SFINȚII ÎNCHISORILOR 33 de ani de când Părintele Justin Pârvu a pus temeliile Mănăstirii Petru Vodă. La Mulți Ani! Cum a fost arestat Marele Duhovnic pe 14 Mai 1948, „Noaptea Sfântului Bartolomeu pentru România, cea mai odioasă și cea mai criminală noapte”

Prezentăm aici Cuvântul de ctitor al Părintele Justin la sfințirea bisericii Mănăstirii Petru Vodă cât și un material despre Ziua de 14 Mai - azi Ziua Națională a Martirilor Anticomuniști - și închisorile Părintelui Justin Pârvu, Duhovnicul Neamului

Pastorala Romanaților PS Sebastian: Războiul din Țara Sfântă, de vreme ce este dus de către un popor care se mai crede și astăzi ”ales”, deși nu L-a primit pe Fiul Celui Care i-a ales, mă tem că nu se va mai sfârși niciodată. Să ridicăm Crucea în locul sabiei

Să ridicăm Crucea în locul sabiei și să căutăm pacea, nu războiul; pacea aceea pe care le-a dat-o Domnul ucenicilor Săi după Învierea Sa, ca o chezășie a Învierii celei de obște! Să petrecem aceste vremuri zguduite de conflicte militare nu în partizanat pătimaș, ci în rugăciune pentru pace