ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un cunoscut corespondent militar și blogger rus a fost ucis duminică într-o cafenea din Sankt Petersburg, în urma unei explozii.

Ministerul de Interne al Rusiei a anunțat într-un comunicat:

„În urma incidentului, o persoană a decedat. Este vorba de bloggerul militar Vladlen Tatarski.”

Deflagrația a provocat și rănirea a cel puțin altor 25 de persoane, dintre care 19 internate la spital, potrivit informațiilor furnizate de serviciile de urgență presei ruse.

„Puterea obiectului exploziv ar fi fost de peste 200 de grame de TNT”, scrie Tass, citând surse din cadrul forțelor de ordine.

În vârstă de 40 de ani, Tatarski, al cărui nume real este Maksim Fomin, era originar din Donețk.

A lucrat câțiva ani ca miner, după care a început să facă afaceri cu mobilă.

A avut probleme cu legea, după ce a acumulat o serie de datorii și a fost implicat în jaful unei bănci, în 2011.

În vara lui 2014, a evadat și s-a înrolat în milițiile din Donbas, scrie Sputnik.

În 2019, s-a stabilit la Moscova, însă, în 2022, după invazia Rusiei în Ucraina, a revenit în Donbas, reluându-și relatările de pe front.

El a devenit foarte cunoscut în Rusia în calitate de blogger și corespondent de război, fiind și autorul a mai multe cărți.

Potrivit site-ului Readovka, în cafeneaua din Sankt Petersburg Tatarski organizase o întâlnire cu simpatizanții săi, când a survenit explozia, scrie Russia Today.

Deflagrația ar fi fost provocată de o statuetă în care se afla explozibil: Obiectul a fost adus la reuniune de o femeie, ca un cadou pentru Tatarski, relatează mai multe platforme de informații.

Statueta ar fi fost apoi detonată de la distanță, printr-o comandă electronică. Femeia care a adus statueta se află printre cei internați la spital, în stare gravă. Deci, probabil că nu era la curent cu conținutul obiectului.

Este al doilea atac cu bombă „reușit” în inima Rusiei, după ce, în august 2022, Daria Dughina a fost ucisă într-un automobil capcană, lângă Moscova.

La acestea se adaugă atacul cu bombă de la Podul Crimeei, în care a fost implicată o altă femeie.

Deși nu este clar deocamdată dacă Ucraina are vreun amestec în atentatul de la Sankt Petersburg, este limpede că, la fel ca Dughina, și Tatarski putea reprezenta prin activitatea sa o „țintă” pentru regimul de la Kiev.

De atlfel, Tatarski figura pe Lista Morții a publicației ucrainene Mirotvorets, unde a fost înscris și Andrei Marga.

Primul atac a avut loc în capitala Rusiei, al doilea în orașul natal al lui Vladimir Putin. Iar Podul Crimeei fusese inaugurat personal de Putin. Simbolistica e importantă.