Trump: Voi cere Europei să ne dea Banii pe Armele trimise în Ucraina (VIDEO)

Într-un clip electoral difuzat marți, Donald Trump a vorbit despre situația dezastruoasă în care a ajuns armata americană, despre războiul din Ucraina și despre politica sa externă, dacă va fi reales președinte.
El a afirmat:
„În urmă cu mai puțin de trei ani, am reconstruit integral armata americană și am adus America într-o poziție atât de puternică pe plan mondial, încât pacea s-a răspândit în toată lumea. Am avut pace prin forță.
Douăzeci și nouă de luni mai târziu, arsenalul este gol, stocurile sunt epuizate, Trezoreria este goală, rândurile armatei s-au rărit, țara noastră este complet umilită și avem un președinte corupt și compromis, escrocul Joe Biden, care ne târăște în Al Treilea Război Mondial.
Aceasta se întâmplă în folosul unei țări (Ucraina) care i-a plătit familia cu milioane și milioane de dolari, reprezentând în mod evident mită.”
Referindu-se la aderarea Ucrainei la NATO, Trump a fost categoric:
„În aceste condiții, ideea că am putea măcar să luăm în calcul primirea Ucrainei în NATO, în acest moment, este total nebunească.”
Vorbind despre planurile sale de a reface forța militară a Statelor Unite, Trump a afirmat:
„Voi cere Europei să ne restituie costurile pentru completarea stocurilor de arme trimise în Ucraina, ceea ce ar fi trebuit să fi întâmplat până acum, dar Joe Biden este prea slab și prea puțin respectat pentru a cere măcar acest lucru.
Realitatea este că noi am cheltuit aproate 200 de miliarde de dolari ajutând Ucraina, iar Europa doar o parte infimă din această sumă.”
Donald Trump a promis că va restaura principiul MAGA în politica externă a SUA:
„Încă din prima zi în care mă voi întoarce la Casa Albă vom reveni la o politică externă care plasează pe primul loc interesele Americii. Principalul interes al Americii în Estul Europei este pacea și stabilitatea...
Doresc ca oamenii să nu mai moară.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Moscova: "Trupele de pace" din Ucraina riscă să declanșeze Al III-lea Război Mondial
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Donald Trump
Subiecte: Războiul din Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)