TSIPRAS devine BRAND comercial. O firmă din Turcia vrea să facă bani cu numele premierului grec

Popularitatea premierului Alexis Tsipras a depășit granițele Greciei. Și s-a răspândit în Turcia, în ciuda relațiilor nu tocmai bune dintre Atena și Ankara. O companie turcă a luat inițiativa de a transforma numele Tsipras într-un brand comercial.
O companie din Turcia a achiziţionat drepturile comerciale pentru numele Tsipras, urmând să transforme numele premierului grec într-un brand, relateaza site-ul protothema.gr. Sursa citată nu menţionează numele companiei, dar comentează că este posibil ca imaginea premierului grec Alexis Tsipras să apară în curând pe tricouri, la fel ca idolul său din copilărie, liderul marxist Che Guevara.
Alexis Tsipras a preluat puterea la 25 ianuarie, cu programul anti austeritate, fiind considerat de unii un „Che Guevara modern şi europenizat", hotărât să „zdruncine barca" politicii europene.
De altfel, un ziar local din Turcia relata la acea vreme că familia lui Tsipras ar fi originară din Turcia, potrivit ediţiei electronice a cotidianului Hurriyet.
Conform unui oficial local turc, citat de ziarul Hudut, Tsipras i-a spus în 2010, în timpul unei vizite în regiune, că se simte ca acasă în Turcia, pentru că familia sa este originară din Babaeski, un sat din provincia Kirklareli.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

415 ani de la întemeierea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, la Alba Iulia, de către Mihai Viteazul. Cum i-a ÎNVĂȚAT MINTE pe ungurii catolici, care nu doreau construcția unui lăcaș ortodox în cetate

Ponta, DESFIINŢAT la Antena 3! Clipul VIDEO care a devenit viral pe internet

Episcopul Giurgiului ia ATITUDINE şi cere românilor să se ridice faţă de "mai-marii acestei lumi": Ne-am săturat de obedienţă! Este vremea să vă apăraţi
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)