Președintele Cehiei îi cere lui Zelenski să NU se grăbească cu Contraofensiva: "Nu va mai exista o a doua ocazie"

Petr Pavel, președintele Cehiei, a îndemnat regimul de la Kiev să nu se precipite aruncându-se în mult-așteptata contraofensivă împotriva Rusiei pentru a evita „piederi îngrozitoare” și a nu rata astfel o șansă istorică.
Pavel, care este general în rezervă și care a fost consilier militar principal al NATO, a avertizat în privat regimul ucrainean în privința riscurilor pe care le poate avea o operațiune grăbită.
În întâlnirile private pe care le-a avut la Kiev cu președintele Volodimir Zelenski și cu premierul Denis Șmihal, Petr Pavel le-a atras acestora atenția că, de data aceasta, contraofensiva va fi lipsită de elementul surprizei, care a adus succesul operațiunilor militare ucrainene de anul trecut de la Harkov și Herson.
Într-uninterviu pe care l-a oferit ziarului britanic The Guardian, liderul ceh a declarat că și la Kiev există o oarecare reținere în acest sens, dată fiind capacitatea militară insuficientă a Ucrainei, în acest moment.
„Se pare că au sentimentul că nu au tot ce le trebuie pentru a lansa cu succes o operațiune.”
Și Pavel a adăugat:
„Ar putea exista tentația de a face presiuni asupra lor, în dorința de a obține câteva rezultate demonstrative... Ar fi extrem de dăunător pentru Ucraina dacă această contraofensivă eșuează, deoarece nu vor mai avea o altă ocazie, cel puțin nu anul acesta.”
Ucraina ar risca „pierderi îngrozitoare”, a explicat președintele Cehiei, „deoarece este foarte complicat de a avea în același timp efectivele necesare, logistica munițiilor și finanțarea combustibilului.”
Și fostul general a conchis:
„Pur și simplu, va exista o singură șansă anul acesta așa că trebuie să fie un succes.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Moscova: "Trupele de pace" din Ucraina riscă să declanșeze Al III-lea Război Mondial
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Denis Șmihal Petr Pavel Volodimir Zelenski
Subiecte: Războiul din Ucraina
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)