Rușii susțin că racheta care a lovit spitalul de copii din Kiev provine din Norvegia: ”Este o rachetă AIM-120 folosită de sistemul de apărare anti-aerian NASAMS” - VIDEO

Atacul care a făcut numeroase victime la un spital de copii din Kiev ar
fi fost lansat dintr-o instalație furnizată de Norvegia, acuză
ambasadorul rus la ONU, conform ȘtiripeSurse. Nu este clar câte victime a făcut această rachetă, dar ucrainenii au raportat pentru ziua respectivă circa 40 de decese pe cuprinsul țării, între care și 4 copii.
Racheta occidentală a sistemului de rachete antiaeriene
NASAMS, care a lovit o clădire de pe teritoriul spitalului de copii „Ohmatdet” din Kiev, se pare că a fost lansată dintr-o instalație
furnizată autorităților de la Kiev de către Norvegia, iar acum Rusia
așteaptă o reacție din partea autorităților norvegiene în această
chestiune, a declarat reprezentantul permanent al Federației Ruse la
ONU, Vasili Nebenzia, potrivit ȘtiripeSurse.
„Așteptăm o reacție și din partea autorităților norvegiene, care, din câte se pare, au furnizat clicii lui Zelenski această instalație NASAMS” - a spus Nebenzia la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina, convocată la cererea țărilor occidentale.
„Au aprobat cumva acestea ca instalația să fie folosită pentru atacuri asupra unui spital de copii și, de asemenea, să fie amplasată în zone rezidențiale, cu încălcarea DIU (Dreptul Internațional Umanitar - nota TASS)?” - a întrebat Nebenzia.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a subliniat că lovirea cu rachetă NASAMS occidentală a unei structuri a spitalului "Ohmadet" este un fapt confirmat. Potrivit acesteia, încercările autorităților ucrainene de a folosi această tragedie în scopuri propagandistice confirmă „natura lor inumană"
La rândul său, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a subliniat că incidentul cu racheta a fost planificat pentru a fi folosit ca fundal, care ar putea însoți participarea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la summitul NATO.
Autoritățile ucrainene au acuzat Rusia de atacarea unor
obiective civile din Kiev, în special spitalul „Ohmatdet”, mai amintește sursa citată. VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Moscova: "Trupele de pace" din Ucraina riscă să declanșeze Al III-lea Război Mondial
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Volodimir Zelenski
Subiecte: atac aerian NASAMS Ohmatdet Rachete spital de copii
Organizații: ONU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)