Acum 29 de ani, în București începeau unele dintre cele mai sângeroase zile de după evenimentele din 1989.

Șase morti, peste 1.000 de răniți, sute de persoane arestate și o intervenție în forță a minerilor împotriva protestatarilor din Piața Universității, acesta a fost bilanțul oficial al mineriadei desfășurată în perioada 13-15 iunie 1990 în București. Asociațiile victimelor mineriadelor susțin însă că numărul persoanelor ucise este mult mai are, peste 100! Dupa 24 de ani, bilanțul real al evenimentelor din vara lui 1990 rămâne neclar. Din păcate, faptele s-au prescris iar justiția nu a descoperit niciun vinovat.

Filmul evenimentelor, pe scurt:

13 ianuarie 1990. În centrul Bucureștiului, forțele de ordine se ciocnesc cu manifestanții. Pe măsură ce orele trec, totul se transformă într-o luptă de stradă. Sediile Ministerului de Interne, Poliției Capitalei și Serviciului Român de Informații sunt incendiate. Zeci de oameni au nevoie de îngrijiri medicale. Președintele Ion Iliescu cheamă ajutoare: „să instaurăm o democrație veritabilă, responsabilă în fața poporului. Acum, aceste elemente au căutat să submineze viața noastră democratică”, spunea el pe 13 iunie.

14 iunie 1990. Două garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului ajung în București. Misiunea lor era să îi evacueze din Piața Universității pe cei care manifestau împotriva puterii instalate după Revoluția din decembrie. Un protest spontan, spunea noua putere. O convocare premeditată, spuneau cei care se aflau în stradă.

Pe 14 și 15 iunie au loc confruntări violente între mineri și manifestanți, soldate cu pierderi de vieți și arestări în rândul protestatarilor. Presa internațională își manifestă stupoarea față evenimentele de la București, care aduce un prejudiciu adânc imaginii României.

În 15 iunie 1990, după valul de violențe, minerii au fost urcați în autobuze și duși la complexul Romexpo, unde președintele Ion Iliescu le-a mulțumit.



Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews