După interviul Tucker – Putin, Russia Today vrea să-l intervieveze pe Biden

Prezentatorul televiziunii ruse și președintele grupului media Russia Today, Dmitri Kiselev, solicită un interviu cu președintele Statelor Unite.
Kiselev a trimis deja o scrisoare la Casa Albă în care cere o discuție cu Biden, scrie publicația ucraineană Strana.
Ziaristul a descris scopul interviului ca pe o „continuare a dialogului între Rusia și Statele Unite după interviul lui Vladimir Putin cu Tucker Carlson”.
Kiselev explică:
„Credem că țărilor noastre le lipsesc în prezent oportunitățile de a se asculta și înțelege și considerăm că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a dat un bun exemplu acceptând un interviu destinat audienței americane.”
Și ziaristul rus adaugă:
„Agenția noastră, în ce o privește, este gata să îi ofere președintelui Statelor Unite oportunitatea de a se adresa audienței ruse celei mai largi posibile.”
Interviul Kiselev – Biden ar urma să fie tradus în mai multe limbi străine și difuzat pe numeroase platforme media și sociale în întreaga lume, se mai precizează în scrisoare,
În cadrul emisiunii sale televizate de duminică, Vesti Nedeli, Kiselev a declarat:
„În general, președintele Biden ar trebui să răspundă de o manieră pozitivă. Opțiunea cea mai bună și cea mai eficientă pentru Casa Albă ar fi un interviu în oglindă cu un ziarist rus. Cum se spune: așteptăm un răspuns cum așteaptă privighetoarea vara.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ucraina i-a învins pe Pușkin, Dostoievski, Cehov și Lermontov (VIDEO)

”Întâlniți-vă acum!” Zelenski merge în Turcia pentru a se întâlni cu Putin, după ultimatumul lui Trump

3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

Câteva dintre poeziile proletcultiste ale lui Anatol E. Baconski, tatăl lui Teodor Baconschi: Și târnăcoapele când bat / Și stânca din adâncuri frântă / Și apele când se frământă/ Vorbesc de Lenin ne-ncetat; Să traiască Stalin și poporul rus!

Călin Georgescu menționat de Tucker Carlson și Alex Jones în interviul exploziv despre Schimbarea Lumii: "E un om extraordinar". De la atentatele din 9/11 la transhumanismul globalist, război, pandemie, inteligența artificială și lupta spirituală
Recomandările noastre

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

MARELE MATEMATICIAN PREDA MIHĂILESCU SUSȚINE SUVERANISMUL: Președintele constituțional ales al României, dl. Călin Georgescu, a avut o cutremurătoare adresă către poporul Român. Acum puteți alege: BANANE și RĂZBOI sau PACE și SUVERANITATE!
Secțiuni: Prima pagină Ucraina
Persoane: Joe Biden Tucker Carlson Vladimir Putin
Subiecte: interviu cu Vladimir Putin
Organizații: Casa Alba Russia Today
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)