ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Administrația prezidențială rusă a răspuns de acum faimosului mesaj postat de Donald Trump ieri pe rețeaua sa de socializare, TruthSocial.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat:

„Categoric, Rusia nu este un tigru. De fapt, Rusia este mult mai des comparată cu un urs. Nu există «urși de hârtie», iar Rusia este un urs adevărat.”

Interesant este că răspunsul nu s-a referit la afirmațiile – mult mai explozive – ale liderului american despre prelungirea războiului și posibilitatea ca Ucraina să își recapete teritoriile ocupate, ci doar la faptul că Trump a numit Rusia un „tigru de hârtie”.

Sau poate că, totuși, a fost un răspuns indirect. Ursul este mai puțin agresiv decât tigrul. Dar, provocat, este la fel de feroce.

Amenințarea Kremlinului este abia voalată ca o expunere rapidă într-un rânjet a colților.

Pe de altă parte, așa cum era de așteptat, a ieșit public și Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, care joacă în diplomația de comunicare a Moscovei, rolul de „polițist rău”. Sau sarcastic, după caz.

Pentru a-i răspunde lui Trump, el a ales acum a doua variantă.

Iată postarea sa integrală pe Telegram:

„Se întâmplă ceva la New York. Clovnul banderist are tremurici și trage cocaină pe nas, în timp ce polonezul are tutun de prizat în gură.

„În ce-l privește pe Trump, el a căzut într-o realitate paralelă și a ieșit cu o serie de formule politice pe tema «Rusia e slabă».

„După ce s-a întâlnit cu clovnii de la Kiev și Paris, a publicat un mesaj percutant. Se vorbește în el de victoria finală a Kievului, de revenirea la vechile frontiere, de economia militară falimentară a Rusiei, de cozi la benzină și de «tigrul de hârtie».

„În această realitate, totul este diferit. Kievul câștigă, Rusia e destrămată, economia Ucrainei banderiste crește de o manieră susținută grație propriilor resurse. În această realitate, predecesorii lui Trump, Obama și Biden, trăiesc de multă vreme.

„Dar Trumo nu este așa. Nu am nici o îndoială că se va suci. El se sucește întotdeauna. Probabil că peste câteva zile îi va propune pianistului verde să semneze capitularea. Sau să zboare pe Mare cu Musk, pe care tocmai l-a iertat. Sau să facă ceva important, care îi va permite să pretindă Premiul Nobel.

„Cel mai important lucru este să-ți schimbi radical punctul de vedere asupra celor mai diverse probleme. Și totul va fi bine.Aceasta este esența unei administrații de succes a statului prin intermediul rețelelor sociale.

„Și, cum se spune: mulțumesc pentru atenția acordată acestui subiect.”