ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Compozitorul și interpretul Nicu Covaci, liderul legendarei formații Phoenix, în vârstă de 76 de ani, a fost operat de urgență pe creier la Timișoara, vineri, transmite opiniatimisoarei.ro.   

Problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, atunci când liderul trupei-simbol românești a început să simtă că îi amorțește fața. Apoi a început să i se încețoșeze vederea și chiar să vadă dublu. Atunci a hotărât să își facă un RMN, iar rezultatele indicau o problemă gravă.

Diagnosticul pus de specialiștii de la Secția de Neurochirurgie, conduși de medicul Horia Pleș, a fost proces expansiv intracranian.
 
Astăzi, printr-o intervenție care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier, iar mostre din formațiune au fost trimise la laborator. Analizele vor arăta dacă aceasta este de natură malignă sau benignă.

Operația a decurs bine, iar evoluția stării de sănătate a lui Nicu Covaci este bună, susțin sursele citate. Acesta este încă intubat, pe secția ATI a Spitalului Județean, însă, potrivit medicilor, ar putea fi detubat în următoarele ore, mai transmite publicația timișoreană.

În urma cu exact un an, Nicu Covaci a mai ajuns de urgență la spital în Arad, chiar înainte de un concert. El avea programat un concert intr-un club din oras, insa i s-a facut rau la scurt timp dupa o sesiune de autografe desfasurata la cinematograful Arta, din Arad, unde a rulat filmul „Phoenix: Povestea”, scria newsar.ro. Solistul a acuzat o stare de rau, a ajuns la spital cu frisoane si i s-au facut mai multe analize. Ulterior a ajuns pe scenă în uralele participanților.