12 mai: Sfântul Ioan VALAHUL, un român curat și demn. Silviu Andrei Vlădăreanu: A treia cale nu există
Sfântul Mucenic Ioan Valahul, pomenit în calendarul creștin-ortodox la 12 mai, s-a născut în Țara Românească, în vremea domnitorului Matei Basarab.
„Cu toate că era atât de tânăr - spune unul din cercetătorii de azi ai vieții lui -, Ioan ajunsese la măsura vârstei plinirii lui Hristos, când curăția inimii de prunc se împletește cu înțelepciunea minții de bătrân. Și era Ioan frumos la chip. Tocmirea lui era plină de sănătate, tinereasca vlagă zburda în toată ființa lui. Și măcar că grumazul îi era încovoiat de robie, ochii îi străluceau de puterea credinței și de nădejdea mântuirii.
Trupul minunat al tânărului era ca o biserică în care fumega, plină de miresme, cățuia sufletului său curat și jertfelnic. Așa mergea el pe drumul anevoios al robiei, apropiindu-se de Dunăre și lăsându-și în urmă părinții, neamurile și țara lui frumoasă, fără să știe că nu se va mai întoarce niciodată și că Dumnezeu îi pregătea o altă patrie, cea mai presus de orice hotar, Împărăția cerurilor. În această împărăție, însă, nu se intră decât pe poarta cea strâmtă a nevoințelor și după ce omul a trecut prin focul încercărilor de tot felul”, scria ÎPS Bartolomeu Anania, în vol. Sfinți români și apărători ai legii strămoșești).
Fiind luat rob de către turci la vârsta de numai 15 ani, tânărul Ioan, având o înfățișare plăcută și feciorelnică, a fost cumpărat de către un soldat turc. În loc să-l elibereze, otomanul l-a legat de un copac pentru a încerca să-l corupă la păcatul perversiunii, al homosexualității, în limbaj creștin, numit păcatul sodomiei. Tânărul s-a luptat cu turcul și a reușit să îl ucidă, scăpând, astfel, din acel pericol. A fugit, dar a fost prins iarăși de către turci. Ajuns în Istanbul, numit și Constantinopol, la acea vreme, a fost dat pe mâna soției turcului care a vrut să-l necinstească. Aceasta, în loc să-l ucidă, s-a aprins, la rândul ei, de pofte trupești. Văduva l-a ispitit, timp de 2 ani și jumătate, să se lase de credința creștină și să devină musulman. „Iar tânărul auzind acestea – ne spune primul alcătuitor al vieții sale – își făcea cruce, rugându-se lui Hristos să-l întărească și să-l păzească până în sfârșit neclintit întru credința creștinească”, scrie Cuvântul Ortodox.
Toate străduințele femeii au fost în zadar, deoarece tânărul Ioan a rămas neclintit în credința învățată de la părinții lui și și-a păzit fecioria cu sfințenie. În final, văzând văduva că timpul trece și cu Ioan nu o scoate la capătul dorit de ea, a cerut vizirului permisiunea să-l omoare pe tânăr, care aproape ajungea la vârsta majoratului. Ioan a fost dus la locul numit Parmak-Kapi ( Poarta Stâpului), într-o periferie a Istanbulului, unde a fost spânzurat în ziua de 12 mai a anului 1662. Viața sa a fost alcătuită, în grecește, de către un profesor al marii școli a Patriarhiei ecumenice, Ioan Cariofil, care a trăit, pentru o perioadă și la București, la Curtea lui Constantin Vodă Brâncoveanu. Această istorie a Sfântului Ioan Valahul a fost tradusă și în limba română. Astfel au ajuns să fie cunoscute viața și suferințele acestui sfânt român.
Silviu Andrei Vlădăreanu spune despre viața Sfântului: „Sfântul Apostol Pavel spunea galatenilor că împotriva unora care păzesc înfrânarea și curăția nu este lege. Nu era atunci. Iată că în România,
țara Sfântului Ioan Valahul, țară care se pretinde creștină, împotriva
înfrânării și curăției avem acum lege.Mă întreb cât de departe de Dumnezeu și de rădăcinile sănătoase ale
acestui neam au ajuns cei care zilele acestea au impus prin lege
educația sexuală pentru copii în școli? Nu este de la Dumnezeu aceasta
și nu sunt ai lui Hristos cei care au făcut-o. Și ori ești cu Hristos,
ori împotriva Lui. A treia cale nu există.” VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Au fost deshumate moaștele mărturisitorului Ioan Ianolide, izvorând o mireasmă sfințitoare. FOTOGRAFII
CRIMA SECOLULUI. Spitalele au eutanasiat pacienți pentru a spori "morțile Covid": UCIȘI cu supradoză de MIDAZOLAM
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
S-a spart Blocada Americii asupra Occidentului
Statul Paralel se clatină din temelii: Florian Coldea și Dumitru Dumbravă audiați 14 ore la DNA. Fostul șef SRI ar fi primit șpagă sute de mii de euro ca să aranjeze un dosar deschis de prietena lui, Laura Kovesi, la EPPO. ACTUALIZARE: CONTROL JUDICIAR
Dar cine este Klaus Schwab, noul consort al ONU?
Recomandările noastre
Marea Resetare și Infrastructura Cognitivă - Operațiunea prin care se urmărește Controlul asupra Minții
BOMBĂ: Sinistrul pandemiei Nelu Tătaru zis Sac-Negru-de-Plastic a fost racolat de Securitate încă de pe băncile școlii. Șefii SRI Maior și Coldea l-au acoperit. DOCUMENTE CNSAS
Cum rămâne cu ziariștii de pe canapeaua lui Coldea? ”Dan Tapalagă, Dan Turturică și Sorina Matei îi toceau lui Florian Coldea preșul de la ușă”
EVENIMENTUL LUNII: Imagini inedite de la deshumarea moaștelor Mărturisitorului Ioan Ianolide, fratele Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu, și slujbele de la Cernica și Petru Vodă: ”E SFÂNT!” Reînhumarea, pe 1 iunie, de Sf. Justin Martirul și Filosoful
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru Ioan Valahul
Locații: România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)