ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 2 iulie 1994, în America a avut loc canonizarea arhiepiscopului Ioan de San-Francisco, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora. Sfântul Ioan Maximovici este cunoscut de întreaga comunitate ortodoxă americană. Doctorul Ștefan Mindea, medicul român de la Stanford, s-a rugat de foarte multe ori la racla sfântului Ioan. 

Arhiepiscopul Ioan s-a născut la 4 iunie 1896, în sat­ul Adamovka din gubernia Harkov, în sudul Rusiei. A fost membru al familiei de nobili ucraineni Maximovici, din care a făcut parte și Sfântul Ioan din Tobolsk. Tatăl său, Boris, era căpetenia nobilimii dintr-o parte a guberniei Harkov, iar unchiul său era rector al Universi­tății din Kiev. A primit la botez numele Mihail, ocro­titorul său ceresc fiind Arhanghelul Mihail. A fost un copil bolnăvicios și mânca puțin.

Gimnaziul l-a făcut la Școala Militară Poltava, pe care a frecventat-o din 1907 până în 1914. Iubea acea școală, de care mai târziu își amintea cu drag. La termi­narea ei a intrat la Universitatea Imperială Harkov, la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în 1918, înainte ca Sovietele să o ia în stăpânire. A fost repartizat la Curtea districtuală din Harkov, unde a lucrat în vremea când Ucraina era condusă de Hatmanul Skoropadski și pe când acolo era Armata Voluntarilor.

Harkov, locul unde Vlădica și-a petrecut anii de formare, era un adevărat oraș al Sfintei Rusii, iar tânărul Mihail, sensibil la revelațiile sfințeniei, a dobândit aco­lo modelul vieții sale viitoare. Existau două icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Oxerianskaia și Eletskaia, care erau purtate de două ori pe an, într-o procesiune religioasă, de la mănăstirile unde erau păstrate cu sfințenie la Catedrala Adormirii Maicii Domnu­lui. La Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, într-o grotă cu fresce de sub altar, se află moaștele Sfân­tului Arhiepiscop Meletie Leontovici, care, după moar­tea sa din 1841, i-a ajutat în chip minunat pe cei care i-au slujit la racla sa un parastas. Incă din timpul vieții Arhiepiscopul era cinstit pentru asceza sa aspră, îndeo­sebi pentru fapta ascetică a lipsirii de somn. Se știa că petrecea nopți întregi nemișcat, cu brațele ridicate, adân­cit în rugăciune. A cunoscut mai dinainte ziua și ora când avea să moară. Tânărul Mihail îl venera pe acest sfânt ierarh.

Astăzi se poate observa că Arhiepiscopul Ioan îi seamănă cel puțin în trei privințe sfântului din Harkov: nu a dormit în pat vreme de 40 de ani; și-a cunoscut dinainte timpul morții; iar acum se odihnește sub o catedrală, în­tr-o capelă specială, unde aproape zilnic cei care îi cer ajutorul fac parastase și citesc Psaltirea la racla sa. Este un caz unic de strămutare, cum s-ar spune, a unei părți din Sfânta Rusie în America contemporană.

 
La Universitatea din Kiev, Vlădica își petrecea mai mult timp citind Viețile Sfinților decât mergând la cursuri; cu toate acestea era un student foarte bun. Este limpede că se vedea încă de la acea vârstă faptul că îi imita pe Sfinți, de vreme ce Arhiepiscopul Antonie de Harkov, una dintre marile personalități ale Bisericii din acele vremuri (mai târziu Mitropolit, cel dintâi candidat la Scaunul Patriarhal al Moscovei și primul Ierarh al Bisericii ruse din afara Rusiei) a făcut eforturi deosebite ca să îl cunoască și apooi l-a ținut pe tânăr aproape de el și i-a îndrumat formarea duhovnicească.

În 1921, în timpul Războiului Civil Rus, Vlădica, împreună cu părinții, frații și sora sa, a fost evacuat în Bel­grad, unde și el, și frații săi s-au înscris la Universitatea din oraș. Unul dintre frați a absolvit Facultatea Tehnică și a devenit inginer, celălalt a terminat Dreptul și lucra în poliția iugoslavă. Vlădica a terminat în 1925 Facultatea de Teologie. În aniii studenției și-a câștigat pâinea vânzând ziare.

În 1924 Vlădica  a fost hirotesit citeț în biserica rusă din Belgrad de către Mitropolitul Antonie, care a continuat să aibă o influență foarte însemnată asupra lui; iar Vlădica, la rândul său, avea cel mai profund respect și devotament pentru – mai-marele său. În 1926 Mitropolitul Antonie l-a tuns: în monahism și l-a hirotonit ierodiacon în Mănăstirea Milkov, dându-i numele Ioan, după ruda îndepărtată a lui Vlădica, Sfântul Ioan Maximovici din Tobolsk. In aceelași an, pe 21 noiembrie, Vlădica a fost hirotonit ieromonah de către Episcopul Gavriil de Celeabinsk.

