Diplomat american mort subit într-un hotel din Kiev ”din cauze naturale”

Un angajat al Ambasadei Statelor Unite ale Americii a fost găsit mort în capitala Ucrainei, potrivit presei locale, informează Știripesurse. Corpul atașatului ambasadei, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a fost găsit marți la Hotelul Hilton din Kiev, a relatat miercuri ziarul online Strana UA, citând surse din cadrul forțelor de ordine.
Cotidianul ucrainean Noua Voce, citând surse anonime, a relatat, de asemenea, că trupul atașatului a fost găsit marți la Hotelul Hilton din oraș.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a confirmat ulterior decesul, declarând în timpul unei conferințe de presă miercuri că un angajat al guvernului american care lucra la Kiev.
"Nu-mi place să menționez acest lucru - dar știu că, uneori, teoriile conspirațiilor scapă de sub control - că înțelegem că a murit din cauze naturale și că nu există niciun semn de crimă", a declarat Miller, potrivit Newsweek.
"Ieri, în jurul orei 11:00, corpul unui atașat al Ambasadei SUA a fost găsit într-o cameră de hotel. Pe corp nu au fost găsite semne de violență. Bărbatul a sosit în Ucraina pe 15 iunie", a declarat miercuri o sursă, relatează Strana UA, citată de Florin Pușcaș pentru Știripesurse.
NV a declarat că nu existau semne de leziuni corporale și că ușa camerei de hotel era închisă din interior. "Nu a fost efectuată nicio autopsie - cadavrul a fost preluat de Ambasada SUA. Se știe că bărbatul avea un nivel ridicat de colesterol", a raportat NV.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Moscova: "Trupele de pace" din Ucraina riscă să declanșeze Al III-lea Război Mondial
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Știri Ucraina
Locații: Kiev
Subiecte: moarte subită Moarte suspectă
Organizații: Ambasada SUA la Kiev Hilton
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)