Palma Homo de la Cannes. Luminița Arhire: OMAGII
Căci istoria e aceeași. Doar „corectitudinile politice” sunt dramatic diferite. Însă pumnul în gură este la fel, dacă nu cumva astăzi e chiar mai crâncen decât atunci!
Căci istoria e aceeași. Doar „corectitudinile politice” sunt dramatic diferite. Însă pumnul în gură este la fel, dacă nu cumva astăzi e chiar mai crâncen decât atunci!
Un ONG a fost lăsat să conducă țara 34 de ani. Nicăieri, în nici o țară, nu a existat așa ceva. Cei din partidele politice care au acceptat acest lucru, impotriva Constituției, trebuie să răspundă pentru asta, fiindcâ este primul semn de mare tradare impotriva țării si a poporului român.
Musk a ținut și să-i atenționeze pe părinți că accesul copiilor pe „social media” ar trebui limitat, deoarece „sunt programate de o IA care maximizează dopamina” (neurotransmițător cunoscut ca „hormon al fericirii”).
Televiziunile și radioul, cu excepția TVR și a Radio România Actualități (care sunt obligate prin lege să ne prezinte poporului și pe noi, opozanții, cu ideile pe care încercăm să le punem în dezbatere) ne evită sistematic, ba chiar ne interzic de facto.
Într-o nouă emisiune a Pr. Bogdan Florin Vlaicu, cu invitații săi Dr. Geanina Hagima și Prof. Dr. Luminița Simoiu, se va discuta despre noua medicină tehnologizată post-covid, nanotehnologie și coaliția C 40.
Vă dați seama că_Coldea et co. au făcut trafic de influență și spălare de bani pentru a zădărnici "munca” și "lupta” de combatere a crimelor europene comisă de ex-camaradei lor, Koveși?
Țasta și Țăstoiaca au avut doi băieți, Dumitru (Mitrică) și Ion (Burtosu).
În lumea distopică imaginată de Orwell (din romanul „1984”), oamenii erau permanent supravegheați printr-un „tele-ecran”, ca să nu existe niciun risc de abatere de la „reguli”.
Începem la Ploiești, 25 mai, ora 17, în fața Casei de Cultură. Dăm microfonul liceenilor, studenților și tuturor celor cu suflet românesc, să cânte și să aibă un cuvânt pentru țară.
La ora 01:45, când am terminat înregistrarea, audierile continuau.
Cele două mori cu aburi la care era proprietar, acțiuni în bănci, terenuri și case sunt lăsate "acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania, care se ține de credința răsăriteană ortodoxă".
Ultima impresie la cele scrise aici îmi e dată de fiul meu de câțiva anișori care nu mai lasă din mâini cartea primită, buchisind de zor la poeziile copiilor și contemplând ilustrațiile celorlalți copii, ambele întru viețuirea veșnică a copilului din noi, legănat pe genunchii bunicului... plecat dintre și întru fiecare din noi...
De la bunicul meu patern, Ion Pena, Oane ale Țasta, născut în 1917, știu această poveste a neamului din care mă trag.
După ce ne-a tras o sperietură groaznică acum câteva săptămâni, când s-a umplut Internetul de știrea că ar fi fost internat de urgență la spital ori chiar că ar fi murit, Klaus Schwab revine pe prima pagină a presei mondiale.
Este ziua zero pentru Statul Paralel din Romania. Florian Coldea si Dumitru Dumbrava se află, joi, la sediul DNA din Capitala pentru a da explicatii si a fi audiati de procurorii anticoruptie.
Tatăl indisponibil afectiv este acela care vine acasă, copiii îl văd, chiar zilnic, poate să îi ducă și să îi aducă de la școală, le dă să mănânce etc., dar nu face prea multă conversație cu ei. Păstrează distanța.
Potrivit Arhiepiscopului, autoritățile laice trădătoare, precum și ierarhia bisericească tributară Conciliului Vatican II, în colaborare cu Francmasoneria, lucrează pentru a crea haos la scară globală și a subjuga lumea Noii Ordini Mondiale, pregătind calea venirii lui Antichrist.
O nouă lovitură pentru Israel: Norvegia, Spania și Irlanda au anunțat miercuri că recunosc statalitatea Palestinei. Regimul Netanyahu a reacționat cu o duritate fără precedent.
L-am rugat pe Părintele Nicolae Bordașiu într-o zi din ultimul său an pe pământ să-mi povestească despre viața sa, despre decapitarea elitelor românești în 1948 și apoi exterminarea din închisorile bolșevice și despre semnificația și istoria luptei poporului român împotriva comunismului.
Biserica cu hramul Sfinților Vladimir și Olga din Kiev a fost demolată în noaptea de 16-17 mai. Ea a mai fost demolată și în trecut de comuniști. Toți distrugătorii au pierit în mod sinistru.