Din 1925 până în 1927 Vlădica a predat religia la Școala Sârbă de Stat, iar din 1929 până în 1934 a fost profesor și îndrumător la Seminarul Sârb Sfântul Ioan Teologul din Bitolia. Aici slujea Sfânta Liturghie în lim­ba greacă pentru comunitatea greacă și cea macedonea­nă, care îl prețuiauu foarte mult.

Orașul Bitolia se afla în eparhia Ochrida, al cărei episcop din acele vremuri era Nicolae Velimirovici – un "Gură de Aur al sârbilor”, cunoscut predicator, poet, scriitor, organizator și întemeietor al mișcării religioase populare. Acesta, la fel ca și Mitropolitul Antonie, l-a prețuit și l-a iubit pe tânărul ieromonah Ioan și a avut o înrâurire bună asupra lui. Nu o dată a fost auzit spunând:

– Dacă vreți să vedeți un sfânt în viață, mergeți la Bitolia la părintele Ioan.

Căci, într-adevăr, începuse să devină limpede că aces­ta era un om cu totul extraordinar. Studenții lui au fost primii care au descoperit ceea ce a fost poate cea mai mare faptă de asceză a lui Vlădica. Mai întâi au obser­vat că rămânea treaz mult timp după ce toți ceilalți se culcau; mergea noaptea prin dormitoare, ridica păturile care alunecaseră și îi acoperea pe cei ce dormeau și nu bănuiau nimic, făcând Semnul Crucii deasupra lor. În cele din urmă s-a descoperit că nu dormea aproape deloc, niciodată în pat, îngăduindu-și în fiecare noapte nu­mai o oră sau două de odihnă incomodă, stând jos sau încovoiat pe podea, rugându-se în fața icoanelor. După mulți ani chiar el a recunoscut că nu mai dormise în pat de când intrase în monahism. O astfel de practică ascetică este foarte rară, însă nu neîntâlnită în tradiția ortodoxă. Marele întemeietor al monahismului cenobit din secolul al IV-lea, Sfântul Pahomie cel Mare, când a primit Regu­la vieții monahale de obște de la un înger, a auzit cu pri­vire la somn cele ce urmează: „Iar ei (călugării) nu vor dormi culcați, ci le vei face scaune așa încât atunci când stau jos să își poată sprijini capul.” (Regula 4)

Arhiepiscopul Averchie de la Mănăstirea Sfânta Tre­ime din Jordanville, pe atunci tânăr ieromonah, a fost martor al impresiei puternice pe care o făcuse Ieromona­hul Ioan asupra studenților seminariști. Când se întorceau acasă în vacanță, aceștia vorbeau de îndrumătorul lor extraordinar care se ruga neîncetat, slujea Sfânta Li­turghie sau cel puțin primea Sfânta Împărtășanie zilnic, ținea posturi aspre, nu dormea niciodată culcat și a cărui adevărată dragoste părintească le insufla idealurile înalte ale creștinismului și ale Sfintei Rusii (Orthodox Russia, nr. 14 din 1966).

În 1934 s-a hotărât ca Ieromonahul Ioan să fie înălțat la rangul de episcop. În ceea ce-l privește, nimic nu îi era mai străin. O doamnă care îl cunoștea povestește cum l-a întâlnit atunci în tramvai în Belgrad. El i-a spus că este în oraș din cauza unei greșeli, fiind chemat în locul unui alt Ieromonah Ioan care urma să fie hirotonit episcop! Când s-au întâlnit a doua zi a informat-o că situația era și mai gravă decât crezuse el: chiar pe el voiau să-l facă episcop! Când se împotrivise, spunând că nici nu se pune problema, fiindcă are un defect de vorbire și nu poate pronunța limpede, i se spusese doar că și prorocul Moise avusese aceleași greutăți.

Hirotonirea a avut loc pe 28 mai 1934. Vlădica a fost ultimul dintre nenumărații episcopi hirotoniți de Mitropolitul Antonie, și prețuirea extraordinară de care se bu­cura din partea venerabilului ierarh poate fi văzută și într-o scrisoare pe care acesta a trimis-o Arhiepiscopului Dimitrie din Extremul Orient. Refuzând invitația de a se retrage în China, mitropolitul scrie: „… însă în locul meu, ca pe sufletul, ca pe inima mea, vi-l trimit pe Vlădica Epis­copul Ioan. Acest om mic, firav, care arată aproape ca un copil, este de fapt o minune de tărie și asprime ascetică în vremurile noastre de slăbire duhovnicească totală.” (Orthodox Russia, nr. 13 din 1966.)

Lui Vlădica i-a fost încredințată eparhia Shanghai.
 
Pentru a citi întreg materialul, clic  AICI.