ascultă articolul

Trăim vremuri grele, în care crizele se succed. În starea de urgență din primăvara anului 2020 mai vedeai pe stradă doar două categorii de oameni: jandarmi și angajați în firme de delivery. Dacă ieri mai visam că pandemia se termină, mâine va trebui să ne obișnuim cu ideea de criză pandemică permanentă.

Criza sanitară antrenează o criză economică. Criza economică antrenează o criză financiară. La orizont se pregătește criza climatică care are multe legături cu criza demografică. Criza ideologică vine și pune și ea capac celorlalte.

În aceste condiții ar fi bine ca satul românesc să se pregătească pentru a primii orășenii, categoria cea mai afectată de aceste crize.

O firmă de delivery cu mâncare țărănească în fiecare sat din România ar fi un răspuns adecvat acestor crize pe care le trăim. Ar putea reporni o economie țărănească aflată astăzi în letargie din lipsă de piață. Ar putea oferi un mod de viață corect pentru românii ce se vor întoarce din bejenia spaniolă, italiană, etc.. forțați de noua arhitectură socială a Europei.

De ceea ce fugi, nu scapi spune o vorbă din bătrâni.

În fața globalizării satul sau orașul este un refugiu mai sigur?

În fața crizei sanitare perpetue, orașul sau satul este soluția cea mai sănătoasă?

În fața crizei economice, financiare, alimentare, etc.., tot satul îți rămâne frate ca ultimă soluție.

Civilizațiile rurale se nasc și mor, deși noi românii muritori de rând, ne comportăm ca și cum ele ar fi veșnice. Satul românesc este pe moarte, trăindu-și ultimele clipe fără măcar să fie conștient de asta. În țările vest-europene, acest lucru s-a întâmplat în ultimii 60-70 ani, iar unii dintre români sunt tentați să vadă în asta o formă de progres. Tradiția, ca stâlp de rezistență a satului în fața globalizării, este hulită deopotrivă de comuniști (deghizați astăzi în neomarxiști liberali ca nouă filosofie a marxismului cultural), respectiv de capitaliștii veritabili neoliberali. Dacă pe comuniști i-am înțeles că au urât tradiția ca formă de rezistență a țăranului român împotriva colectivizării (și implicit ca formă de conservare a pământului), ura capitalistului împotriva țăranului și a tradiției se manifestă la fel, ca o acoperire pentru furtul (legal sau ilegal) al pământului acestuia prin tehnici mai sofisticate (Fermier activ, Cod silvic modificat în interesul acestora, Legea pajiștilor etc…).

În atare condiții, satul românesc și-a pierdut elementele de forță care constituiau odinioară mecanismele de rezistență și conservare a ultimei civilizații rurale din Europa. La ce ar mai folosi conservarea unei astfel de lumi țărănești, se întreabă unii, când ea este sinonimă cu fenomenele paseiste. Un răspuns posibil se poate vedea astăzi în țările vest-europene, care, în ultimii 2 ani sunt răvășite complet de valul islamic cuplat cu epidemia, în fața cărora rezistă cu greu doar acele regiuni care au conservat cel mai bine tradiția țărănească și spiritul de rezistență în fața furtunii (Corsica, Sardinia, Andaluzia).

Revenind la satul românesc care se găsește în profundă agonie socială, cu reperele fundamentale pierdute sau dezechilibrate, în acest articol vom încerca să construim o fotografie culturală, socială și economică a uneia dintre soluțiile salvatoare ale acestuia, și anume, nunta țărănească tradițională ca soluție pentru epidemie și globalizare.

Nunta țărănească a avut dintotdeauna multiple dimensiuni pentru țăranul român: de natură economică, socială și culturală.

Cum poate nunta tradițională țărănească să reprezinte o soluție economică salvatoare pentru satul românesc?

