Actorul Aureliu Surulescu: Bisericile sunt pline, în fiecare duminică. Numai cine n-are nicio treabă cu nimic poate spune că sunt prea multe biserici. Vlad Miriță: Se duce o bătălie mediatică pe sufletul și mintea tinerilor

Actorul din "Rămân cu tine" afirmă că tinerii români sunt credincioși, în ciuda a ceea ce apare de multe ori în presă.
"Se spune că sunt prea multe biserici în București. Serios? Numai un om care nu merge la Biserică, care n-are treabă cu nimic, spune așa ceva. Eu mă duc în fiecare duminică și e plin. Dacă întârzii, stau la ușă", a afirmat el la Trinitas TV.
Vlad Miriță a completat și a spus că în acest moment se dă o bătălie mediatică:
"E o luptă care se dă în plan mediatic, iar reduta este sufletul și mintea tinerilor.Ei sunt forța unui neam, a unei țări".
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

415 ani de la întemeierea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, la Alba Iulia, de către Mihai Viteazul. Cum i-a ÎNVĂȚAT MINTE pe ungurii catolici, care nu doreau construcția unui lăcaș ortodox în cetate

Ponta, DESFIINŢAT la Antena 3! Clipul VIDEO care a devenit viral pe internet

Episcopul Giurgiului ia ATITUDINE şi cere românilor să se ridice faţă de "mai-marii acestei lumi": Ne-am săturat de obedienţă! Este vremea să vă apăraţi
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Video
Persoane: Aureliu Surulescu Vlad Miriță
Subiecte: Ora de religie Religia în România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)