Meteorologii au avertizat că vremea se răcește accentuat în toată țara, de luni până miercuri seara, în vest, centru și nord vor fi ploi, iar în zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marți, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

 Potrivit informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, de luni, ora 23.00, până miercuri, la aceeași oră, în vestul, centrul și nordul țării, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 de litri pe metru pătrat și izolat 40 - 50 de litri pe metru pătrat.

În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marți, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă.

Pe spații restrânse și pentru scurt timp sunt posibile precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureș, în nordul și estul Transilvaniei, precum și în nordul Moldovei.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor și va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice și la munte, unde la rafală se vor depăși 50 - 60 de kilometri pe oră, iar pe crestele montane va sufla tare.

Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice și în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri și joi, vremea va fi deosebit de rece.
Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews