evoluție? Vei fi eliminat din sistemul bancar, definanțat și înlăturat din viața economică până când vei decide să te conformezi.
Datele de expirare și restricții privind achizițiile „mai puțin dezirabile” sunt câteva dintre „avantajele” principale ale monedelor digitale ale băncilor centrale (CBDC), potrivit unui economist prezent la un eveniment al Forumului Economic Mondial (WEF).
OpenAI a furat „cantități masive de date cu caracter personal” pentru a instrui ChatGPT, potrivit detaliilor dezvăluite într-un proces colectiv.
Fostul președinte SUA Barack Obama a recomandat, într-un interviu, dezvoltarea „amprentelor digitale” pentru combaterea dezinformării și pentru a se face distincția între știrile adevărate și cele „înșelătoare” pentru consumatori. Obama a promovat cauza tehnocrației mai mult decât orice alt președinte.
„Considerăm cu putere că nu putem aștepta următoarea urgență pentru a afla cât de bine vor funcționa acordul pandemic și amendamentele RSI; trebuie să știm acum”, a declarat, pe 22 mai, Joy Phumaphi, copreședinte al GPMB (Global Preparedness Monitoring Board).
Pe măsură ce constatăm că principiile democratice se evaporă treptat chiar și în țările occidentale, faptul că Big Tech continuă să-și consolideze, la nivel global, puterea peste cea a statelor naționale este un lucru profund îngrijorător.
Distopia prezentată în filmul Matrix pare a deveni, cu fiecare zi ce trece, o realitate tot mai evidentă și îngrijorătoare.
„În esență, ceea ce s-a întâmplat în ultimii 4-5 ani a fost zdrobirea rezistenței față de hegemonia și ideologia GloboCap în întreg Occidentul, așa cum au zdrobit rezistența față de hegemonia și ideologia acestuia în Orientul Mijlociu în timpul Războiului împotriva terorismului.”
Mișcarea Cetățenească a Fermierilor din Olanda este un partid a cărui filosofie se bazează nu pe dihotomia stânga/dreapta, ci pe valori precum vecinătatea și comunitățile la scară umană.
Cuvântul „inteligent” este de fapt doar un sinonim pentru supraveghere. Aceste monstruozități ultramoderne, saturate de tehnologie, folosesc sute de mii de senzori pentru a aspira cantități uriașe de date personale.
Comisia Trilaterală controlează încă întreaga politica economică de la Casa Albă și intenționează să conducă lumea prin Marea Resetare către Tehnocrație.
Transumanismul este o tendință foarte puternică în rândul elitelor occidentale. Scopul lui este de a depăși limitările naturale ale biologiei umane folosind tehnologia.
În cadrul întâlnirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, a fost organizat un seminar despre „Transparența creierului”. A fost prezentată o tehnologie nouă, dar funcțională, care permite scanarea creierului uman prin dispozitive portabile. Astfel de scanări permit computerelor IA să citească și să interpreteze starea de spirit a purtătorului prin detectarea instantanee a undelor cerebrale înregistrate.
Într-o nouă analiză, bine documentată, semnată de Dr. Joseph Mercola, sunt prezentate detalii despre dr. Jeremy Farrar, noul cercetător-șef al OMS, și despre rețeaua tehnocrată globalistă din care face parte, aducându-și contribuția în cercetarea transumanistă
Tehnologiile de supraveghere în masă aplicate în timpul pandemiei de COVID-19 nu au fost înlăturate. Dimpotrivă, au fost extinse în efortul de a impune controlul social la nivel mondial, avertizează Dr. Joseph Mercola într-o analiză, din care oferim, în traducere, a doua parte.
Klaus Schwab a ținut luni un discurs la ceremonia de decernare a premiilor Crystal, în ziua deschiderii conferinței de la Davos, ediția din 2023, a Forumului Economic Mondial. În acest discurs, acesta a descris lumea ca fiind un complex de probleme la care organizația sa are soluția salvatoare.
România are nevoie în primul rând să fie iubită și, iubită fiind, să fie înviată sufletește prin redeșteptarea în ființa ei a memoriei strămoșilor și a credinței.
„Guvernul trebuie să devină la fel de flexibil și mobil ca o companie IT, să automatizeze toate funcțiile și serviciile, (...) să înlăture 60% dintre funcționari, să introducă privatizarea pe scară largă și externalizarea funcțiilor guvernamentale”, a declarat ministrul ucrainean al Transformării Digitale.
Oferim pentru cititorii Active News a doua parte dintr-o analiză excelentă publicată de Dr. Joseph Mercola pe blogul său.
Un pașaport internațional de vaccinare, o identitate digitală, un sistem de credit social și o monedă digitală a băncii centrale (CBDC) formează un sistem de control digital – închisoarea în care populația va fi închisă pentru totdeauna, scrie Dr. Joseph Mercola
Acesta este un extras din noua carte a lui Aaron Kheriaty, The New Abnormal: The Rise of the Biomedical Security State (Noul normal: Ascensiunea statului securității biomedicale). O carte care merită studiată: «În zilele noastre, ideologia pseudoștiințifică ce conduce societățile într-o direcție totalitară este scientismul, pe care trebuie să-l disociem clar de știință.»
Cea de-a 27-a Conferință ONU privind Schimbările Climatice (ce s-a desfășurat în perioada 6-18 noiembrie 2022 la Sharm El-Sheikh, în Egipt) evidențiază cele mai negative două caracteristici ale elitelor conducătoare: ipocrizia privind mediul și sprijinul neclintit față de dictatori străini care susțin interesele geopolitice ale Occidentului, scrie propagandainfocus.com, într-o analiză excelentă, pe care o oferim în traducere cititorilor Active News.