Spirala Morții: Ucraina riscă să dispară ca Nație – Cine va ocupa teritoriile goale

Dacă femeile ucrainene aflate la vârsta procreării care au fugit din cauza războiului nu se întorc în țară, atunci Ucraina riscă să dispară ca nație.
Acest avertisment sumbru îi aparține Ellei Libanova, directoarea Institutului Demografic și de Studii Sociale, din cadrul Academiei de Științe a Ucraine.
„Dacă nu reușim să recuperăm aceste femei, vom avea o problemă foarte gravă”, spune Libanova citată de organizația britanică Action on Armed Violence.
Cercetătoarea susține că, potrivit previziunilor demografice, „rata totală de fertilitate se va prăbuși la 0,71 în 2023-2024, cel mai mic nivel înregistrat vreodată în lume”.
Și înainte de invazia Rusiei, Ucraina se confrunta cu mari probleme demografice.
În 2001, avea deja cea mai mică rată de fertilitate din lume, în special din cauza nivelului scăzut de trai.
Bărbații nu ajungeau să îmbătrânească, murind de alcoolism, tabagism, alimentație proastă, explică Libanova.
În ciuda unei ușoare ameliorări, în 2019, ca urmare a unor ajutoare guvernamentale modeste acordate familiilor cu mulți copii, Ucraina a rămas cu cea mai mică rată a natalității din Europa.
Războiul a reprezentat însă lovitura de grație: emigrația în masă, prăbușirea numărului de căsătorii, stresul, bărbații morți pe front, civilii uciși de rachetele rusești...
Situația este cumplită, afirmă Libanova. Nici măcar o victorie în război nu oferă șanse prea mari de redresare:
„Este posibil ca populația Ucrainei să fi intrat într-o Spirală a Morții. Chiar dacă se obține victoria, rata natalității nu își va reveni. Dacă m-ați fi întrebat despre criză înainte de război, aș fi spus că e reprezentată de numărul morților care depășește numărul nașterilor. Acum, însă, e vorba de emigrație și de natalitate.”
În luna aprilie a acestui an, Oleksandr Gladun, director adjunct la același Institut pentru Demografie și Studii Sociale, afirma că Ucraina este pe punctul de a-și schimba compoziția etnică.
Comentând informația că populația numără între 28 și 34 de milioane de locuitori, Gladun a declarat că reducerea populației va duce la scăderea influenței Ucrainei în Europa și la modificarea compoziției etnice:
„Ucraina își pierde populația din anii 1990. Dacă acest proces va continua, ne vom pierde importanța în Europa ca stat.”
Demograful a avertizat că Ucraina trebuie să își umple teritoriul cu ucraineni, altminteri va fi ocupat de alte naționalități:
„Dacă ne micșorăm (numeric), aceste teritorii vor fi ocupate de alte persoane și noi nu vom putea să ne opunem... Vom asista la o schimbare în compoziția etnică și socială.”
În legătură cu marja mare de eroare a numărului de locuitori (între 28 și 34 de milioane), Gladun a comentat:
„Nimeni nu știe câți suntem astăzi... și există un ecart enorm pentru că nu dispunem de cifre reale privind nașterile, decesele și nici vreo dată despre migrație.”
Savantul a spus de pildă că, în privința numărului ucrainenilor refugiați în Europa din cauza războiului, cifrele furnizate de poliția frontieră ucraineană sunt de două ori mai mici decât cele furnizate de ONU.
Experții avertizează că, după război, în Ucraina, nu doar că nu se va înregistra un „miracol economic”, ca în Germania de Vest după 1945, ci va fi o catastrofă economică prelungită timp de mai multe generații.
De aceasta va profita marea finanță internațională, care va exploata bogățiile subsolului și pământul fertil.
Iată însă că demografii din această țară pun la îndoială însuși viitorul Ucrainenilor ca Popor!
Marea întrebare este: Cine vânează Teritoriul Ucrainei?

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Președintele Poloniei: "Ucraina este ca un Înecat care își trage în adâncuri Salvatorii"

Covorul Roșu s-a prăfuit: "Este Zelenski președintele nostru?"

Aruncă-l pe Goe din tren!

Câțiva dintre adevărații producători de fake news din România: de la Zelenski la Baconski. Cazul Rachetei UCRAINENE care a ucis 17 ucraineni nevinovați în Piața din Konstantinovka pe 6 septembrie 2023

Nu susții suficient Ucraina până nu simți în față Explozia Nucleară!

Ucraina cu două Tăișuri mortale: Războiul Etern și Războiul Nuclear
Recomandările noastre

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO

Aruncă-l pe Goe din tren!

Ucraina cu două Tăișuri mortale: Războiul Etern și Războiul Nuclear

Previziunile bioeticianului Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii și ce urmează: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)
Secțiuni: Prima pagină Știri Ucraina
Subiecte: Criză demografică Războiul din Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (12)