S-a aflat de ce a murit profesorul și muzicianul Florenel Ionoaia: o infecție în organism
Profesorul și muzicianul Florenel Ionoaia a încetat din viață la
vârsta de 67 de ani. s-a anunțat în presă la începutul acestei săptămâni fără a se oferi însă și cauza morții. A fost prim oboist șef-partidă în cadrul Orchestrei
Simfonice a Filarmonicii „G.Enescu” București și profesor universitar
la Universitatea Națională de Muzică din București. Și Jean Crăciun, unul dintre cei mai importanți
antrenori de handbal din țara noastră s-a stins din viață în cursul
zilei de joi, tot la vârsta de 67 de ani, dar de infarct.
Florenel Ionoaia. după absolvirea cursurilor universitare a obținut două Premii A.T.M, Premiul I la Concursul „Gh. Dima”- Cluj Napoca, iar în anul 2004 a fost distins cu Medalia „Meritul Cultural”.
În cei peste 40 de ani de activitate artistică s-a afirmat în concerte și recitaluri-solo, a realizat înregistrări pentru Electrecord și V.D.E.Gallo – Elveția.
A fost prim oboist șef-partidă în cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „G.Enescu” București, alături de care a susținut mii de concerte pe mari scene din țară și din întreaga lume.
În plan pedagogic contribuie continuu la afirmarea școlii românești de oboi, a fost profesor doctor la Universitățile de Muzică din București și Iași, permanent invitat în jurii sau la masterclassuri, autorul cărților „Muzica și desăvârșirea ființei umane” și „Stiluri muzicale în repertoriul pentru oboi”, a scris Universitatea Națională de Muzică București.
Cu câteva zile înainte de deces acesta se afla într-o stare gravă, în comă, la ATI, Spitalul Clinic de Urgentță Floreasca. Într-un apel transmis pe Facebook de apropiați se afirma:
„O infecție face ravagii pe fondul organismului slăbit de diabet. Pentru a se putea face intervenția ce ar putea elimina sursa infecției este nevoie să îi fie stabilizate valorile trombocitelor. V-aș ruga, dacă sunteți dispuși, să donați sânge pentru trombocite.”, se scria în apel.
Dumnezeu să-l odihnească!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Au fost deshumate moaștele mărturisitorului Ioan Ianolide, izvorând o mireasmă sfințitoare. FOTOGRAFII
CRIMA SECOLULUI. Spitalele au eutanasiat pacienți pentru a spori "morțile Covid": UCIȘI cu supradoză de MIDAZOLAM
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
S-a spart Blocada Americii asupra Occidentului
Statul Paralel se clatină din temelii: Florian Coldea și Dumitru Dumbravă audiați 14 ore la DNA. Fostul șef SRI ar fi primit șpagă sute de mii de euro ca să aranjeze un dosar deschis de prietena lui, Laura Kovesi, la EPPO. ACTUALIZARE: CONTROL JUDICIAR
Dar cine este Klaus Schwab, noul consort al ONU?
Recomandările noastre
Marea Resetare și Infrastructura Cognitivă - Operațiunea prin care se urmărește Controlul asupra Minții
BOMBĂ: Sinistrul pandemiei Nelu Tătaru zis Sac-Negru-de-Plastic a fost racolat de Securitate încă de pe băncile școlii. Șefii SRI Maior și Coldea l-au acoperit. DOCUMENTE CNSAS
Cum rămâne cu ziariștii de pe canapeaua lui Coldea? ”Dan Tapalagă, Dan Turturică și Sorina Matei îi toceau lui Florian Coldea preșul de la ușă”
EVENIMENTUL LUNII: Imagini inedite de la deshumarea moaștelor Mărturisitorului Ioan Ianolide, fratele Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu, și slujbele de la Cernica și Petru Vodă: ”E SFÂNT!” Reînhumarea, pe 1 iunie, de Sf. Justin Martirul și Filosoful
Secțiuni: Cultură Muzică Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Florenel Ionoaia
Locații: București
Subiecte: decesul unei personalități moarte subită
Organizații: Spitalul de Urgenţă Floreasca
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)