ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Evgheni Prigojin a avut prima sa apariție publică după ce a abandonat sâmbătă seara marșul trupelor sale asupra Moscovei.

Într-un mesaj audio de circa 11 minute difuzat luni, Prigojin a negat că a încercat să îl răstoarne pe Putin, dar a arătat că răzmerița sa a demonstrat „serioase probleme de securitate pe tot teritoriul țării noastre”.

„Nu a fost obiectivul nostru să răsturnăm regimul”, a arătat șeful Wagner pe pagina sa de Telegram.

„Ne-am oprit în momentul în care a fost limpede că va curge mult sânge. De aceea, considerăm că demonstrația a ceea ce aveam de gând să facem a fost suficientă.”

Și Prigojin a continuat:

„Decizia noastră de a face cale întoarsă a ținut de doi factori: nu am vrut să vărsăm sânge rusesc și, doi, am mărșăluit pentru a ne manifesta nemulțumirea.”

Șeful Wagner l-a acuzat pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu, că a lovit trupele Wagner cu tiruri de artilerie, ceea ce a constituit „declanșatorul plecării noastre imediate” spre Moscova.

Prigojin a arătat că scopul protestului a fost să nu permită dezmembrarea Wagner:

„Obiectivul marșului a fost să nu îngăduie distrugerea companiei militare private Wagner și de a cere socoteală funcționarilor care, prin acțiunile lor lipsite de profesionalism, au comis un număr considerabil de greșeli. Societatea rusă a cerut acest lucru.”

Cel poreclit „Bucătarul lui Putin” a recunoscut că a ucis piloți ruși în timpul revoltei de sâmbătă, exprimându-și„regretul că a trebuit să deschidă focul asupra unor aeronave care însă au atacat trupele noastre cu bombe și cu tiruri de rachete”.

Mai mult, păstrându-și atitudinea sfidătoare, Prigojin a afirmat că mișcarea trupelor sale spre Moscova a fost un„masterclasss” (lecție cu public) privind modul în care Rusia ar fi trebuit să își organizeze ofensiva împotriva Ucrainei, care a eșuat în obiectivul de a cuceri Kievul, când a fost declanșată invazia.

„În 24 de ore am parcurs aceeași distanță pe care trupele ruse ar fi putut să o parcugă pe 24 februarie 2022 până la Kiev și Uzgorod (o localitate ucraineană vestică): dacă ar fi fost la fel de pregătite la fel ca Wagner războiul ar fi putut să se termine într-o singură zi.”

Prigojin a afirmat că populația locală din Rusia a întâmpinat trupele sale cu steaguri rusești și ale Wagner.

„Erau încântați să ne vadă și până acum au continuat să ne scrie. Unii sunt dezamăgiți că ne-am oprit din drum pentru că au văzut în marșul nostru un sprijin în lupta împotriva birocrației guvernamentale.”

Șeful Wagner a declarat că președintele Belarus, Alexandr Lukașenko, care a mediat conflictul cu autoritățile de la Moscova, a oferit o soluție pentru a menține existența Wagner.

Pe de altă parte, au apărut informații că Prigojin a fost zărit la un hotel din Minsk.