Show impunător al lui Andre Rieu la Bucureşti. Gheorghe Zamfir i-a emoţionat până la lacrimi pe spectatorii români
Vineri, 5 iunie, a avut loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti primul concert din seria de şapte pe care renumitul Andre Rieu le va susţine în România.
Primul concert a fost de fapt ultimul anunţat, astfel că nu toate biletele s-au vândut, iar organizatorii au renunţat la ultimul sector de scaune şi au comasat spectatorii mai în faţă. Organizarea a fost ireproşabilă, iar la ora 20:30, exact cum era anunţat, şi-a făcut apariţia faimoasa Johann Strauss Orchestra condusă de olandezul Andre Rieu. Aceştia au urcat pe imensa scenă aflată în faţa Palatului Parlamentului printre spectatori. Două ecrane uriaşe au făcut ca show-ul să fie urmărit fără probleme din orice colţ la pieţei. Cei care nu au avut bilet au văzut concertul de la balcoanele blocurilor din piaţă, din grădina Palatului Parlamentului sau de lângă gardul care limita accesul la spectacol.
Rieu i-a cucerit pe români încă de la primele acorduri, iar prima piesă pe care a cântat-o a fost The Second Waltz a lui Dmitri Shostakovich, cea care l-a consacrat pe dirijor şi a sa orchestră. Au urmat arii celebre şi nu a fost moment în care Andre Rieu să nu interacţioneze cu publicul.
Momentul culminant a spectacolului a fost apariţia lui Gheorghe Zamfir. "De mic am fost fanul său", a spus Rieu, care l-a invitat apoi pe scenă faimosul naist. Zamfir a interpretat aproape plângând The Lonely Shepherd, acompaniat de Rieu. Şi spectatorii au fost vizibil emoţionaţi, mulţi ascultând melodia cu lacrimi în ochi. În finalul concertului, Zamfir a urcat din nou pe scenă alături de câţiva instrumentişti şi de un ansamblu de dansatori de muzică populară.
Concertul s-a terminat după trei ore cu un frumos foc de artificii.
Sursa video: www.tai-tai.net
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
500 de homosexuali au ARS, la propriu, la Rainbow Party în Taiwan. Ştirea despre care nu se scrie în occident
415 ani de la întemeierea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, la Alba Iulia, de către Mihai Viteazul. Cum i-a ÎNVĂȚAT MINTE pe ungurii catolici, care nu doreau construcția unui lăcaș ortodox în cetate
Scriitorul Răzvan Codrescu: Ne îndreptăm spre o globalizare totalitară
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Secțiuni: Video
Persoane: Andre Rieu
Locații: București
Subiecte: Concert Concert Andre Rieu Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)