• Se pot face economii financiare mari prin îmbrăcămintea tradițională ce trebuie scoasă din lăzile de zestre sau relansând afaceri de artizanat tradițional în satul românesc;
• Se pot face economii financiare mari prin creșterea vițeilor, porcilor, păsărilor necesari pentru furnizarea cărnii de pe masa nuntașilor (evitându-se îmbolnăvirea nuntașilor cu carne chimizată din supermarket);
• Se pot face economii financiare mari prin furnizarea de brânzeturi din producția proprie;
• Se pot face economii financiare mari prin cultivarea de cereale pentru pâinea de pe masa nuntașilor (evitându-se îmbolnăvirea nuntașilor cu pâine chimizată din supermarket);
• Se pot face economii financiare mari prin cultivarea de plante și arbori ornamentali specifici (Buxus etc…) pentru împodobirea steagului, caselor mirilor și a căminului cultural;
• Se pot face economii financiare mari prin furnizarea de ulei și oțet din producția proprie;
• Se pot face economii financiare mari prin cultivarea de legume (evitându-se îmbolnăvirea nuntașilor cu legume chimizate din supermarket);
• Se pot face economii financiare mari prin furnizarea de siropuri și sucuri din producția proprie;
• Se pot face economii financiare mari prin utilizarea caleștilor proprii (pentru cei ce au conservat aceste atelaje);
• Se pot face economii financiare mari prin producția proprie de țuică (evitându-se îmbolnăvirea nuntașilor cu țuică botezată din supermarket);
• Se pot face economii financiare mari prin furnizarea de murături din producția proprie;
• Se pot face economii financiare mari prin producția vinului propriu (evitându-se îmbolnăvirea nuntașilor cu vin chimizat botezat din supermarket);
• Se pot face economii financiare mari prin realizarea nunții în căminul cultural sau corturi de evenimente;
• Se pot crea venituri mari prin invitarea de turiști la aceste evenimente;
• Prin revenirea la întrajutorare se pot face economii importante la construcția caselor tinerilor căsătoriți;
• Se revine la utilizarea calului în gospodării, element esențial în echilibrul economic al unei ferme țărănești (tendință observată astăzi în regiuni viticole celebre precum Bordeaux din Franța sau Barolo din Italia).

Cum poate să reprezinte nunta tradițională țărănească o soluție socială salvatoare pentru satul românesc?

• Nunta țărănească tradițională poate reprezenta baza reconstruirii de entități economice și sociale în satul românesc (noi familii ce se așează în sat);
• Nunta țărănească tradițională poate reprezenta baza reconstrucției unei coeziuni sociale într-o societate din ce în ce mai divizată (întrajutorare cu ouă, păsări etc…);
• Nunta țărănească tradițională poate reprezenta baza revenirii în țară a milioane de români plecați în bejenie prin țări străine;
• Se reconstruiesc activitățile socio-economice din jurul cuptorului de pâine;
• Se revine la producția de poame uscate din jurul bujdeiului, ca o formă de socializare;
• Se revine la organizarea socială a stânei ca formă de socializare și echilibru în lumea satului;
• Se revine la o socializare necesară din jurul culesului viei și a preparării vinului;
• Se revine la o socializare necesară în jurul culesului fructelor și a preparării țuicii;
• Se revine la o socializare necesară în jurul recoltei cerealelor (grâu, porumb);
• Se relansează o creștere a natalității în satul românesc (vezi cazul țăranului: miri francezi sau germani care își jură la nuntă că vor face cel puțin 3 copii).

Cum poate nunta tradițională țărănească să reprezinte o soluție culturală (cuplarea nunții cu evenimente agroculturale) salvatoare pentru satul românesc?

• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum Măsurișul;
• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum Dragobetele;
• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum Sânzienele;
• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum Tânjeaua;
• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum plecarea oilor în munte de Sfântul Gheorghe;
• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum coborârea oilor din munte de Sfântul Dumitru;
• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum Festivalul Strugurilor;
• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum Festivalul Cireșelor;
• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum Festivalul Verzei;
• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum Festivalul Țuicii;
• Se pot relansa astfel evenimente agroculturale precum Festivalul Cartofului..