Moscova: "Trupele de pace" din Ucraina riscă să declanșeze Al III-lea Război Mondial

Avertismentul ar trebui să fie un duș rece pentru mințile înfierbântate de pe Dâmbovița care încă nu au renunțat la aventura periculoasă din Ucraina.
Serghei Șoigu, fost ministrul al Apărării, actualmente secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, a lansat un avertisment serios la adresa statelor europene care vor să trimită „trupe de pace” în Ucraina.
Într-un interviu pentru TASS, oficialul rus s-a referit la planurile „coaliției voluntarilor” din câteva țări europene, membre NATO, de a trimite trupe la sol în Ucraina, sub pretextul „menținerii păcii”:
„Politicienii rezonabili din Europa înțeleg că punerea în aplicare a acestui scenariu poate duce la o confruntate directă între NATO și Rusia sau chiar la declanșarea celui de-Al III-lea Război Mondial.”
Șoigu a precizat:
„Ar fi mai corect să numim aceste trupe invadatori sau ocupanți. Pentru că ar fi trupe din acele țări NATO față de a căror prezență Rusia s-a opus chiar înainte de operațiunea militară specială.”
El a adăugat că „pacificatorii” nu ar fi de fapt neutri, ci ar susține în realitate „regimul nazist de la Kiev”, „persecuțiile împotriva creștinilor ortodocși” și „campania de privare a populației rusofone din Ucraina de a-și vorbi limba maternă și de a-și păstra cultura și tradițiile”.
Cu alte cuvinte, ar fi priviți de Moscova drept inamici.
„Aceasta nu ar fi o veritabilă misiune de menținere a păcii”, a conchis secretarul Consiliului rus de Securitate. Este și motivul pentru care „adevărata majoritate globală a arătat puțină dispoziție pentru a se alătura unor inițiative similare de «menținere a păcii»”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

Ucraina a atacat Moscova cu drone înainte de Parada Victoriei. Zelenski: Nu putem garanta siguranța liderilor străini la parada din 9 mai la Moscova

Armistițiul de trei zile ordonat de Vladimir Putin a intrat în vigoare. Cine va participa la parada de Ziua Victoriei de la Moscova

3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

Kiev - cad crucile!

Lavrov: Acestea sunt condițiile Rusiei pentru Pacea în Ucraina!
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Secțiuni: Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Serghei Șoigu
Subiecte: Războiul din Ucraina
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)