Green Deal: Sabotajul Nord Stream a provocat un Masacru Ecologic

În timp ce oamenii sunt puși să mănânce insecte și carne de plastic pentru a salva planeta, liderii politici fac tot ce pot pentru a o distruge. Din Marea Baltică până la Bîstroe.
Cele patru explozii care au aruncat în aer conductele Nord Stream în luna septembrie anul trecut au ridicat de pe fundul Mării Baltice 250.000 de tone de nisip și alte sedimente contaminate.
Cantitatea este suficientă pentru a distruge mai multe specii din Baltica, inclusiv marsuinii și codul, a căror arie de reproducere se afla în apropierea zonei deflagrației.
Această concluzie este rezultatul unui studiu al oamenilor de știință din Danemarca, Germania și Polonia, scrie The Copenhagen Post.
Unul dintre cercetători, Hans Sanderson, de la Departamentul de Științe ale Mediului de la Universitantea daneză Aarhus, declară:
„Aceasta poate însemna că peștii care au fost expuși unor substanțe ca plumbul sau tributiltinul (TBT) se vor îmbolnăvi. Unii vor muri, alții vor avea dificultăți să se reproducă.”
Se estimează de asemenea că toți marsuinii de pe o rază de 4 kilometri în jurul locului deflagrațiilor au fost probabil uciși de șoc, și că toți marsuinii de pe o rază de 50 de kilometri au auzul distrus.
Exploziile au avut loc în proximitatea unei zone în care fuseseră anterior deversate deșeuri toxice.
Maria Reumert Gjerding, directoarea Danmarks Naturfrednings forening, o asociație pentru conservarea mediului înconjurător, a declarat:
„Este profund îngrijorător pentru Marea Baltică, deoarece acest raport arată că explozia agravează situația unei zone marine care se afla deja într-o stare foarte critică.”
Bo Øksnebjerg, secretarul general al World Wide Fund for Nature, a cerut guvernelor danez și suedez să vină cu un „plan marin” pentru a salva Marea Baltică și a preveni ca alte asemenea dezastre să aibă loc.
„(Explozia) a avut loc cu adevărat în cel mai prost loc posibil. Este o tragedie că s-a întâmplat chiar aici, unde natura este deja în genunchi.”
Și Øksnebjerg a conchis:
„Este încă un cui în coșciugul Mării Baltice.”
Marea Baltică este o victimă a Războiului din Ucraina.
Seymour Hersh, cel mai faimos ziarist de investigații american, a dezvăluit că exploziile de la conductele submarine Nord Stream 1 și 2 au fost un act de sabotaj al administrației Biden.
Scopul sabotajului a fost ca Europa să nu mai fie dependentă de gazele naturale rusești, ci de gazele lichefiate din Statele Unite.
O altă victimă a Războiului din Ucraina este și Delta Dunării.
„Aliatul României”, Ucraina, adâncește în mod criminal canalul Bîstroe pentru a-l face navigabil pentru navele de până la 12.000 de tone.
Acest lucru va avea însă ca efect colmatarea și distrugerea în scurt timp a Rezervației Naturale a Biosferei Delta Dunării, singura deltă din lume inclusă în Patrimoniul Universal Cultural și Natural al UNESCO.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Moscova: "Trupele de pace" din Ucraina riscă să declanșeze Al III-lea Război Mondial
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Joe Biden
Locații: Danemarca Delta Dunării Marea Baltică Polonia Suedia Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)