Tip conținut: Opinii

Sergiu Ciocârlan: Cuviosul Părinte Nil Dorobanțu cel nebun pentru Hristos – un slujitor îndrăgostit de Sfânta Liturghie († 27 martie 1977). Cum era descris la 5 aprilie 1954

Oriunde era trimis, Părintele Nil li se descoperea monahilor și mirenilor a fi un mare iubitor al Sfintei Liturghii. Niciodată nu-i scădea râvna slujirii, fiindcă un pururi îndrăgostit are mereu în sine un dor nestins și caută neîncetat dragostea lui Hristos, Căruia vrea a-I sluji continuu, jertfindu-se, ostenindu-se, îmbrățișându-I Crucea.

Profesorul Ilie Bădescu pune diagnosticul în cazul scandalului blasfemiei patronate de Ministerul Culturii: Spectacolul de la Teatrul Național este expresia unei obraznicii demonice

Chestiunea este una de maximă gravitate și alarmă. Atâta vreme cat nu se va înțelege că în cultura omenirii sunt cărți și simboluri intangibile, în care este depozitată o idee la rândul ei imuabilă și absolut intangibilă, inviolabilă, ideea de Dumnezeu, haosul va fi în noi, în grădina noastră, in mințile noastre, în familia noastră, în popoarele noastre
 

VICTOR REBENGIUC - ULTIMUL ROL. DAR CARE A FOST PRIMUL? Un monstru nu chiar atât de sacru. Despre abnegația față de Lenin și Partid a unui propagandist vaccinist mai comunist decât prevede legea bunului simț. DOCUMENTE DE ARHIVĂ

Victor Rebengiuc este cu adevărat un mare actor. Dar cum este ca om? Ne-am propus să-i lansăm și noi „o provocare”, după cea cu vaccinarea oferită de Guvern și îmbrățișată, desigur, cu total dezinteres financiar, de marele actor.

Foto: Radu Ciuceanu

Poetul Ioan Victor Pica, întemnițat timp de 14 ani pentru sprijinul acordat rezistenței armate anticomuniste din Munții Făgăraș. 21 ani de la mutarea la Domnul - 2 Aprilie 2004

În data de 16 noiembrie 1950, tânărul Ioan Victor Pica, elev al Liceului „Radu Negru” din Făgăraș, a fost arestat, fiind acuzat pentru înființarea unei organizații „subversive” anticomuniste și de sprijinirea luptătorilor ce formau rezistența armată anticomunistă din Munții Făgăraș.