Casa Albă răspunde: De ce Trump nu a pus taxe vamale Rusiei?

Observatorii au remarcat că, de pe lista numeroaselor țări împotriva cărora Statele Unite au impus taxe și tarife suplimentare, pe 2 aprilie, se înregistra o absență importantă: Rusia.
Invitat la postul de televiziune ABC News, Kevin Hassett, directorul Consiliului Economic de la Casa Albă, a încercat să explice această absență.
Iată dialogul pe această temă dintre oficialul lui Trump și realizatorul George Stephanopoulos:
Stephanopoulos: De ce președintele nu a inclus Rusia pe lista țărilor împotriva cărora s-au impus tarife vamale?
Hassett: Există, evident, o negociere în curs de desfășurare cu Rusia și Ucraina și cred că președintele a luat decizia de a nu amesteca cele două probleme. Nu înseamnă că Rusia va fi tratată foarte diferit față de orice altă țară, dar Rusia este una dintre singurele țări, una dintre puținele țări care nu este supusă acestor noi tarife, nu-i așa? Sunt în mijlocul unei negocieri, George, nu-i așa?
Stephanopoulos: Ei bine, atunci formulez altfel: De ce? Și vreau doar să știu de ce...
Hassett: Crezi că ar fi bine să punem pe masă o grămadă de noi probleme în mijlocul unei negocieri care afectează atât de multe vieți americane, ucrainene și rusești?
Stephanopoulos: Negociatorii fac asta. Negociatorii fac mereu asta...
Hassett: Nu, nu, nu este potrivit să introduci o problemă nouă în aceste negocieri, chiar în toiul lor. Pur și simplu nu este.
Stephanopoulos: Deci sunteți de acord că Rusia să nu plătească noi tarife, spre deosebire de mulți dintre aliații noștri, inclusiv Europa, Canada, Mexic...
Hassett: Rusia se află în mijlocul unor negocieri care afectează, efectiv, mii de vieți omenești, iar președintele Trump se concentrează pe acest aspect, în acest moment.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Moscova: "Trupele de pace" din Ucraina riscă să declanșeze Al III-lea Război Mondial
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Economie Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Donald Trump
Subiecte: Războiul din Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)