Mulțumim din tot sufletul românilor de excepție, care au asigurat fonduri pentru ca 41 de copii (din cei 75) înscriși in programul Bursele Români pentru Români, destinat elevilor din Covasna, Harghita, Mureș, Satu-Mare să primească bursele recunoștinței noastre.
Hai, măi dragă Florin Roman... ce, te-ai supărat că te-am mușcat de nas? Da’ cum să te superi, că ce-am făcut rău? doar ți-am fredonat un fragment de melodie populară, dragă! E din lucrarea artistică: „Trece timpul ca nebunul/Și mă trec și eu/ C-am lăsat de ieri tutunul/ Și mi-e foarte greu...”
Se împlinesc, la 22 mai, 100 de ani de la momentul venirii de la Dumnezeu pe lume a unei raze de lumină în chip de om. Pentru mulți din neamul românesc și nu numai, Părintele Nicolae a reprezentat și reprezintă încă un model de urmat
Într-un discurs ținut la începutul acestei luni în Italia, arhiepiscopul Carlo Maria Viganò a declarat: ”A pretinde că avem de-a face cu negustori josnici interesați doar de bani și a refuza să vedem matricea satanică a planului globalist este o greșeală de neiertat pe care niciunul dintre noi nu o poate face”.
Am scris despre eșecul armelor minune americane. Cu siguranță, însă, cel mai răsunător eșec este F-35. Un avion supralicitat pentru care România dă sume uriașe de bani în avans.
Cel mai greu în viața asta este să mori. Ajungi câteodată într-un moment în care strigi: "Vino și ia-mă!". Nu te aude nimeni. Sau te aude și zâmbește. Omul Viu din icoana de pe peretele meu sigur zâmbea. Pentru că planul Lui era altul!
De praznicul Sfântului Constantin cel Mare să privim puțin Arcul de Triumf al împăratului, ridicat după victoria asupra împăratului roman Maxentius, din 28 octombrie 312, în Bătălia de la podul Milvius din Roma.
Eu am pierdut un coleg, de prietenia căruia am beneficiat timp de cinci decenii și un colaborator apropiat pe tărâmul istoriei contemporane”. Aceste cuvinte sunt pe deplin adevărate și astăzi, la 10 ani de la plecarea fizică a lui Gheorghe Buzatu dintre noi.
Profesorul Gheorghe Buzatu a plecat spre cele Veșnice, în urmă cu 11 ani, la 20 mai 2013, mult prea devreme, mult prea grăbit, lăsând în urmă tristețe, regrete, dar mai cu seamă, un gol imens în istoriografia românească…
Părintele Pimen. O bibliotecă ascunsă, discretă, plină de miresme de vremuri apuse. Au trecut peste el prigoane, suferințe, dar a rămas cu acel zâmbet de copil, al omului care se roagă.
Evenimentul major al perioadei electorale rămîne incontestabil, manifestația din Piața Universității. Cel mai lung miting din lume domină spațiul mijloacelor de difuzare în masă din întreaga Europă. Sfîrșitul lui decembrie 1989
„Voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru ca ucrainenii să nu mai plângă!”
Cel mai recent studiu, realizat de medicii infecționiști de la Clinica Cleveland, Ohio, SUA, a demonstrat că numărul de doze de vaccin Covid este direct proporțional cu riscul de a contracta virusul.
Ia să vedeți, cetățeni, ce chestii perfect normale s-au întâmplat într-un colegiu din -vorba lui Bogdan Chireac- „LUMEA CIVILIZATĂ”...
Toate armele-minune ale Statelor Unite par depășite în condiții de confruntare reală. Ultima veste proastă pentru complexul industrial militar vine din zona Mării Roșii.
Intriga servită presei înainte de proiectarea filmului, aceea că este un film despre homosexualitate în biserică, nu a fost acoperită, singurul ei scop fiind acela de a atrage cît mai mulți curioși la film.
„Să iubim deci și noi, să iertăm și noi, să fim blânzi, să fim buni, să fim sfinți chiar! Să fim oameni adevărați, prin Adevărul – Hristos Care ne-a iubit până la capăt.”
Răsplata faptei lor a fost pe măsura și nu a mai rămas nimic din prejudecata despre femei pentru că Domnul nu caută la fața omului ci la inima sa, la gândurile, cuvintele și faptele în care se întruchipează. Mironosițele au fost investite cu misiune apostolească și au făcut-o cu smerenie, maica tuturor virtuților.
În duminica a treia după Paști, a sfintelor femei mironosițe, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Biserica Ortodoxă, se citește Evanghelia de la Marcu, capitolul al XV-lea, versetele 43-47 și capitolul al XVI-lea, versetele 1-8
Credința și teama sunt antinomice; raportul dintre ele este invers proportional. De aceea, nu întâmplător, unul dintre cele mai frecvente îndemnuri biblice este „nu te teme/nu vă temeți”.