ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele rus a participat marți la o reuniune lărgită cu personalul din cadrul Apărării, ocazia cu care a făcut declarații incendiare.

Spre finalul discursului său, foarte lung, în două părți. Vladimir Putin a afirmat:

„Singurul garant al suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei era Rusia.

„Când Rusia a creat Uniunea Sovietică, ea a cedat pur și simplu, împreună cu populațiile lor, vaste teritorii istorice rusești, cu un uriaș potențial, și a investit resurse colosale în acest teritoriu.

„Teritoriile occidentale ale Ucrainei? Știm cum au fost obținute de Ucraina. Stalin le-a cedat după Al Doilea Război Mondial.

„A cedat o parte din teritoriile poloneze (Lvov etc.), câteva mari regiuni unde locuiau zece milioane de oameni.

„Pentru a nu-i supăra pe polonezi, a compensat pierderile lor pe seama Germaniei: le-a dat teritoriile estice ale Germaniei, culoarul Danzig și Danzigul însuși.

„O parte a fost luată de la România, o parte de la Ungaria... (Stalin) le-a dat Ucrainei.

„Iar cei care trăiesc acolo – mulți dintre ei, cel puțin, știu asta cu certitudine – vor să se întoarcă la patria lor istorică. Iar țările care au pierdut aceste teritorii, în special Polonia, le doresc înapoi.

„Din acest punct de vedere, doar Rusia putea garanta integritatea teritorială a Ucrainei. Dacă nu vor, foarte bine. Istoria le va pune pe toate la locul lor. Noi nu vom mișca un deget. Nu ne vom amesteca, dar nu îi vom abandona pe ai noștri.

„Este tot ce trebuie să înțeleagă toată lumea – atât cei din Ucraina, care sunt agresivi față de Rusia, cât și cei din Europa și din SUA.

„Dacă vor să negocieze, să negocieze. Însă noi o vom face doar pe baza intereselor noastre.”